Orice lucru în viața noastră poate fi un prilej de mulțumire
sau un prilej de nemulțumire. Nu totdeauna avem puterea de fi mulţumiți sau de
a mulțumi pentru toate, însă Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să fim mulţumiți și
să-l binecuvântăm pe Domnul pentru toate lucrurile. (Psalmii 103, versetele
1,2) Binecuvântează suflete pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze
Numele Lui cel sfânt!
Binecuvântează suflete pe Domnul și nu uita niciuna din
binefacerile Lui!
Mulțumirea se naște în inima omului atunci când i se
împlinesc unele dorințe, însă un om cu adevărat mulțumit este atunci când în
orice împrejurare a vieții îl binecuvântează pe Dumnezeu. (Iov 1, versetele 20,
21, 22) Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi,
aruncându-se la pământ, s-a închinat şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele
mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a
luat – binecuvântat fie Numele Domnului!” În toate acestea, Iov n-a păcătuit
deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.
În Biserica Penticostală Betel din Micherechi, familiile
aparținătoare acestei biserici și alte familii din comuna Micherechi,
indiferent de confesiune, au înțeles că o zi de mulțumire este foarte
importantă, și s-au adunat împreună pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu. Cu
adevărat Domnul a binecuvântat ziua aceasta și prin ploaia care a udat pământul
secetos, și inimile credincioșilor. Cuvântul Domnului a fost predicat de
fratele pastor Nicu Stoia din Timişoara,
iar închinarea prin laudă a fost adusă de fratele Manu Negrea din Arad, și tinerii bisericii. Pentru toate Dumnezeu
să fie glorificat!
Nu uita cititorule, oricine ai fi tu, trebuie să te
bucuri în toate lucrurile și să-i mulțumești lui Dumnezeu în fiecare zi.
(Habacuc 3, versetele 17,18)
Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da
niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor
pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în
Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
Ilie Puha, Biserica Betel Micherechi
Comentarii
Trimiteți un comentariu