Matei Vişniec: „A scrie în două limbi sunt două atitudini diferite: în limba franceză mă simt ca un cerşetor, iar în limba română, rege”

În cadrul celei de a 22-a ediţii a Festivalului International de Carte de la Budapesta, la standul României a avut loc şi prezentarea ultimelor noutăţi editoriale ale autorului Matei Vişniec: „Neguţătorul de începuturi de roman” şi „Omul din care a fost extras răul”, apărute la Editura Cartea Românească. De asemenea, a fost prezentată şi „Ţara lui Gufi”, piesă de teatru cu ilustraţii de Andra Bănulescu, apărută la Editura Litera şi „Călăreţul Dada”, piesă dedicată lui Tristan Tzara şi mişcării dadaismului.

Criticul literar Dan Cristea l-a prezentat pe autor ca pe un reprezentant de seamă al generaţiei 80, dintre acei poeţi care au schimbat paradigma poeziei româneşti şi au creat noua poezie cu impact major. „Astăzi, prin piesele şi romanele sale reacţionează la întrebările, evenimentele contemporane. Majoritatea pieselor lui sunt parabole filozofice. Stabilit în Franţa din 1987, astăzi este, după Eugen Ionescu, cel mai jucat dramaturg din Franţa”.
Matei Vişniec a mărturisit că abia acum realizează că fiecare gen literar are altă dimensiune şi raportul timp-spaţiu diferă. „Când scriam poezie, timpul mi se părea infinit: scriam poezie continuu, pe drum, pe bicicletă, în creier, oriunde. Piesele le-am scris în teatru, în preajma actorilor care improvizau textele mele proaspete. Dacă poezia e scrisă pentru eternitate şi umanitate, piesele le scriam pentru oameni concreţi, pentru public. Dintre toate, romanul are cea mai stranie relaţie timp-spaţiu. Romanul are nevoie de o disciplină spaţială specială. Secretul e şi continuitatea, altfel romanul se perturbează”.
Autorul a subliniat: poezia o scrii din mişcare, piesa o scrii relaţional, iar romanul îl scrii singur acasă. A mai arătat că atunci când a ajuns în Franţa, toată diaspora românească era frământată de dilema: ruptură sau păstrarea legăturii cu limba maternă. Astfel, Cioran a decis să nu mai scrie în limba română. Eliade şi-a scris lucrările ştiinţifice în franceză, iar romanele în limba română. Panait Istrati a scris în franceză, folosind cuvinte româneşti, care au pătruns cu timpul în lexicul francez.
Matei Vişniec a ales să scrie piesele în limba franceză, iar romanele în limba română. A precizat: „Scriind piesele în limba franceză am ajuns la o disciplină, aceea de a exprima prin cât mai puţine cuvinte tot mai mult. Am scris într-o limbă care mereu trebuia sedusă. Pentru fiecare frază trebuia să mă lupt. Scriind romanele în limba maternă am descoperit bogăţia limbii române, cu fondul ei latin, slav. În franceză nu aş fi putut scrie aşa. Am avut bucuria de a redescoperi limba română după ce am trecut prin altă limbă. A scrie în două limbi sunt două atitudini diferite: în limba franceză mă simt ca un cerşetor, iar în limba română, rege”.

Gabriela Enea Elekes

Comentarii