10 sept. 2015

Un sfert de veac printre credincioşii din Bătania - Interviu cu pr. paroh Ilie Ciocan

În urmă cu un sfert de veac, credincioşii din Bătania au primit un preot din România în persoana părintelui Ilie Ciocan. Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de slujire la parohia din Bătania, am stat de vorbă cu părintele Ciocan, rugându-l să ne împărtăşească bucuriile dar şi greutăţile acestei misiuni.

Pr. Ilie Ciocan s-a născut în Arad, la 1 mai 1950. Şcolile primare şi liceul le-a terminat în Arad, după care în 1968 a dat examen şi a reuşit să intre la Facultatea de Teologie din Sibiu. A absolvit facultatea după căsătorie, a fost sfinţit de preot şi a fost repartizat la prima sa parohie, la o distanţă de 25 de kilometri de Arad. În 1990, imediat după evenimentele revoluţionare din România a fost solicitat să vină la parohia din Bătania. De această parohie l-a legat personal faptul că străbunicul său s-a născut în Bătania, în 1870.

– Când am venit aici aveam şi destul de numeroase rudenii, şi au cerut să vin aici ca preot. Viaţa religioasă era frumoasă, erau credincioşi mulţi la biserică, în fiecare duminică în strană cântau câte cinci-şase cântăreţi. Dar necazul a fost că majoritatea credincioşilor erau în vârstă şi au plecat la cele veşnice.
Cum s-a schimbat numărul credincioşilor în timpul slujirii Dvs. la Bătania?
– Numărul credincioşilor băştinaşi din Bătania s-a împuţinat foarte mult. Am ajuns ca la sfintele slujbe să participe băştinaşi, mai precis băştinaşe, în număr de patru credincioase mai sunt care sunt apte să vină la biserică. Mai sunt câteva credincioase care sunt neputincioase, pentru că au o vârstă mult mai înaintată. Dar am avut şansa pentru că multe familii din România şi-au cumpărat locuinţe aici. E drept că vin mai rar la Sf. Liturghie, dar au obişnuit să vină la sărbători şi în duminici. Şi când am spus credincioşi din România, nu sunt numai din Arad ci am familii şi din Mangalia, Bacău, Baia Mare, aproape din toată România. Unii locuiesc aici, iar alţii doar şi-au cumpărat casă aici, în Bătania.
Când aţi fost instalat ca preot la Bătania?
– Actul oficial de instalare este din 28 aprilie 1991.
Când a fost construită biserica şi până la construirea sa, unde se puteau închina credincioşii români de aici?
De la înfiinţarea comunităţii creştine ortodoxe timp de 100 de ani comunitatea românească şi sârbească au slujit în aceeaşi biserică. Aşa a fost până în 1864, când vrednicul de pomenire mitropolit Andrei Şaguna a dat un edict, practic separând biserica sârbească de cea românească. În 1868 a început construirea bisericii, care s-a făcut cu donaţii din partea credincioşilor şi din partea unor despăgubiri primite de la parohia sârbă. Biserica noastră a fost sfinţită în 1872, dar târnosirea Sfintei Mese din altar a fost în 1994, de către ÎPS Timotei al Aradului.
Ce fel de realizări aţi avut la această parohie?
– În timpul slujirii mele la Bătania, s-au făcut renovări în exterior, a fost schimbat acoperişul, iar în urmă cu cinci ani, când am avut din păcate parte de o furtună uriaşă de câteva minute care ne-a doborât turla. Au trecut trei ani până s-a adunat o sumă considerabilă, în jur de 7 milioane de forinţi pentru reconstruire. Dar slavă lui Dumnezeu am reuşit să facem o turlă nouă. În interior nu s-au făcut renovări. Biserica are şi patru fresce, care necesită renovare, dar posibilităţile noastre materiale sunt foarte reduse, cum altfel ar fi şi casa parohială, care arată într-o stare deplorabilă. Meşterii care s-au ocupat de iconostas şi de pictură au fost din Caransebeş.
Care era educaţia morală în anii copilăriei Dvs.?
– Am crescut într-o familie foarte credincioasă. De copil mergeam cu tatăl meu la biserică, la Sfânta Liturghie. În Posturile Mari, mai ales în Postul Paştilor ne împărtăşam. Mi-a plăcut să merg la slujbe. Mama cânta foarte frumos, ştia şi cântările religioase. Am încercat să cresc şi să-mi educ şi eu familia, în spirit creştinesc. Din păcate, un membru al familiei mele a plecat deja la Domnul…
Sunteţi primul preot misionar în Ungaria. Cu ce gânduri aţi primit această chemare?
– Până în 1990, între România şi Ungaria nu era un contract cultural, deci nu prea se putea veni în ţară. Dar după 1990 s-a încheiat acest contract între state şi astfel am putut să vin. Am fost primul preot român care a venit într-o ţară fostă socialistă. Sunt primul preot misionar în Ungaria, după mine un alt preot, după cum ştiu eu a plecat în Bulgaria.
Cum a fost trecerea la comunitatea românească din Ungaria?
– Când am venit aici se vorbea mult româneşte şi aveam şi familii de etnici români. M-am simţit foarte bine şi am avut şi şansa să particip la deschiderea oficială a vămii între Bătania şi Turnu, în acea zi de 28 aprilie 1991, când a fost spart lacătul de 50 de ani. După asta a urmat instalarea mea oficială în Bătania.
