De multe ori se afirmă că religiozitatea nu
este o stare care să caracterizeze viaţa tinerilor, tocmai pentru că
păstrătorii credinţei strămoşeşti tradiţionale sunt mai degrabă generaţiile
vârstnice. Adolescentul vrea valori, dar le vrea numai pe acelea pe care el
consideră că trebuie să fie valorile lui, dar nu întotdeauna acele valori le
umple golurile din sufletele lor. În partea a doua a interviului cu tema „Lupta
tânărului de a ţine pasul cu vremurile”, pr.
Visarion Tuderici, secretar eparhial la Episcopia din Jula şi profesor de
religie la şcoala generală din Micherechi ne-a împărtăşit următoarele.
–
Părinte Visarion, de tinerii care nu primesc acasă o educaţie religioasă
cum ne putem apropia, cum vor putea fi ajutaţi aceşti tineri?
–
Sufletul omului, deci şi al tânărului, însetează după Dumnezeu, dar, din păcate,
în cele mai multe cazuri i se oferă numai materie, ori materia, nu poate umple
golul din sufletul tânărului pentru că golul acela este locul lui Dumnezeu şi
golul acela se poate umple numai cu Dumnezeu. Din păcate, unii tineri, neştiind
aceasta, încearcă să umple golul acesta cu ţigări, droguri, alcool, desfrâu şi
altele din categoria aceasta, dar golul nu numai că nu se umple, ci se
adânceşte tot mai mult şi ajung sărmanii tineri la neîmplinire, disperare şi
deznădejde, iar apoi la sinucidere. Adolescentul, într-adevăr, caută valori
după care să se ghideze, iar dacă aceste valori nu i s-au arătat în familie ca
fiind Mântuitorul Hristos şi cuvântul Lui cuprins în Evanghelie, tânărul îşi va
lua valorile din ceea ce primeşte prin mass-media, adică: să-şi piardă fecioria
la o vârstă cât mai fragedă, să imite în comportament pe cutare vedetă, să aibă
maşină ca şi cutare politician, să terfelească dragostea prin discoteci şi prin
boscheţi, etc., or acestea nu pot fi valori nici în lumina Evangheliei şi nici
în lumina moralei creştine sau necreştine. Aceasta înseamnă că tânărul nu are o
ţintă puternică, care să-l motiveze şi să-l entuziasmeze să înainteze frumos
prin viaţă. Ţinta creştinului este Hristos, iar aici este datoria părinţilor,
să-i aşeze pe copiii lor pe drumul ce duce spre această ţintă. Mai greu este,
însă, când părinţii au altă ţintă. Să ne amintim de episodul în care Hristos
vine pe mare spre corabia în care se aflau ucenicii şi marea era învolburată
din cauza furtunii şi ucenicii când îl văd pe Hristos venind spre corabie
păşind pe mare se înspăimântă, dar Hristos îi încurajează şi le zice: nu vă
temeţi că eu sunt. Şi Petru, mai curajos dintre ei zice, Doamne, dacă eşti tu
să vin la tine pe Mare. Şi când Hristos în cheamă, Petru se dă jos din corabie
şi începe să păşească pe Mare, şi merge şi merge spre Hristos, dar la un moment
dat începe să se scufunde şi atunci cade în panică şi îi strică lui Hristos: „Doamne
scapă-mă”. Şi Hristos îi spune: „puţin credinciosule pentru ce te-ai îndoit”.
Şi de ce s-a scufundat Petru? Pentru că atâta vreme cât el privea spre ţintă,
spre Hristos, el a păşit pe valurile mării, iar când şi-a luat privirea de la
ţintă şi s-a uitat în jos şi a văzut valurile spumegând la picioarele lui a
început să se înspăimânte, să se piardă, să se împuţineze la suflet şi să se
scufunde. Şi aşa, fără ţintă, sunt, nu numai tinerii, ci până la urmă toţi
creştinii. Atâta vreme cât ne uităm ţinta, care este Hristos, ne pierdem în
toate amănuntele vieţii, uităm lucrurile importante.
–
Aşadar, cum îi putem ajuta, îndruma pe aceşti tineri?
