„S-a isprăvit” – veste bună pentru toată lumea

Giovanni Battista: Răstignirea lui Isus Hristos

Creștinii peste tot în lume sărbătoresc moartea și învierea Domnului Isus și se gândesc la Cruce într-un mod mult mai intens decât, poate, în alte perioade ale anului. Vinerea Mare este ziua când Isus a murit pe Cruce pentru păcatele noastre. Creștinilor le place Crucea pentru că ea simbolizează salvarea, mântuirea noastră. Deși vorbim și cântăm atât de mult despre cruce, totuși – după cum zicea un autor creștin renumit – „scările” sunt mai mult pe placul nostru. Viața noastră reflectă mai mult o viață creștină centrată pe scară decât o viață creștină centrată pe cruce. Scara simbolizează ascensiunea noastră, pe când crucea simbolizează coborârea lui Dumnezeu.

De multe ori ne place ca creștinismul nostru să arate bine, să fie în formă, să fie puternic și triumfător. Am ajuns să credem că viața creștină este o avansare din slăbiciune la putere. De jos vrem să ajungem la înălțimi, suntem preocupați de propria noastră slavă. Ne place să arătăm măreți, să avem un nume, să facem ceva prin propria noastră putere.

Dar speranța credinței creștine depinde de puterea lui Dumnezeu, nu de puterea noastră. Dumnezeu vrea să nimicească idolii noștri de autosuficiență ca să ni se dezvăluie ca fiind singura noastră suficiență. Căile lui Dumnezeu diferă de căile noastre. Metoda lui este total diferită. El omoară ca să poată aduce la viață. El rupe haina de pe noi ca să ne poată da o haină nouă. El ne doboară că să fim nevoiți să ne ridicăm privirea spre El. Sursa harului lui Dumnezeu se află la capătul puterilor noastre. Lucrul pe care câtuși de puțin suntem gata să-l admitem, lucrul care de fapt ne poate elibera, este faptul că suntem slabi. Mesajul Evangheliei are sens doar pentru aceia, care nu mai au alte opțiuni și care și-au dat seama că nu sunt puternici. Paradoxal, a admite slăbiciunea noastră este puterea noastră cea mai mare.

Viața creștină este un progres, dar nu unul din slăbiciune în putere, ci invers, din putere în slăbiciune. Aceasta este vestea bună pentru toată lumea, pentru că creștinismul de tip scară ne epuizează și ne obosește. Doar puterea lui Dumnezeu ne poate elibera de sub povara presiunii că trebuie să fim tari. Doar suficiența lui Dumnezeu ne poate despovăra de sub povara pe care o simțim de a deveni îndeajuns de suficienți. Creșterea spirituală nu înseamnă că devenim din ce în ce mai puternici și competenți pe zi ce trece. Creșterea în viața creștină mai degrabă înseamnă a deveni tot mai mult conștienți de faptul cât de slabi și de incompetenți suntem și cât de puternic și competent este Isus pentru noi.

Pentru că Isus a plătit totul, suntem eliberați de sub povara că noi trebuie să facem totul. Noi suntem slabi, El este puternic. Mărturia aceasta va fi începutul umblării noastre în libertate. „Căci pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 5:6). El înlocuiește scara noastră cu crucea sa. El nu se află pe vârful scării strigând la noi să urcăm. El se află la poalele crucii șoptindu-ne că s-a isprăvit.

Paște binecuvântat! Cristos a înviat!

Pastor Csaba Borzasi, Chitighaz