Ce relaţii aţi avut cu instituţiile româneşti din Bătania şi prin ce s-a manifestat această colaborare?
– Am avut relaţii foarte bune cu şcoala românească. Vizitam şcoala aproape zilnic, participam la toate evenimentele şi la fel aproape 15 ani, în curtea casei parohiale a funcţionat şi grădiniţa românească. A fost normal că mă întâlneam cu copiii şi cu educatoarele zilnic. Am făcut cu elevii excursii în România. De altfel, în fiecare an organizam excursii cu un grup de etnici români, pe la mănăstiri, am ajuns să vedem o parte din Ardeal, din sudul Moldovei cu toate mănăstirile şi alte obiective culturale de interes turistic. Deci am avut o colaborare fructuoasă.
La ora actuală, învăţătoarea şcolii Sofia Pilan încearcă să-i aducă pe copii la liturghie, să le transmită dragostea faţă de biserică, de rugăciune…
Avem un mare noroc cu doamna Sofia, pentru că este foarte credincioasă. Este singurul nostru credincios, care participă la toate slujbele, şi la Sfânta Liturghie şi la alte slujbe ocazionale. În timpul anului şcolar, în sărbătorile de peste săptămână, vine la biserică cu elevii de la şcoală, copii care au învăţat rugăciuni, să cânte câte-o cântare. Iar când avem ceva eveniment mai deosebit, atunci ne întâlnim şi ne pregătim. Trebuie să mai menţionez că avem momentan doar un singur cântăreţ bisericesc în strană, şi putem să-i spunem că este cântăreaţă: ea este doamna învăţătoare Sofia Pilan. Eu când am venit în Bătania era deja învăţătoare aici. Dar cunoaşte bine cântările, şi mai ales cântările Sfintei Liturghii. De când l-am pierdut pe fiul meu, a rămas ea singură să cânte în strană. Dar mai sunt şi 3–4 credincioase care mai cântă împreună cu ea la Sfânta Liturghie.
Ce fel de activităţi aţi obişnuit să organizaţi împreună cu şcoala?
– Tot datorită doamnei Sofia am introdus obiceiul ca, înainte de Crăciun, copiii să meargă cu colinda pe la casele oamenilor.
De câţi ani a luat naştere această frumoasă activitate în Bătania?
– Activitatea aceasta a început mai demult, dar acuma este mai consistent numărul elevilor de la şcoala generală românească. Sunt foarte multe case care nu mai primesc, dar în schimb avem şi familii de maghiari de religie romano-catolică, care îi primesc cu colinda iar pe mine cu sfinţirea caselor. De sărbători vin şi copiii la biserică, cu doamna lor învăţătoare sau cu părinţii, şi participă la slujbe. Am copii care citesc Crezul la fiecare Liturghie, spun Tatăl Nostru
Cine a fost preot aici înaintea Dumneavoastră?
– Preotul dinaintea mea a fost regretatul preot Ioan Magdu, care a slujit la această parohie timp de 54 de ani. După ce a plecat din Bătania şi ulterior după ce a decedat, biserica din Bătania a rămas fără preot timp de 6 ani. Totuşi se slujea, fiindcă veneau preoţi de la Jula prin rotaţie.
Cum aţi fost primit de către credincioşi?
– Am fost primit bine, şi mai ales de către rudeniile mele care se lăudau cu noul lor preot, pentru că eram nepotul lor. A fost o atmosferă plăcută. 15 ani am slujit în România şi 25 de ani în Bătania. Când am venit aici am introdus în noaptea Învierii obiceiul sfinţirii Paştilor, al pâinii, al vinului şi al ouălor roşii. La Schimbarea la faţă sfinţim fructele, pentru care credincioşii aduc fructe, se face sfinţirea lor după care se gustă din ele. Curios este că parohia din Bătania este singura din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, unde nu se umblă cu Iordanul. Am auzit că mai demult, cu zeci de ani în urmă, mergeau cu sfinţirea caselor doar copiii. Aici preotul merge să sfinţească casele în Săptămâna Mare a Paştilor. Dar acum am şi familii care mă aşteaptă de Bobotează.
Unde aţi mai slujit la sosirea Dumneavoastră în rândul comunităţii româneşti din Ungaria?
– După venirea mea în Ungaria, foarte puţin timp era vacantă parohia din Cenadul Unguresc. Până la venirea părintelui Aurel Becan, în anii 1991–1992, am administrat şi parohia din Cenad. Făceam o duminică la Bătania şi una la Cenad. Acolo a fost o viaţă bisericească foarte frumoasă, cu mulţi credincioşi, cântăreţi deosebiţi. Aproximativ şase luni am administrat şi parohia din Chitighaz, unde şi acolo am găsit o viaţă bisericească foarte frumoasă şi activă. Am administrat această parohie până la venirea părintelui Florin Olteanu. Părinţii misionari care m-au urmat în Ungaria au fost părintele Petru Puşcaş, după care au venit părinţii Ioan Bun, Cosmin Pop, Ionuţ Negrău, Origen Sabău şi Aurel Bătrân.
– Cum aţi sintetiza aceşti 25 de ani de preoţie aici, la Bătania?
– La început au fost foarte frumoşi, rodnici, dar împreună cu credincioşii care au mai rămas m-am străduit ca şi aceşti ultimi ani să fie ani bine plăcuţi lui Dumnezeu, să ne rugăm în această frumoasă biserică şi să aplicăm virtutea iubirii semenilor noştri, să ne dorim sănătate şi-i aşteptăm la biserică pentru că pentru toţi uşile sunt deschise.

Ana Cioca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...