Dacă vreţi
să cunoaşteţi istoria adevărată a românilor din Ungaria de azi, veniţi la
redacţia „Foii româneşti” din Jula şi apucaţi-vă să citiţi paginile îngălbenite
ale revistei noastre. Arhiva săptămânalului românesc cuprinde 65 de ani de
frământări şi bucurii, de lupte pentru supravieţuire sau realizări. Răsfoirea
paginilor tot mai galbene precum ne îndepărtăm în timp, ne transpune într-o
lume demult apusă, dar ale căror probleme seamănă mult cu cele de azi.
Momentele
aniversare sunt bune din mai multe puncte de vedere: pe de o parte, pentru a ne
bucura de ziua de azi şi pentru a ne aminti de realizările din trecut, dar şi
pentru a face analize şi bilanţuri, cu bune şi rele, deopotrivă. Pe de altă
parte, aceste momente ne ajută să ne facem noi planuri de viitor.
Aniversarea a
65 de ani de la înfiinţarea liceului românesc din Jula, evocată zilele trecute,
este nu doar o sărbătoare a foştilor şi actualilor pedagogi şi elevi, ci a
întregii intelectualităţi româneşti din Ungaria. Pentru copiii de ţărani români
de la mijlocul secolului trecut, acest liceu a fost poarta către un viitor mai
bun, către o educaţie de nivel înalt, a fost „trambulina” către facultăţi şi
universităţi. În băncile acestui liceu au stat toţi cei care azi sunt avocaţi,
medici, profesori, ingineri români, cu care comunitatea noastră se mândreşte. Cum
a evoluat această instituţie şcolară, cine au fost elevii şi profesorii ei, de
ce poartă tocmai numele revoluţionarului român Nicolae Bălcescu – la toate
aceste întrebări se găsesc răspunsuri în paginile îngălbenite ale revistei
românilor din Ungaria.
Şcoala
noastră s-a legat de la începuturi de apariţia primului ziar românesc de după
cel de-al Doilea Război Mondial. La fel cum şi Biserica. Preoţii, profesorii şi
jurnaliştii din anii 1950 au colaborat foarte strâns între ei, ştiind foarte
bine că garanţia viitorului lor stă în unitate şi în ajutorarea reciprocă.
Precursorul
„Foii româneşti” de azi, „Libertatea noastră” nu s-a născut exclusiv la comanda
conducerii de atunci, ci şi din dorinţa puţinilor noştri intelectuali din acele
vremuri, care au fost preoţii şi profesorii, şi care au recunoscut importanţa
cuvântului scris românesc şi influenţa lui benefică asupra oamenilor
de la sate. La câteva luni de la înfiinţarea liceului românesc, la Jula s-a
născut şi primul ziar al românilor din Ungaria de atunci. Numărul de probă al
„Libertăţii noastre” a văzut lumina tiparului pe 1 iunie 1950, adică exact acum
65 de ani. Până să pornească însă apariţia regulată a ziarului au trecut alte
şase luni. Tocmai de aceea, „ziua de naştere” oficială a revistei noastre este
sărbătorită pe 15 ianuarie, şi nu pe 1 iunie.
Presa
scrisă românescă, care se apropie şi ea de aniversarea de 65 de ani, a acordat
în toate timpurile o însemnătate deosebită şcolii, învăţământului în limba
română. Chiar primul număr, cel de probă, din 1 iunie 1965, acordă aproape
jumătate din conţinut problemelor legate de şcoală, de învăţământ, de
culturalizarea de la sate. Nu putem însă să nu observăm că revista românilor
din Ungaria a fost încă de la începuturi foarte severă: nu doar a lăudat
iniţiativele bune şi elevii talentaţi, dar a şi criticat dacă cineva nu şi-a
făcut datoria, demonstrând de la începuturi o responsabilitate pentru dezvoltarea
comunităţii. În prima ocazie când redacţia „a stat de vorbă cu cititorii”
printr-o rubrică specială, i-a scris unui român din Aletea, Ioan Lucaci, că:
„trimite şi altădată veşti, scrisori, critici, ş.a.”, dar nu a uitat nici să-l
roage: „Să strângi abonaţi!”.
Presa
noastră nu a fost niciodată şi nu este nici azi un duşman al comunităţii, ci
este cel care observă şi trage semnale de alarmă, cel care critică şi nu lasă
să domine indiferenţa şi minciuna, care ne poate dăuna foarte mult. „Foaia” de
65 de ani este un arc peste timp, o legătură vie între noi şi înaintaşii
noştri. Sperăm să avem ce să sărbătorim în ianuarie 2016.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu