„Noi tot româneşte vorbim, româneşte citesc şi Biblia…” - Acasă la Maria Muntean din Chitighaz, o credincioasă de 100 de ani
În curtea unei căsuţe frumos îngrijite
din Chitighaz am întâlnit-o pe una dintre cele mai longevive locuitoare a
satului Chitighaz, pe nana Maria Muntean, o femeie în vârstă de exact
100 de ani. Nana Măriucă are 7 nepoţi şi 13 strănepoţi. A muncit din greu o
viaţă întreagă. De-a lungul celor 100 de ani a trecut prin multe greutăţi, dar rostul
vieţii la găsit întotdeauna în credinţă şi muncă. Săptămâna trecută, la ceas de
sărbătoare şi de bucurie am fost în vizită la ea acasă, împreună cu colega Anca
Becan. Pe 13 septembrie, nana Măriuca împlineşte 100 de ani. Îi spunem
printre primii: La mulţi ani în sănătate şi bucurii!
Maria Munteanu s-a născut în anul 1915. La
vârsta de doar 17 ani, în 1932, s-a cununat cu Mihai Rotiş, cu care a trăit
împreună 62 de ani, în anul 1994 rămânând văduvă. Româneşte a învăţat să
vorbească de la mama sa, iar ungureşte a învăţat la şcoală.
– Când am fost la mama, ea m-o dat ca să
învăţ la şcoală. Şase ani am umblat la şcoală ungurească, pentru că pe acele
vremuri nu a fost în sat şcoală românească. Ca învăţător l-am avut pe Berki şi
a fost mulţumit cu rezultatele mele, pentru că am învăţat destul de bine. Mama
ne-a crescut româneşte, iar la şcoală am învăţat ungureşte. Suntem români,
numai că dacă la şcoală am învăţat ungureşte, atunci ştim şi ungureşte. Noi tot
româneşte vorbim, româneşte citesc şi Biblia. Doar cu strănepoţii vorbesc
ungureşte.
Dumnezeu m-a ajutat
să am atâţia ani
Familia
o respectă pentru că este o mamă bună, a luptat toată viaţa ca să-şi crească
cei doi copii. Dar când merg copiii şi rămân părinţii, este foarte greu…
– Am doi prunci, o fată şi un băiat. În anul
1984 a murit băiatul meu, Mihai. Măriuca, fata mea stă în Chitighaz şi şed aici
împreună cu ea, în casa pe care noi am construit-o. Doresc la toată lumea şi
tinerilor de astăzi ca Dumnezeu să le ajute aşa cum m-a ajutat pe mine. Am
trăit tare bine laolaltă cu soţul, toate le-am împărţit. Dumnezeu m-a ajutat să
am atâţia ani. Pe 13 septembrie voi împlini 100 de ani. Îi dau laudă lui
Dumnezeu că nu mi-s pe pat, numai sunt mai slăbănoagă, ca şi care-i bătrân.
Botezaţi
în credinţa baptistă
În anul 1937, împreună cu soţul său, Mihai
Rotiş, s-au botezat la Biserica Baptistă din Chitighaz. De la părinţi a învăţat
să se roage şi să-i mulţumească lui Dumnezeu şi de bine şi de rău. De-a lungul
anilor a trecut atât prin bucurii cât şi prin necazuri, dar viaţa dânsei s-a
manifestat printr-o credinţă adâncă. Îi mulţumeşte zi de zi lui Dumnezeu pentru
că i-a dat putere şi că este cu ea şi în ziua de astăzi, şi nu o lasă bolnavă.
La întrebarea ce poartă în rugăciunile sale către Dumnezeu, dânsa ne spune:
–
Aştept ca Dumnezeu să mă ajute să mă duc acasă, la Tatăl Meu. Noi credem în
Domnul Isus, credem că El are puterea şi numai în El ne punem toată nădejdea.
Numai Isus Cristos ne poate ajuta, El ascultă rugăciunea noastră dacă ne rugăm
din toată inima. Mă rog lui Dumnezeu până în ziua de astăzi pentru că El ne dă
putere, are milă de noi şi numai El ne poate purta de grijă. Lui îi dau laudă
şi mulţumire pentru că mi-a dat sănătate şi o viaţă lungă. A fost şi este cu
mine şi în ziua de astăzi şi nu mă lasă. El ne păzeşte, El e bun şi îndurător.
Eu Îi mulţumesc că s-a îndurat şi de mine. Dacă va veni ziua să mă cheme Tatăl
să ajung la El, sunt pregătită, iar dacă mai am de trăit pe acest pământ, Îl
rog să mă păzească şi să mă ferească de tot răul. Dumnezeu m-a ascultat şi mă
ascultă. Atunci când te rogi din toată inima, Dumnezeu are milă de tine. Mă rog
mult să se îndure de mine. Astăzi suntem, mâine nu ştim dacă vom mai fi pe
acest pământ. Suntem trecători, dar sufletul nostru va merge sus în ceruri, la
Tatăl Nostru. Trebuie să ne încredem în El.
Acuma toată ziua şed şi citesc, că nu am de lucru nimic
Maria
Muntean îşi aduce aminte că a muncit mult şi din greu. Au trăit şi vremuri
grele, dar totuşi oamenii au trecut prin ele şi poate au fost mai sănătoşi.
După cum ne spune, ar munci şi acum, numai că fiica nu o lasă.
–
Când am fost mai tânără, am lucrat tare mult, pentru că am avut două hectare de
pământ. Primăvara am mers la sapă, iar când cucuruzul a fost mare şi copt a
trebuit să mergem afară pe pământ să-l culegem. După ce am cules cucuruzul am
tăiat tulhenii cu tăietoarea. Oamenii au lucrat mult cu mâna pentru că pe acele
vremuri nu au fost maşinării. Bărbaţii au secerat cucuruzul şi grâul cu coasa,
iar noi, femeile am făcut mănunchi şi-l puneam în grămezi. Făceam legători şi
pe ele puneam snopii. După aceea, veneau bărbaţii cu cociile şi au adus recolta
acasă. Nu a fost uşor când am fost tânără, pentru că dacă am avut pământ a
trebuit să mergem să-l cultivăm. Acuma toată ziua şed şi citesc că nu am de
lucru nimic. Fata mea nu mă lasă să lucrez pentru că zice că am lucrat destul
toată viaţa. Nu trebuie să-i ajut la nimic, pentru că tot lucrul îl face ea.
Nană
Măriucă este vorbăreaţă cu familia şi musafirii şi din când în când mai iese pe
afară să se plimbe. I-am ascultat poveştile, dar ea spune că viaţa pe care a
dus-o nu se compară cu cea a tinerilor de astăzi.
–
Tinerii de astăzi sunt mai hodiniţi, pentru că nu lucrează din toată puterea cum
am lucrat noi. Acuma bărbaţii numai se suie în maşină şi merg să taie recolta.
În vremea noastră, oamenii au lucrat din brânci, din putere. Voi nu mai ştiţi
cum a fost atunci…
Aşa
cum ne mărturiseşte, nana Măriucă citeşte mult în fiecare zi. Pe lângă Biblie
şi cărţi de rugăciuni, citeşte şi revista noastră, „Foaia românească”. O rugăm
să ne permită s-o fotografiem citind „Foaia”. Ea deschide şi ne citeşte tocmai
o ştire legată de un chitighăzean. Şi ne citeşte, ne citeşte… fără ochelari. La
mulţi ani, nana Măriuca!
Comentarii
Trimiteți un comentariu