Jurnalistul
de multe ori este acuzat că vede numai problemele şi greşelile, este un
chiţibuşar care tot timpul caută nod în papură, este un om incomod care are
numai întrebări provocatoare, este pesimistul care vede numai jumătatea goală a
paharului. Probabil că este aşa, de aceea este jurnalist. Altfel ar fi bucătar
sau zidar sau orice altceva.
Jurnalistul
este, de altfel, şi el un om normal, doar că are convingerea că numai prin
discutarea şi analizarea problemelor poate merge lumea înainte, doar prin
descoperirea nedreptăţilor, corupţiei, abuzurilor, etc. vom putea trăi într-o
lume mai bună. Jurnalistul informează şi formează: adună şi transmite
informaţii despre ce se întâmplă şi formează păreri. La rândul lui, şi
jurnalistul se bucură, de exemplu, că se deschide după multe tergiversări prima
autostradă care leagă România de Ungaria, adică România de Europa, dar bucuria
lui nu este nemărginită pentru că vede şi chioşcurile vamale care vor fi un
blocaj serios în a ajunge cât mai repede de la Timişoara sau Arad la Budapesta
sau Viena. Jurnalistul se bucură de calitatea bună a noului drum european (făcut
şi din banii lui), dar nu poate să nu vadă că atunci când politicienii români
şi maghiari se întâlnesc aceştia nu ratează nicio ocazie să-şi lanseze mici
înţepături critice. Dacă jurnalistul nu le-ar vedea toate astea, ar fi un
simplu turist prin lume şi prin propria lui viaţă.
O descriere
perfectă a jurnalistului am găsit-o în cartea cercetătorului psiholog Camelia Popa, „Jurnalistul.
Personalitate şi profesie” (Editura Universitară, 2011), care zice: „Nu este
nici mai înalt, nici mai drept, nici mai bun, nici mai şcolit decât mulţi
dintre semenii săi. Însă el reuşeşte să radiografieze deopotrivă binele şi răul
unei lumi şi să prezinte faptele într-o structură logică simplă, accesibilă
tuturor. Nu este scriitor pentru că, potrivit cutumelor meseriei sale, nu are
dreptul să fabuleze, şi nici actor, chiar dacă participă intens la spectacolul
vieţii. Nu este un politician, fiindcă deciziile sale nu au o argumentaţie
electorală şi nici un judecător, pentru că judecăţile lui nu constituie
sentinţe. Detestat şi deopotrivă adulat, uneori pentru acelaşi motiv – rosteşte
adevăruri incomode –, dar cel mai adesea privit cu neutralitate de către
semenii săi, jurnalistul, pentru că despre el este vorba, reprezintă exponentul
unei categorii profesionale eterogene, dificil de încadrat în tiparele
profesiilor clasice. Privit când ca un boem fără leac, când ca un analist
riguros, jurnalistul este, în cele din urmă, un »produs social« al timpului în
care trăieşte, dar şi o individualitate bine conturată, cu un set de trăsături
specifice care-i conferă succesul în profesie.”
Dar staţi
liniştiţi, vitamina D transmisă prin razele de soare îşi face efectul şi la
jurnalişti, pentru că în cele mai călduroase luni ale anului, când toată lumea
este în concediu de vară, parlamentarii şi guvernele nu iau hotărâri,
tribunalele nu judecă, şcolile nu educă elevii, atunci şi numai atunci, şi jurnalistul
vede mult mai frumoasă lumea înconjurătoare. Festivalurile, abundenţa de
evenimente culturale şi de timp liber, taberele de creaţie sau pentru tineret
transformă jurnalistul într-un om curios, dornic de a cunoaşte frumosul şi
binele din lume.
În restul
anului, el îşi face doar meseria, prin care vă ajută să cunoaşteţi, să
înţelegeţi mai bine lumea. Iar dacă nu vă place ce citiţi în ziare sau ce vedeţi
la televizor, nu daţi vina pe jurnalist, pentru că el este „produsul social al
timpului în care trăieşte”. Schimbaţi lumea, nu jurnalistul!
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu