Aproape
300 de persoane s-au adunat în sala festivă a Centrului Cultural Românesc
sâmbătă seara, pentru a participa la o petrecere de binefacere, o manifestare în
centrul căruia a stat dansul, cântecul şi muzica. În această perioadă a
Mărţişorului, Liceul „Bălcescu” şi fundaţia şcolii deja de 13 ani organizează
balul care are menirea de a sprijini elevii şcolii. Ediţia din acest an a fost
dedicată împlinirii a 65 de ani de la înfiinţarea liceului românesc. Cu această
ocazie, viceprimarul oraşului Jula, Kónya István, a oferit din partea
Primăriei orăşeneşti o surpriză plăcută, un tort uriaş cu motive tradiţionale.
Programul cultural al elevilor şi tortul de sărbătoare au devenit acordul final
al acestei sărbători vesele, care va rămâne pentru mult timp întipărită în amintirea
fiecărui participant.
Ziua a început să crească şi iată că a ajuns
egală cu noaptea la echinocţiul de primăvară. De fapt, în momentul când ziua
este relativ egală cu durata nopţii, pe 21 martie, ce marchează începutul
primăverii, a fost organizat Balul „Bălcescu” la Jula, eveniment dedicat
împlinirii a 65 de ani de la înfiinţarea liceului românesc din Jula. În cuvântarea
sa, directoarea dr. Maria Gurzău Czeglédi a evidenţiat importanţa
purtării mărţişorului, totodată oaspeţii serii au fost invitaţi să vizioneze în
aula şcolii expoziţia personală de artă fotografică a lui Virgil Jireghie,
profesor la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad. După cuvântarea directoarei
a fost invitat la microfon să-şi ţină vorbirea viceprimarul oraşului Jula, Kónya
István, care şi-a exprimat mulţumirea faţă de conducerea instituţiei, care
contribuie la îmbogăţirea paletei culturale şi educaţionale a Julei. În acest
context a fost amintit numele domnului Nicolae Luţai, profesor pensionar
de matematică şi fizică a acestei instituţii, care pe 15 martie a fost decorat
cu premiul „Pentru învăţământul oraşului Jula” şi eleva Adriana Nyári,
care pentru anul şcolar 2014/2015 a fost aleasă de către toate instituţiile
medii din oraş în funcţia de primar-elev al oraşului. Surpriza plăcută a serii
a fost tortul festiv cu motive tradiţionale, oferit de Primăria oraşului Jula.
Dansul
popular „Sârba”, interpretat de ansamblul folcloric al şcolii generale,
instruiţi de Ioan Nedrău, a deschis programul balului, după care au
urmat cântece populare interpretate în limba maghiară şi română de câţiva elevi
ai şcolii generale: Kata Şereş, elevă în clasa a 2-a A, Ana Marc,
clasa 1-a B, Beata Kinga Kiss, clasa a 4-a, Matei Nagy, clasa 1-a
B, Hanna Havas, clasa a 3-a şi Reca Hanyecz, clasa a 7-a.
Liceenele
Carina Iuhas şi Diana Bogdan au susţinut un recital de muzică
clasică la pian şi vioară, iar David Cefan a cântat la chitară. A urmat
o scenetă muzicală a ciclului primar şi dansuri populare din Aletea şi
Micherechi, interpretate de Ansamblul de dansuri populare al liceului.
La
Balul Bălcescu au onorat cu prezenţa oficialităţi precum: PS Siluan,
Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Florin Vasiloni, Consul
General al României la Jula, Ioan Fodoreanu, Consul General al României
la Seghedin, Trajan Kreszta, purtătorul de cuvânt în Parlamentul
Ungariei, Tiberiu Iuhas, preşedinte al AŢRU, şi alte oficialităţi din
ţară şi din România.
A.C.
Comentarii
Trimiteți un comentariu