–
Educaţia tinerilor de astăzi nu reuşeşte să provoace un răspuns adecvat faţă de
cele mai înalte expresii ale artei, literaturii şi muzicii. Ca urmare, tinerii
se formează la întâmplare sub influenţa televizorului şi a altor manifestări
ale culturii sau non-culturii actuale, din pricina acestei stări (sau, mai bine
zis, din pricina absenţei oricărei idei conştiente la părinţi şi profesori
despre ceea ce este viaţa creştină şi despre cum ar trebui să fie crescut un
tânăr din acest punct de vedere), sufletul celor ce supravieţuiesc anilor
tinereţii este cel mai adesea un deşert emoţional. Puţini mai sunt în stare
astăzi să-şi exprime limpede emoţiile şi ideile şi să se confrunte cu ele în
mod matur: cei mai mulţi nu ştiu nici măcar ce se întâmplă înlăuntrul lor.
Foarte mulţi, găsind că viaţa de zi cu zi este nesatisfăcătoare, încearcă să
trăiască într-o lume fantastică pe care şi-o creează singuri în jurul adorării
sinelui şi al cultului confortului care ucide orice gen de viaţă duhovnicească.
Aşadar, cum îi ajutăm pe aceşti tineri?! Înţelegându-i, acceptându-i, iubindu-i
aşa cum sunt şi punându-i înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune.
– Mulţi tineri privesc cu respingere
Biserica şi viaţa religioasă ca pe o îngrădire a libertăţii, ca pe ceva ce
începe cu „Să nu…”. Ei văd în biserică un sistem de reguli şi reglementări care
trebuie refuzat, spre deosebire de alţii care înţeleg şi experimentează viaţa
religioasă ca relaţie personală cu Dumnezeu. Pentru a ţine pasul cu vremurile
actuale ei sunt preocupaţi de prea multe lucruri, iar biserica, credinţa,
religia nu prea încape acolo?
– Tânărul
tânjeşte după libertate şi de multe ori are tendinţa să creadă că Biserica i-o
îngrădeşte. Neacceptând nici-o oprelişte în faţa dorinţei de libertate
absolută, tânărul se îndepărtează de Biserică. Misiunea bisericii (adică, a
slujitorilor bisericii) este aceea de a mărturisi că Biserica este spaţiul
real, concret de libertate, pentru că Biserica deţine Adevărul, iar Adevărul ne
face liberi, după cuvântul nemincinos al Domnului. Aşadar, Hristos este
singurul izvor al libertăţii şi în afară de Hristos nu este libertate. Pentru
că, pot să zic că sunt liber, şi mă drogez, şi desfrânez, şi beau până intru în
comă alcoolică, dar aceasta nu este libertate, pentru că sunt robul drogului,
al desfrâului sau al alcoolului, sau altei patimi. Deci clar, nu sunt liber. Şi
atâta vreme cât ne rugăm de Hristos, care este izvorul libertăţii, n-avem cum
să fim liberi.
ÎPS Teofan al
Moldovei zicea că: „Dacă cineva iubeşte autentic, poate să facă orice doreşte.
Iubirea, ea, şi nu mai ea, constituie singura condiţionare, limitare a
libertăţii. IUBEŞTE ŞI FĂ CE VREI! – este semnul sub care sunt chemaţi tinerii
să înţeleagă rostul vieţii, frumuseţea anilor adolescenţei, taina libertăţii”;
sau cum îi îndeamnă pr. Spiridon Cândea pe tineri: „Iubiţi viaţa, dar trăiţi-o
iubind!” Şi mai trebuie să ştim că libertatea nu este fără de margini,
libertatea este limitată şi asta înseamnă că libertatea mea merge până acolo
unde încalcă libertatea ta. Pentru că, dacă libertatea mea a trecut peste
libertatea ta, aceea nu se mai numeşte libertate ci abuz. În limba greacă,
cuvântul „libertate” vine de la „eleftheria”, care are rădăcina în cuvântul „eleutho”,
a veni. Această noţiune arată caracterul dinamic al noţiunii de libertate,
adică libertatea vine şi va veni veşnic, ea este fără sfârşit, ea se dezvoltă
continuu în viitor cu dezvoltarea educaţiei şi cu descoperirea adevărului. De
exemplu: mai demult ştiam că Soarele se învârte în jurul Pământului, însă
imediat ce ne-am dat seama care este de fapt, adevărul, ne-am eliberat de
mărginirea noastră şi am început să zburăm spre astre.
Hristos
ne spune: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In. 8, 32);
deci cu cât cunoaştem mai mult adevăr, cu atât suntem mai liberi.
(Va urma)
A. Butar
Comentarii
Trimiteți un comentariu