„Drag mi-i jocul românesc, după el mă prăpădesc” - De vorbă cu Gheorghe Bagy, păstrător de tradiţii româneşti din Aletea
Ne apropiem prin acest interviu de ceea ce
este încă tradiţional, într-un loc unde dansul popular, obiceiurile sunt cele
ce fac să calculăm identităţile unui loc şi ale oamenilor de acolo. Gheorghe Bagy, coordonatorul Ansamblului
folcloric de păstrare a tradiţiilor din Aletea şi preşedintele Autoguvernării Româneşti
din acest mic orăşel bichişean, ne va răspunde la câteva întrebări pentru cei
care apreciază frumosul şi istoria dansului tradiţional.
– Vă rog, spuneţi-ne la început câteva
cuvinte despre dansurile din Aletea: când s-a lucrat în mod organizat la ansamblul
care azi se bucură de succes şi câţi dansatori erau atunci? Care era scopul de
a avea o formaţie de dansuri?
– Ansamblul de Păstrare a Tradiţiilor din Aletea
are o vechime de aproape 70 de ani. Peste doi ani o să sărbătorim şapte decenii
de existenţă. În anul 1947 s-a înfiinţat cu 19 fondatori, dansatori cu toţii,
şi se numea în acele vremuri „Grupul cultural român”. Unul dintre fondatorii
grupului de atunci este şi bace Petre Sabău, care la venerabila vârstă de 80 de
ani, împliniţi în luna mai anul acesta, dansează şi la ora actuală.
– De unde vine dragostea dumneavoastră
pentru muzică şi dans?
– Eu m-am născut într-o familie de români din
Aletea şi dansez de mai bine de cinci decenii. Şi mama mea şi tata au fost
români şi de la ei am auzit primele cântece româneşti şi am văzut primii paşi
de dans. La sărbătorile mari, când Ansamblul de naţionalitate din Aletea avea
câte o prezentare, îmi aduc aminte copil fiind, eram tot timpul lângă scenă şi
îi priveam pe dansatori. În anul 1961 m-am înscris în echipa de dansuri a şcolii,
pe atunci Horányi István de la formaţia de dansuri Balassi din Bichişciaba ne-a
fost profesor de dans. În 1963 s-a înfiinţat la Aletea cursurile gimnaziale,
unde m-am înscris şi eu în acelaşi an, şi aşa am avut şansa să intru în
Ansamblul de naţionalitate al Casei de cultură din Aletea. Aici Tiba Bandi ne-a
învăţat cele mai frumoase dansuri româneşti, sârbeşti, nemţeşti şi ungureşti.
În toamna acelui an am şi avut primul turneu în organizarea Uniunii Culturale a
Românilor din Ungaria.
– Ce e mai greu: să cânţi sau să dansezi?
– Ambele sunt aproape de sufletul
meu, fac şi una şi alta cu plăcere. La horit trebuie să stai singur în faţa
publicului şi să-l distrezi. La dans trebuie să faci faţă pe scenă alături de
un întreg ansamblu. Ambele sunt la fel de grele, însă deosebit de frumoase, iar
dacă o faci cu multă dragoste, ai o satisfacţie sufletească deosebită.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fii
un dansator bun?
– Înseamnă multă, multă muncă, multe
reprezentaţii. Trebuie să simţi dansul cu inima, să nu poţi trăi fără el.
Ansamblul nostru se bucură de astfel de dansatori, care au dat dovadă de talent
şi şi-au dedicat viaţa dansului, cum ar fi: Petru Sabău, de 67 de ani
este dansator, eu dansez de 54 de ani în ansamblul aletean, Vasile Gal, Ioan
Bagy, Miki Rusz şi aş mai putea să amintesc încă mulţi dansatori care urcă
cu noi pe scenă.
– Acest ansamblu va marcat ca dansator. Aţi
fost şi premiat cu titlul de Meşter al artei populare?
– Bineînţeles. În
aceste ansambluri m-am marcat ca dansator. La început am fost tineri şi
frumoşi, plini de entuziasm. Acum suntem mai în vârstă, dar nu ne lăsăm. Suntem
mai mulţi care ne-am marcat în acest ansamblul şi am primit titlul de Meşter al
artei populare: eu am fost distins în anul 2007, Petru Sabău în anul 1991, iar
Pavel Botaş în 1997, şi primul care s-a mândrit de această distincţie a fost
Gheorghe Gal, în anul 1989. Domnii Gal şi Botaş nu mai sunt printre noi, ei ne
privesc acum doar din ceruri.
