Amintiri de jumătate de secol din băncile şcolii din Jula - Reîntâlnire după 52 şi 53 de ani de la terminarea Liceului „N. Bălcescu”

Elevii promoţiilor 1958–1962 şi 1959–1963 ai Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula au revăzut liceul, care i-a format timp de patru ani. Revederea organizată marţi, 25 august, a fost un bun prilej de aduceri aminte ale celor mai frumoşi ani de liceu.


Întâlnirea de 52 şi respectiv 53 de ani de la absolvirea liceului a fost organizată de domnul Vasile Nemeş. Foştii elevi au fost primiţi de dr. Maria Gurzău Czeglédi, actuala directoare a liceului românesc julan. După o scurtă prezentare a activităţilor liceului, foştii elevi au depus o coroană de flori la statuia lui Bălcescu, după care s-au aşezat din nou în bănci şi fiecare a prezentat secvenţe din cartea vieţii lor. În semn de recunoştinţă, pentru elevii care au trecut în veşnicie, s-a adus un omagiu, în timp ce au povestit despre viaţa lor, la masa albă s-au aprins luminări, astfel aducând un omagiu colegilor care nu au putut împărtăşi bucuria revederii. Evenimentul a continuat la masa albă în sala de cupolă a liceului, cu un scurt montaj literar, în cadrul căreia Ioan Radici şi Vasile Nemeş au recitat poezii în limba maghiară şi română. După partea festivă a întâlnirii, am stat de vorbă cu organizatorul Vasile Nemeş, care ne-a împărtăşit bucuriile organizării.





De ce aţi decis ca această întâlnire să aibă loc acum, aşa, fără să fie an rotund?
La întâlnirea de promoţie din 2013, colegul de clasă Alexandru Pintye a avut ideea ca aceste întâlniri să fie organizate mai des, tot la trei, nu la cinci, cum era până acum. Zis şi făcut, însă dânsul nu a mai putut participa la serbarea de astăzi fiindcă în urmă cu o lună şi jumătate s-a stins din viaţă. Tocmai el a fost acela care a propus ca întâlnirea să fie organizată din trei în trei ani, însă, nici pe cea de astăzi nu a mai ajuns-o. Promoţia 1958–1962 a numărat 24 de elevi, dintre care 8 persoane nu mai trăiesc, iar din cealaltă clasă, promoţia 1959–1963, patru persoane s-au stins din viaţă din efectivul total de 18. Efectivul total al celor două clase de-a rândul anilor a scăzut, aşa că mă bucur că în anul acesta am putut organiza pentru prima oară întâlnirea comună a celor două clase. Bineînţeles că şi ei s-au învoit ca în viitor să organizăm împreună această întâlnire.
– Dintre cei invitaţi de către Dumneavoastră, toţi au fost prezenţi astăzi la liceu?
Mulţi nu au putut veni pentru că au probleme de sănătate, iar o colegă din clasa noastră, Iuliana Gherdan ,trăieşte în Australia.
Ce fel de satisfacţii v-a dat această întâlnire?
– Pentru mine a însemnat o muncă în plus ca să organizez şi întâlnirea celeilalte clase, fiindcă cu ei nu m-am întâlnit de când am terminat liceul, de 53 de ani. Dar am colaborat excelent, pentru că la liceu, în anul doi, fetele şi băieţii am avut împreună ora de educaţie fizică, am umblat prin satele româneşti din Ungaria la programe culturale, unde s-au născut prietenii de o viaţă.





– Cum vă amintiţi de anii de liceu?
– Aici am cunoscut prima dată sentimentul dragostei. Prima dată aici am fost îndrăgostit de învăţătoarea mea, iar apoi la şcoala generală de fetiţele din clasă. Viaţa la cămin, jocurile comune ne-au format într-un un colectiv adevărat.
– În viaţa de zi cu zi ţineţi legătura cu foştii colegi de clasă?
– Bineînţeles, ţin legătura prin telefon, e-mail, spype cu foarte mulţi colegi de clasă. După cum am mai spus, avem o colegă care trăieşte în Australia şi cu ea vorbesc la skype aproape în fiecare săptămână. Chiar şi astăzi, după amiază, între orele 5 şi 6 am organizat o convorbire prin skype cu dânsa.
Pe cine aţi avut ca diriginţi?
– În primul an de liceu am avut-o ca dirigintă pe Ecaterina Santău, după care, pe 1 septembrie 1959 a fost numită în funcţie de director, apoi, în următorii doi ani a urmat Svetozar Rotar, iar în anul patru de liceu l-am avut pe Mihai Fabian, care era profesor de educaţie fizică. Iar cealaltă clasă l-a avut ca diriginte pe Iosif Balog.
Care este secretul acestei coeziuni, acestei forţe care uneşte această mică comunitate?
– După părerea mea, trebuie să fie în fiecare clasă una sau două persoane, care pun suflet pentru asemenea evenimente. Pentru întâlnirea de astăzi, de exemplu, a trebuit să mă deplasez la două persoane pentru că nu au răspuns la invitaţie, nu au dat nici un semn de viaţă. În ciclul gimnazial am avut ca diriginte pe profesorul Korondi Endre, care ne-a ajutat mult să fim uniţi. Am fost un colectiv foarte bun. 12 elevi am continuat studiile la liceu. Faptul că am fost uniţi, adevereşte reuşita întâlnirii de astăzi. Am avut parte de o întâlnire, unde atmosfera a fost înălţătoare şi emoţionantă.

Ana Cioca

Comentarii