Sărmăluţe, gulaş şi mici la Festivalul Gastronomic Românesc de la Jula

Echipa veselă a aletenilor
În ziua de sâmbătă, 12 septembrie, s-a desfășurat la Centrul Cultural din Jula cea de-a XI-a ediție a Festivalului Gastronomic Românesc pe Țară. Organizatorii manifestării au fost Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria și Centrul de Documentare și Informare al AȚRU. Scopul manifestării, aşa cum l-au definit organizatorii, a fost prezentarea și promovarea tradițiilor gastronomice ale naționalităților române din Ungaria și de a face cunoscută pentru noua generație gastronomia tradițională românească.

Participanții s-au adunat în curtea Liceului „N. Bălcescu” din Jula încă de la orele dimineţii ca să-și așeze instrumentele de bucătărie și să pună mâncarea la foc. Am fost curioşi şi noi să vedem, în care oală (sau ceaun) ce fierbe…

Decoraţie de toamnă

Tiberiu Juhasz, preşedintele AŢRU, Corina Sebestyén, moderatoare
şi Mariana Negreu Vetró, directorul CDI, în deschiderea festivalului

Gătitul în oala de pământ

Echipa micherechenilor

Cortul şcolii din Aletea

Pensionarii din Jula

Dansuri româneşti prezentate de "Doina Bihorului"



La această ediție au fost prezenți circa 400 de oameni. După informațiile moderatorului, 34 echipe au gătit diferitele preparate. Din Chitighaz au fost 6 echipe, din Jula și Leucușhaz câte 4 echipe, din Aletea 2 echipe. În general, din fiecare localitate câte o echipă a participat la festival. Echipele au sosit din județul Bichiş, Bihor, Ciongrad şi din România.
Printre numeroşii invitaţi oficiali i-am văzut pe dr. Budai Miklós, director general adjunct la Cancelaria Primului Ministru de la Budapesta, Görgényi Ernő, primarul oraşului Jula, Florin Vasiloni, consul general al României la Jula, Bogdan Ignat, consilier la Ambasada României de la Budapesta, oaspeţi din Arad și Timișoara. Cele mai multe echipe au gătit în ceaun, dar tinerii din Chitighaz au gătit sărmăluțe în oală de ceramică. Majoritatea participanţilor au gătit tocană de porc sau de vită, numai puține au gătit mâncăruri speciale românești: sărmăluțe, mămăligă sau mici.
Mâncărurile preparate au fost apreciate de juriul alcătuit din trei persoane, condus de Gaál Tibor. Fiecare echipă a fost apreciată cu diplomă și un mic cadou acordat de Kuli István.
Premiații:
I. Autoguvernarea din Bedeu
II. Cercul prietenesc din Jula
III. Autoguvernarea din Aletea
Premiu special pentru masa frumos ornată: Educatoarele de la școala generală din Micherechi.
Premiu special acordat de doamna Mariana Negreu Vetró, director al Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU, pentru Alianța Românilor din Ungaria.
Premiu special pentru cea mai populară mâncare (gomboți cu brânză): echipa din Otlaca-Pustă.
Dar pentru că jurnalistul oricât ar vrea să fie de obiectiv, atunci când e vorba de mâncare şi voie bună devine şi un pic subiectiv, iată părerea personală: pentru mine, cea mai veselă echipă a fost cea din Aletea, cea mai simpatică echipă cea din Micherechi, cea mai bună mâncare a gătit-o echipa din Bătania, cea mai bună prăjitură am mâncat-o la echipa din Mezősas, iar cea mai bună pălincă am băut-o la Kuli István…

MIC

Comentarii