– În ce măsură iubeşte tânăra generaţie
cântecul şi dansul popular? Mai sunt tineri din familii de români din Aletea
care sunt interesaţi de folclor?
– Sunt încă tineri care sunt interesaţi de
dansurile şi de tradiţiile populare, tineri cu care ne putem mândri oriunde
sunt invitaţi. La Aletea funcţionează şi o şcoală de artă, unde predau
coregrafi cum sunt Krisztina Gera, Vasile Gal, coregraf şi meşter al
artei populare şi deţinător al Pintenului de aur, o distincţie valoroasă pentru
un dansator. Este important ca tinerii să ne înveţe obiceiurile şi tradiţiile
pentru ca acestea să piară. În ansamblul nostru dansăm împreună patru
generaţii. Acest lucru aşa este de frumos şi de bine. Şi la festivaluri ne prezentăm
împreună pe scenă.
– Aţi participat la multe festivaluri în
viaţa dumneavoastră, iar dansurile din Aletea sunt cunoscute atât în Ungaria, cât
şi în străinătate. Anul acesta ce aveţi în agendă?
– Anul acesta am avut parte de multe
invitaţii, cum ar fi: Gala de la Viharsarok, Festivalul nunţii de la Pocei, pe
1 mai am fost invitaţi la Festivalul de la Zimandul Nou, judeţul Arad,
Festivalul de dansuri populare de pe Valea Crişurilor organizat la Jula, la
festivalul de la Szentendre şi încă câteva festivaluri din Ungaria şi România.
– Ce cuprinde repertoriul coregrafic al „Păstrătorilor
de tradiţii din Aletea”?
– Din repertoriul Ansamblului de păstrare a
tradiţiilor din Aletea fac parte: sârba, jocul din Aletea, umblatul cu turca,
nunta la Aletea şi multe alte cântece şi dansuri româneşti de feciorie.
– Ce vă îndeamnă să vă faceţi lucrul cu
atâta pasiune şi profesionalism?
– Dragostea pentru folclor şi pentru arta
frumosului. Eu tot timpul am declarat că „dansul este viaţa mea”, dar şi
cântecul. Şi acest lucru aşa este. Atât timp cât sănătatea îmi permite şi atât
timp cât pot să-mi mişc picioarele, doresc să le ofer încă multor oameni
bucurie cu ceea ce fac şi totodată şi mie însumi. De aceea îmi place să
folosesc des strigătura asta: „Drag mi-i jocul românesc, după el mă prăpădesc”.
– Credeţi că
se va reuşi salvarea folclorului românilor din Ungaria prin şcolile de artă
care există şi prin tinerii care dansează, fără să fie maghiarizate? Cum vedeţi
dvs.?
– Sunt optimist
şi cred că folclorul nostru are toate calităţile care îl face deosebit de
folclorul altor popoare. E o datorie morală ca noi, cei are iubim dansul şi
suntem preocupaţi de dans, să ne ocupăm de promovarea acestuia în rândul
tinerelor generaţii. Eu aşa văd că ne-am ajuns scopul, pentru că tinerii care
vin cu noi să danseze iubesc ceea ce fac. Avem printre noi şi un tânăr
dansator, Bandi Szilágyi, care are
o formaţie de dansuri în România şi acolo predă şi dansurile noastre. Ne simţim
cu toţii foarte bine împreună, toată lumea ia în serios ceea ce face, iar pe
lângă participarea la festivaluri şi repetiţiile avute, am obişnuit să ne
petrecem toate sărbătorile împreună, zile onomastice, la fiecare sfârşit de an „îngropăm”
împreună anul care a trecut, ne distrăm şi ne simţim bine împreună. Iar referitor
la autenticitate, pot să spun că tot timpul am fost atenţi ca să le arătăm
tinerelor generaţii varianta originală. Sarcina noastră este să fim autentici,
să prezentăm dansurile şi tradiţiile noastre aşa cum le-am moştenit din bătrâni,
pentru că doar aşa au valoare.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu