Prima întâlnire a bursierilor români din Ungaria

Mai multe imagini aici
Probleme tehnice întâmpinate în anii de studii, greutăţi lingvistice în România, reuşite şi succese în angajarea în câmpul muncii din Ungaria – au fost principalele subiecte discutate duminica trecută, 20 septembrie, la întâlnirea dintre diplomaţia română din Ungaria, în frunte cu ambasadorul Victor Micula şi câţiva dintre foştii şi actualii bursieri ai României din Ungaria. Întâlnirea a fost prevăzută ca parte a vizitei în Ungaria a ministrului delegat pentru românii din afara hotarelor României, Angel Tîlvăr, care s-a anulat, însă ambasadorul României la Budapesta a ţinut să-i informeze pe tinerii noştri despre apropiatul Forum studenţesc al bursierilor României, ce se va desfăşura la Bucureşti, le-a vorbit despre preocupările Guvernului României pentru românii din afară şi i-a sfătuit să-şi înfiinţeze o asociaţie a bursierilor pentru a-i putea ajuta pe viitorii tineri care doresc să studieze în România.


Întâlnirea tinerilor şi a diplomaţiei române s-a ţinut la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, organizaţie care a dat o importantă mână de ajutor în întocmirea unei liste cu bursierii români din Ungaria, atât cu cei care au studiat în România înainte de 1990, cât şi cu cei de după sau care studiază şi în acest moment, numărul bursierilor de după 1990 fiind în jur de 60. O astfel de întrevedere a fost plănuită de mult timp în primul rând pentru că, mai nou, facultăţile din România au devenit tot mai atractive în rândul tinerilor din comunitatea noastră.

Dialog despre greutăţi şi realizări
Introducerea domnului ambasador Victor Micula într-un stil mai oficial s-a transformat foarte repede într-un dialog real, bine punctat. Toţi cei 11 tineri participanţi, foşti sau actuali bursieri ai României, şi-au împărtăşit experienţele proprii, au vorbit despre greutăţile lingvistice pe care le-au întâmpinat odată cu începerea studiilor, dar au venit şi cu idei constructive pentru viitor.
Adela Kiss a terminat Academia de Arte din Cluj-Napoca acum 15 ani şi a amintit cazarea la căminul studenţesc, ca principala problemă pe care a avut-o în toţi anii de studii. Deoarece Academia de Arte nu avea propriul cămin, după un timp oarecare a fost nevoită să se mute în chirie, astfel că banii primiţi ca bursă, i-a cheltuit pe chirie. Norocul ei a fost că a susţinut-o familia şi astfel a reuşit să termine cu bine facultatea. Întorcându-se în Ungaria s-a stabilit la Budapesta şi trăieşte o viaţă adevărată de artist, cu expoziţii şi creaţii artistice. S-a bucurat de ideea acestei întâlniri mai ales pentru că în acest fel a avut ocazia să cunoască şi alţi bursiei, şi pe de altă parte, pentru că aici a întâlnit-o, după 15 ani, pe o fostă colegă, Mariana Ţârlea, cu care a fost în acelaşi timp studentă la Cluj. Dr. Mariana Ţârlea este singura dintre toţi bursierii noştri, care a studiat dreptul în România, ceea ce nu i-a fost uşor din cauza diferenţelor mari dintre drepturile din cele două ţări, dar după câteva examene de diferenţiat a reuşit să-şi obţină recunoaşterea diplomei obţinute la Cluj. Mariana azi lucrează la un birou notarial din Jula.
Dintre actualii studenţi bursieri au participat Erica Bigu şi Jenifer Juhasz, ambele originale din Micherechi. Prima studiază medicina la Timişoara, iar a doua este studentă la Facultatea de Studii Europene de la Cluj-Napoca. Ambele au remarcat că ele nu au mai întâmpinat probleme cu cazarea, cum au avut colegii lor mai mari, dar le-ar fi fost mult mai uşoară integrarea şi studierea din primul an, dacă ştiau mai bine limba română.
Casian Bun a terminat Teologia ortodoxă la Oradea, în paralel cu facultatea pedagogică din Seghedin. Consideră o idee foarte bună înfiinţarea unei asociaţii a bursierilor, pentru că în acest fel viitorii sau actualii studenţi ar putea fi ajutaţi, sfătuiţi de colegii lor mai mari.

