Resfinţirea bisericii ortodoxe din Jaca

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a fost duminică, 23 august, oaspetele de seamă al Parohiei Jaca, localitate aflată în Bihorul unguresc. Biserica Ortodoxă Română din Jaca, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a trecut recent printr-un amplu proces de restaurare, iar acum lăcaşul de cult a fost resfinţit de trei episcopi. Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie Arhierească la care a slujit şi ÎPS Părinte Mitropolit Ioan, alături de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei şi Preasfinţitul Părinte Siluan, al Julei, şi un sobor de preoţi şi diaconi din Ungaria şi România.



La biserica şi casa parohială românească din Jaca au fost efectuate în ultimii ani mai multe lucrări de restaurare, care au beneficiat de sprijinul celor două ţări, România şi Ungaria. În anul 2009 s-a primit 100.000 de RON (aprox. 6,5 milioane Ft) din partea Statului Român, prin Secretariatul de Stat pentru Culte de la Bucureşti din care au fost înlocuite în totalitate acoperişul bisericii şi structura sa de rezistenţă şi 1.600.000 Ft (aproximativ 25.800 RON) din partea Statului Ungar, din care au fost tăiate zidurile bisericii şi s-a făcut izolarea contra igrasiei. Apoi, din 22.000.000 Ft (aprox. 333.000 RON) a fost cumpărată şi modernizată casa parohială, precum şi din alte 5.000.000 Ft (75.600 RON), prin care a fost renovată turla acestei biserici, sume oferite din partea Statului Maghiar în anul 2013. Ultimele lucrări în valoare de 210.000 RON (cca. 15 mil. Ft), s-au făcut din fondurile oferite de către Secretariatul de Stat pentru Culte de la Bucureşti, în anul 2014, pentru efectuarea unor lucrări de restaurare exterioară şi interioară (tencuirea şi zugrăvirea zidurilor, înlocuirea ferestrelor şi a pardoselii bisericii), care au încheiat acest amplu proces de sprijinire a Parohiei Ortodoxe Româneşti din Jaca, concretizat prin slujba de resfinţire a bisericii şi menţionată într-un Hrisov.
Credincioşii prezenţi la sărbătoarea de la Jaca au trăit clipe de bucurie duhovnicească, primind binecuvântări arhiereşti. În cuvântul de învăţătură, PS Episcop Sofronie a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie. Ierarhul a subliniat cum pilda tânărului bogat arată că desăvârşirea duhovnicească poate fi atinsă printr-o cale deosebită, de permanent urcuş spre Mântuitorul Iisus Hristos.



Cu această ocazie, biserica românească din Jaca a primit şi cel de-al doilea hram, Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt sau al Rusaliilor, şi i s-a acordat rangul de Iconom stavrofor părintelui paroh de la Jaca, Cosmin Pop, în semn de preţuire faţă de eforturile depuse alături de credincioşii din Jaca atât pe plan administrativ-gospodăresc, cât şi pastoral-misionar în viaţa comunităţii ortodoxe româneşti de aici.
La rândul său, Mitropolitul Banatului a dăruit părintelui paroh o icoană cu Maica Domnului şi un Liturghier, încredinţând comunitatea românească de aici de dragostea şi de sprijinul fraţilor bănăţeni, iar mai ales, de purtarea permanentă în rugăciuni înaintea tronului Preasfintei Treimi.
După Sfânta Liturghie, PS Părinte Siluan a acordat mai multe diplome de apreciere şi de recunoştinţă celor care au contribuit la realizarea lucrărilor de restaurare de la Jaca. La final a avut loc şi slujba de resfinţire a lăcaşului de cult atât în interior, cât şi în exterior.
La sărbătoarea comunităţii din Jaca au participat clerici şi credincioşi de la mai multe parohii din cuprinsul Eparhiei româneşti din Ungaria, precum şi invitaţi din România, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Episcopiei Oradiei. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa domnului Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte din cadrul Guvernului Român de la Bucureşti, domnul Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, Tircsi Richárd, şeful Departamentului pentru Relaţiile cu Minorităţile, Bisericile şi Societatea Civilă, din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte de la Budapesta, Kovács Kálmán, primarul localităţii Jaca, Tiberiu Juhasz, preşedintele AŢRU, precum şi alte oficialităţi atât din partea statului român, cât şi a celui maghiar. Răspunsurile la slujbă au fost date de grupul coral „Theophoros” al Arhiepiscopiei Timişoarei.

A.B.

Comentarii