Spectacol de excepţie la Budapesta - O incursiune în realitatea interbelică a satului românesc

În data de 15 iunie, la Teatrul „Katona József” din Budapesta a fost prezentată piesa cu titlul Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, semnată de cunoscutul jurnalist de televiziune, Cătălin Ștefănescu, în regia unuia dintre cei mai de seamă regizori români, Alexandru Dabija, de la Teatrul Act. În cele două roluri i-am întâlnit pe Marcel Iureş şi George Mihăiţă. Teatrul românesc se bucură de mare renume în întreaga lume. Şi budapestanii au profitat pe deplin de această ocazie.



„Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?” este o dramatizare după „Moromeții” de Marin Preda. Este prima piesă semnată de Cătălin Ștefănescu, care a răspuns la provocarea regizorului Alexandru Dabija. Ea s-a născut cu 60 de ani după apariţia monumentalului roman al lui Preda, care prin istoria propriei lui familii ne arată, în mod zguduitor, realitatea interbelică a satului românesc din Oltenia. Piesa lui Cătălin Ştefănescu este un dialog al lui Ilie Moromete şi Cocoșilă, din care se dezvăluie esenţa sufletului românesc, când prin umor degajat, când prin cel mai adânc dramatism. Piesa interpretată de Marcel Iureş şi George Mihăiţă a fost montată anul trecut şi se bucură atât de aprecierea publicului, cât şi a specialiştilor din România.
Marcel Iureş: – El face parte dintr-un proiect de preocupări româneşti şi vine pe o idee mai veche şi a mea, şi a domnului Dabija de a ne aşeza puţin să depănăm poveşti, cărţi de Creangă, de Marin Preda. Preocuparea în sensul acesta este de mai mult timp, pe lângă faptul că am pus Punguţa cu doi bani, Ivan Turbincă, acuma urmează Dănilă Prepeleac, Prostia omenească, dar între timp am pus această dramatizare a lui Cătălin pe primul volum al lui Marin Preda.
George Mihăiţă: – M-a sunat regizorul Alexandru Dabija şi mi-a spus că este vorba de o piesă în două personaje, Ilie Moromete şi Cocoşilă. Tu vei juca Ilie Moromete şi Marcel Iureş va juca Cocoşilă. Eu citind, citind mă duceam spre Cocoşilă, structural. Am terminat de citit piesa. I-am spus lui Dabija că am citit piesa, care mi-a plăcut foarte mult. Eu aş vrea să joc, dar numai dacă joc Cocoşilă, pentru că mie mi se pare că eu aş putea să-l fac pe Cocoşilă, iar Marcel Iureş pe Moromete.


A fost greu ca să vă puneţi în rolul lui Ilie?
Marcel Iureş: – Greu, şi vă zic şi de ce. Nu am căzut în genunchi de greutate, dar nu e foarte uşor având o interpretare formidabilă în film, în care Ilie Moromete este un foarte mare actor, Victor Rebengiuc. Adică nu-ţi vine chiar aşa uşor să-l faci.
George Mihăiţă: – Am fost chiar la Siliştea Gumeşti, în satul lui Marin Preda. Acesta are o tristeţe a lui, pentru că tinerii au plecat spre oraş, bătrânii s-au dus. Am văzut casa lui Cocoşilă, o casă părăsită, casa lui Marin Preda, de asemenea, şi multe altele. Există tristeţe în multe din satele noastre. Special, am fost să respir puţin din aerul pe care l-a respirat cândva Marin Preda. Când intri în universul lui Marin Preda trebuie să studiezi. Eu am luat prima parte a Moromeţilor, am luat caietul lângă mine şi m-am notat foarte multe gesturi ale personajelor, chiar reacţii ale personajelor lui Marin Preda, ca să mi le însuşesc. Copleşit fiind evident de cele două volume şi de universul Marin Preda, am zis că trebuie să ajung acolo. Poate că m-a ajutat şi personajul. Oamenii pe care i-am întâlnit acolo, oamenii cu care m-am întâlnit, locurile pe care le-am văzut poate m-au ajutat mai spre partea a doua din tristeţea personajului.
Marcel Iureş: – Moromete e un personaj de profunzime, ca şi Preda care este un mare romancier, care s-a dus direct în subsolul socialului în România. Pe un fond evident de o realitate sângerând încă. Nevoia de a trăi sincer nu strică nici unui popor. Eu provin din Oltenia, deci tot din sudul României. Teleorman, unde se petrece istoria aceasta, e mult mai la est. Atunci a trebuit să alegem a folosi un dialog bazat mai mult pe oltenism, pe perfectul simplu, sau să folosim totuşi o limbă literară, chiar dacă populară autentică, limba de dicţionar. Eu am încercat să le îmbin pe amândouă. Pentru că limba, ca peste tot în lume, nu este unitară, de multe ori una scriem, alta vorbim şi cu totul altceva gândim. Prostia şi chiar imbecilitatea este distribuită la fel. Miracolul imbecilităţii şi a prostiei o găseşti indiferent de mărimea poporului, într-o proporţie egală. Noi suntem unii dintre popoarele, care glumesc la modul destul de trist pe tema prostiei şi a imbecilităţii.

Ştefan Crâsta

Comentarii