Noutăţi despre Festivalul George Enescu, ediția 2015



Stimați cititori ai Foii Românești, am plăcerea să vă mai transmit câteva informații despre evenimentele Festivalului Enescu, ce va avea loc în București, anul acesta, între 30 august și 20 septembrie.
Potrivit unui top realizat de publicația britanică GRAMOPHONE – revista este un reper în lumea culturală internațională, având o vechime de 90 de ani în jurnalismul cultural – în urma analizelor pe care revista le efectuează anual, ea grupează marile orchestre ale lumii pe categorii calitative.
Specialiștii publicației au notat cu titlul de „cele mai bune orchestre din lume” un număr de 20 de orchestre. În suita concertelor Festivalului Enescu din anul acesta, șapte orchestre dintre cele notate cu acest titlu vor susține programe la București. Vă prezint acum primele patru cotate ca cele mai bune orchestre din lume, care vor susține programe în Festival, pe lângă numărul impresionant de orchestre participante la întregul program.
1.    Filarmonica din Berlin în ziua de 3 septembrie va susține pe scena Sălii Palatului din București un concert extraordinar dirijat de Sir Simon Rattle, supranumit în lumea muzicală „Legendarul.” Concertul prezintă un interes deosebit întrucât va avea loc după cincisprezece ani de negocieri, dacă vă vine să credeți. Deci, se poartă negocierile, vedeți, nu numai în lumea politicului și în cea financiară. Drept urmare, ascultătorii să se considere norocoși! Orchestra din Berlin este o Instituție Academică, de-a dreptul.
2.    Royal Concertgebouw Amsterdam – renumele acesteia este cât se poate de romantic, deține titlul de „orchestra cu cel mai catifelat sunet din lume”. Să sperăm că „vestita” lipsă a unei acustici corespunzătoare din Sala Palatului nu va deteriora prea mult acest sunet catifelat. Ce păcat că orchestrele, soliștii sunt supuși acestei încercări din doi în doi ani și obligați să facă față în mod eroic concertelor susținute într-o sală ca aceea.
Și ce rușine pentru o capitală atât de iubitoare de muzică. Oare cu toți banii recuperați de pe urma proceselor de corupție, dacă se recuperează niște bani, nu se putea până acum construi o sală cuvenită de drept unui Festival de excepție cum este Festivalul George Enescu?
Și publicația GRAMOPHONE ar putea întreba același lucru!!!
Orchestra aceasta a mai concertat de trei ori la București. În ediția din anul acesta își va susține programul în două seri la rând, pe 19 și pe 20 septembrie. La pupitrul orchestrei se va afla un tânăr dirijor de origine letonă, Andris Nelsons, aflat acum în plină ascensiune internațională. Revista BBC Music în numărul curent din iulie îi și dedică un portret.
3.    Orchestra Filarmonicii din Viena va concerta la Sala Palatului pe 16 septembrie. Evenimentul va marca o dublă premieră, căci solista acestui prim concert al orchestrei vieneze va fi soprana Valentina Nafornița, absolventă a Universității de Muzică din București. Este considerată „o stea a muzicii clasice internaționale”. În momentul de față, cântăreața este membră a Operei de Stat din Viena.
4.    Pe 8 și pe 9 septembrie, pe scena Sălii Palatului va concerta London Symphony Orchestra. La pupitru se va afla dirjorul de origine română Ion Marin.
London Symphony Orchestra în luna iunie a transmis printr-un mesaj video special un salut de „curtoazie” adresat publicului Festivalului Enescu.
Pe lângă aceste patru cele mai bune orchestre din lume vor susține concerte și alte orchestre alese în Top 20 de revista GRAMOPHONE, printre acestea se numără Staatskapelle Dresden și San Francisco Symphony Orchestra, distinsă cu Premiul Pulitzer pentru Muzică. Orchestra va interpreta în premieră lucrarea Voix de la Nature, de George Enescu.
În cadrul întregului program al Festivalului vor fi interpretate în total 20 de lucrări de marele compozitor român, George Enescu.
Dragi cititori, nu uitați: 30 august! Începe Festivalul!!! Urmăriți concertele transmise live pe www.festivalenescu.ro.
Anna Scarlat

(Sursa informațiilor: Comunicat de presă emis pe 8 iulie de stafful Festivalului.)


Comentarii