Medici, stomatologi, veterinari
La întâlnire au participat patru medici şi stomatologi, printre care dr. Ioan Stan, dr. Abel Şereş, dr. Zoltan Baktai şi dr. Zoltan Iova. Doctorul Stan a terminat în 2004 la Oradea, azi este medic ginecolog la spitalul din Jula. Consideră că i-ar fi fost mult mai uşor la studii dacă ar fi primit informaţii utile înainte, pentru că la facultate s-au descurcat destul de greu cu secretariatul, care uneori i s-a părut foarte haotic, dar este foarte mulţumit că prin Universitatea de la Oradea a avut posibilitatea să facă practică medicinală la o clinică din Germania, ceea ce a fost o experienţă pe viaţă. Dr. Stan a mai vorbit şi despre greutăţile unor tineri, care obţin diplome universitare în România, care nu sunt recunoscute de Ungaria, şi astfel aceştia nu se pot angaja aici. Un astfel de exemplu este domeniul kinetoterapiei. Dr. Abel Şereş a terminat şi el la Oradea, azi lucrează la spitalul din Jula ca medic infectolog. Spune că dacă ar trebui din nou să aleagă, cu toate greutăţile pe care le-a avut la început, tot în România s-ar duce să studieze.
Cei doi stomatologi au terminat la Cluj. Zoltan Baktai era în anul terminal când Zoltan Iova a ajuns în primul an la Cluj, au vorbit cum s-au ajutat unii pe alţii şi despre greutăţile de la început cu limba română. „Până să mă duc la Cluj eu am crezut că ştiu limba română. Acolo mi-am dat seama că nu o ştiu”, a spus Zoltan Iova, care s-a pus serios pe carte, azi vorbeşte fluent româna. S-a întors în satul său natal, la Micherechi, unde este stomatologul satului. El a preluat bolnavii din Micherechi de la colegul său mai mare, Zoltan Baktai, care azi lucrează la Bichişciaba, având deja şi cabinet particular. Şi doctorul Baktai a vorbit despre dificultăţile cu limba română, dar el crede că acel şoc de la început l-a ajutat foarte bun să ia în serios şcoala şi crede că un an pregătitor ar fi fost pierdere de timp.
Singurul medic veterinar, participant la întâlnirea de la Jula, a fost Ioan Cozma din Micherechi, care a spus că el nu a întâmpinat probleme deosebite nici la facultatea din Cluj şi nici după întoarcerea acasă, şi-a primit relativ repede diploma şi şi-a găsit uşor loc de muncă. A amintit însă cazul nu atât de fericit al fratelui său, care este acum student la Veterinară la Cluj, şi nu primeşte nici bursă, nici cazare la cămin, nici scutire de taxe.
Tiberiu Rocsin a fost bursier al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din Oradea, specializarea psihologie clinică, consiliere şi psihoterapie, dar apoi pe cont propriu a terminat şi Facultatea de teologie greco-catolică, a Universităţii Babeş-Bolyai, din Oradea. Printre greutăţi şi el a amintit cele legate de limba română şi de sistemul administrativ uneori mult prea greoi de la universităţi.

Concluzii, idei, planuri de viitor
Fără excepţie, toţi participanţii la întâlnirea din duminica trecută au fost de părere că o asociaţie a bursierilor români din Ungaria ar fi utilă pentru a-i ajuta pe viitorii tineri care vor să studieze în România, pentru ca ei să nu mai treacă prin traume legate de necunoaşterea limbii române sau greutăţi în integrarea în lumea universitară. Aproape toţi tinerii sunt absolveţi ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula, care le-a deschis categoric calea spre studiile universitare din România, dar unde ar fi binevenite şi de mare ajutor dacă s-ar face şi cursuri intensive de limba română pentru cei care vor să studieze în România. Majoritatea tinerilor au amintit că păstrează şi azi legăturile cu colegii, prietenii din anii de studenţie, unii dintre ei având şi legături de specialitate cu foruri din România. Un alt lucru cu care au fost de acord cu toţii, că dacă ar lua-o de la capăt, cu toate greutăţile întâmpinate, tot în România s-ar duce la studii.

E.Ş.

Comentarii