Editorial - Gânduri jurnalistice de vară

Jurnalistul de multe ori este acuzat că vede numai problemele şi greşelile, este un chiţibuşar care tot timpul caută nod în papură, este un om incomod care are numai întrebări provocatoare, este pesimistul care vede numai jumătatea goală a paharului. Probabil că este aşa, de aceea este jurnalist. Altfel ar fi bucătar sau zidar sau orice altceva.
Jurnalistul este, de altfel, şi el un om normal, doar că are convingerea că numai prin discutarea şi analizarea problemelor poate merge lumea înainte, doar prin descoperirea nedreptăţilor, corupţiei, abuzurilor, etc. vom putea trăi într-o lume mai bună. Jurnalistul informează şi formează: adună şi transmite informaţii despre ce se întâmplă şi formează păreri. La rândul lui, şi jurnalistul se bucură, de exemplu, că se deschide după multe tergiversări prima autostradă care leagă România de Ungaria, adică România de Europa, dar bucuria lui nu este nemărginită pentru că vede şi chioşcurile vamale care vor fi un blocaj serios în a ajunge cât mai repede de la Timişoara sau Arad la Budapesta sau Viena. Jurnalistul se bucură de calitatea bună a noului drum european (făcut şi din banii lui), dar nu poate să nu vadă că atunci când politicienii români şi maghiari se întâlnesc aceştia nu ratează nicio ocazie să-şi lanseze mici înţepături critice. Dacă jurnalistul nu le-ar vedea toate astea, ar fi un simplu turist prin lume şi prin propria lui viaţă.

O descriere perfectă a jurnalistului am găsit-o în cartea cercetătorului psiholog Camelia Popa, „Jurnalistul. Personalitate şi profesie” (Editura Universitară, 2011), care zice: „Nu este nici mai înalt, nici mai drept, nici mai bun, nici mai şcolit decât mulţi dintre semenii săi. Însă el reuşeşte să radiografieze deopotrivă binele şi răul unei lumi şi să prezinte faptele într-o structură logică simplă, accesibilă tuturor. Nu este scriitor pentru că, potrivit cutumelor meseriei sale, nu are dreptul să fabuleze, şi nici actor, chiar dacă participă intens la spectacolul vieţii. Nu este un politician, fiindcă deciziile sale nu au o argumentaţie electorală şi nici un judecător, pentru că judecăţile lui nu constituie sentinţe. Detestat şi deopotrivă adulat, uneori pentru acelaşi motiv – rosteşte adevăruri incomode –, dar cel mai adesea privit cu neutralitate de către semenii săi, jurnalistul, pentru că despre el este vorba, reprezintă exponentul unei categorii profesionale eterogene, dificil de încadrat în tiparele profesiilor clasice. Privit când ca un boem fără leac, când ca un analist riguros, jurnalistul este, în cele din urmă, un »produs social« al timpului în care trăieşte, dar şi o individualitate bine conturată, cu un set de trăsături specifice care-i conferă succesul în profesie.”
Dar staţi liniştiţi, vitamina D transmisă prin razele de soare îşi face efectul şi la jurnalişti, pentru că în cele mai călduroase luni ale anului, când toată lumea este în concediu de vară, parlamentarii şi guvernele nu iau hotărâri, tribunalele nu judecă, şcolile nu educă elevii, atunci şi numai atunci, şi jurnalistul vede mult mai frumoasă lumea înconjurătoare. Festivalurile, abundenţa de evenimente culturale şi de timp liber, taberele de creaţie sau pentru tineret transformă jurnalistul într-un om curios, dornic de a cunoaşte frumosul şi binele din lume.
În restul anului, el îşi face doar meseria, prin care vă ajută să cunoaşteţi, să înţelegeţi mai bine lumea. Iar dacă nu vă place ce citiţi în ziare sau ce vedeţi la televizor, nu daţi vina pe jurnalist, pentru că el este „produsul social al timpului în care trăieşte”. Schimbaţi lumea, nu jurnalistul!

Eva Şimon

Comentarii