În
duminica din 3 mai, Biserica Baptistă din Micherechi a fost gazda unui spectacol
de muzică şi poezie intitulat „Un zâmbet pe
faţa ta”. Cu zece ani în urmă, Dumnezeu a împlinit dorinţa inimii actorului Cristian
Necula de a ajunge la Tichileşti, la acei oameni care-şi duc traiul izolaţi
de lume. Motivul izolării lor este că sunt atinşi de o boală nimicitoare al
cărei nume poate aduce fiori numai pronunţându-o: lepra.
De
atunci, în fiecare an, Cristian Necula le întinde o mână de ajutor acelor
fiinţe mai puţin privilegiate. În urmă cu câteva săptămâni a fost în vizită la
Tichileşti. Cristian Necula le-a povestit acum micherechenilor lucruri
cutremurătoare, printre care că leprozeria se află în cea mai mare pădure de
tei din Europa, însă bolnavii nu se pot bucura de mirosul ei.
Biserica
Baptistă din Micherechi a fost prima staţie dintr-un turneu de o lună de zile
al lui Cristian Necula, care se va încheia pe 31 mai la Linz, Viena şi Gratz. Acesta
a transmis, în cadrul serviciului divin din duminica trecută, cele mai dragi
gânduri întregii frățietăți din partea familiei sale şi salutul bisericii, unde
slujeşte în Canada. A mulţumit bordului Bisericii Baptiste din Micherechi şi
doamnei Mihaela Bucin pentru invitaţie.
– Care a fost scopul spectacolului artistic pe
care l-am văzut azi?
– Aţi spus că a fost un spectacol artistic. Aici
părerile sunt împărţite, la unii le place să vadă un spectacol de genul acesta,
iar la alţii mai puţin. Eu ştiu un lucru: dacă atâţia ani am făcut ceva
profesionist, ca profesionist fiind, de ce pentru Dumnezeu să-i dăm numai
rămăşiţe? Deci, eu am rămas la ideea mea, că lui Dumnezeu trebuie să-i dăm mai
mult decât dăm lumii. La concertul de muzică şi poezie am vrut ca lumea să nu
simtă o povară a timpului, să nu fie presaţi de timp. Ideea mea a fost de a
construi acest gen de concert, pe care l-am numit „Un
zâmbet pe faţa ta”. Am ales acest titlu în primul rând pentru că cei de la
leprozerie aveau nevoie de un zâmbet.
–
Astăzi sunteţi la Micherechi, după care veţi porni mai departe în turneu.
Când vă întoarceţi în Canada?
– Astăzi este prima zi dintr-un turneu de o
lună de zile. Turneul se va încheia pe 31 mai, atunci voi fi la Linz, Viena şi
Gratz, iar până atunci voi fi duminică la Paris, iar în cealaltă duminică în
Belgia, apoi Olanda, după care la Londra şi Verona. Mă rog Domnului să-mi dea
putere, să mă ţină sănătos, pentru că am avut un turneu destul de greu. După 17
martie am stat 2 zile la Bucureşti, după aceea am plecat la Suceava, unde am
fost invitat de „Vocea Evangheliei”, unde am avut un program atât de
interesant, încât în 7 zile am vizitat 18 biserici. Acuma este un nou turneu, în
care stresul drumului mă deranjează cel mai tare. Dar mă încred în Domnul, că
El îmi va da izbândă. Mă încred în rugăciunile soţiei mele, fetei mele,
ginerelui meu şi în rugăciunile tuturor bisericilor de unde vin.
–
De unde a venit ideea ca să vizitaţi leprozeria din Tichileşti?
– Ideea s-a născut de când eram copil mic.
Bunicii mei erau creştini după Evanghelie şi scriau scrisori la Tichileşti,
trimiteau ajutoare. Trimiteau, dar de primit nu primeau absolut nimic pe vremea
comuniştilor. Boala continuă în oameni, pentru că ei fac tratamente în
continuare, dar nu mai este contagioasă, deci nu se mai ia. Am avut o
întrevedere cu doctorul de acolo şi mi-a spus că 98% nu se mai ia această
boală. Sunt nişte oameni deosebiţi şi m-am legat de ei foarte mult. De când
corespondau bunicii mei cu ei mi s-a înfiripat treaba aceasta, a fost o
zvâcnire, m-am gândit să fac o slujire de o oră-două şi să mă duc la
Tichileşti.
–
Câţi bolnavi trăiesc acolo şi cum aţi fost primiţi de către ei?
–
Acolo trăiesc 37 de bolnavi. În urmă cu trei săptămâni am fost la ei. De
fiecare dată le fac concert. Toţi mă cunosc foarte bine, pentru că îi vizitez
de zece ani. M-am bucurat pentru că am stat cu ei acolo, le-am dus daruri
multe.
–
Ca actor de profesie, a fost greu să coborâţi de pe scena teatrală?
–
Este o întrebare destul de dificilă. Vă mărturisesc că nu aş fi putut niciodată
fără Dumnezeu. După ce m-am întors la Domnul, m-am botezat împreună cu soţia
mea. Eu credeam meseria asta ca meseria mea, era singurul lucru care-l învăţasem.
M-am lăsat de teatru şi m-am luat de muzică. S-a întâmplat nenorocirea cu
băiatul nostru, şi am decis atunci că nu voi mai urca pe scenă. Dar deloc nu a
fost uşor. Spuneam în concert ca cineva să coboare de pe scenă nu este uşor.
Dar m-am rugat lui Dumnezeu şi am zis aşa: Doamne, numai tu poţi să faci lucrul
acesta pentru că singur nu pot. Dumnezeu a fost bun, încetul cu încetul mi-a
dat idei, mi-a dat concertul şi mi-a arătat calea pe unde să stau. Elena
Caragiu, o veche colegă de a mea, care stă în Statele Unite ale Americii, iar
eu în Canada, ne întâlnim de foarte multe ori, facem spectacole creştine
împreună. Dumnezeu mi-a dat putere, mi-a dat călăuzirea lui şi multă-multă
înţelepciune.
Participarea
din duminica trecută a lui Cristian Necula la serviciul divin de la biserica
baptistă din Micherechi a fost o nouă mărturie că baptiştii din acest sat
românesc din Ungaria au legături vii cu fraţii lor de neam şi credinţă din
toată lumea, iar că atunci când pot ajuta micherechenii ştiu s-o facă.
A.C.
Comentarii
Trimiteți un comentariu