În urmă cu un sfert de veac, credincioşii
din Bătania au primit un preot din România în persoana părintelui Ilie Ciocan. Cu ocazia împlinirii a 25
de ani de slujire la parohia din Bătania, am stat de vorbă cu părintele Ciocan,
rugându-l să ne împărtăşească bucuriile dar şi greutăţile acestei misiuni.
Pr. Ilie Ciocan s-a născut în Arad, la 1 mai
1950. Şcolile primare şi liceul le-a terminat în Arad, după care în 1968 a dat
examen şi a reuşit să intre la Facultatea de Teologie din Sibiu. A absolvit
facultatea după căsătorie, a fost sfinţit de preot şi a fost repartizat la
prima sa parohie, la o distanţă de 25 de kilometri de Arad. În 1990, imediat
după evenimentele revoluţionare din România a fost solicitat să vină la parohia
din Bătania. De această parohie l-a legat personal faptul că străbunicul său s-a
născut în Bătania, în 1870.
– Când am venit aici aveam şi destul de
numeroase rudenii, şi au cerut să vin aici ca preot. Viaţa religioasă era
frumoasă, erau credincioşi mulţi la biserică, în fiecare duminică în strană
cântau câte cinci-şase cântăreţi. Dar necazul a fost că majoritatea credincioşilor
erau în vârstă şi au plecat la cele veşnice.
– Cum s-a schimbat numărul credincioşilor
în timpul slujirii Dvs. la Bătania?
– Numărul credincioşilor băştinaşi din
Bătania s-a împuţinat foarte mult. Am ajuns ca la sfintele slujbe să participe
băştinaşi, mai precis băştinaşe, în număr de patru credincioase mai sunt care
sunt apte să vină la biserică. Mai sunt câteva credincioase care sunt
neputincioase, pentru că au o vârstă mult mai înaintată. Dar am avut şansa
pentru că multe familii din România şi-au cumpărat locuinţe aici. E drept că
vin mai rar la Sf. Liturghie, dar au obişnuit să vină la sărbători şi în
duminici. Şi când am spus credincioşi din România, nu sunt numai din Arad ci am
familii şi din Mangalia, Bacău, Baia Mare, aproape din toată România. Unii
locuiesc aici, iar alţii doar şi-au cumpărat casă aici, în Bătania.
– Când aţi fost instalat ca preot la
Bătania?
– Actul oficial de instalare este din 28
aprilie 1991.
– Când a fost construită biserica şi până
la construirea sa, unde se puteau închina credincioşii români de aici?
– De la
înfiinţarea comunităţii creştine ortodoxe timp de 100 de ani comunitatea
românească şi sârbească au slujit în aceeaşi biserică. Aşa a fost până în 1864,
când vrednicul de pomenire mitropolit Andrei Şaguna a dat un edict, practic
separând biserica sârbească de cea românească. În 1868 a început construirea
bisericii, care s-a făcut cu donaţii din partea credincioşilor şi din partea
unor despăgubiri primite de la parohia sârbă. Biserica noastră a fost sfinţită
în 1872, dar târnosirea Sfintei Mese din altar a fost în 1994, de către ÎPS Timotei
al Aradului.
– Ce fel de realizări aţi avut la această
parohie?
– În timpul slujirii mele la Bătania, s-au
făcut renovări în exterior, a fost schimbat acoperişul, iar în urmă cu cinci
ani, când am avut din păcate parte de o furtună uriaşă de câteva minute care
ne-a doborât turla. Au trecut trei ani până s-a adunat o sumă considerabilă, în
jur de 7 milioane de forinţi pentru reconstruire. Dar slavă lui Dumnezeu am
reuşit să facem o turlă nouă. În interior nu s-au făcut renovări. Biserica are
şi patru fresce, care necesită renovare, dar posibilităţile noastre materiale
sunt foarte reduse, cum altfel ar fi şi casa parohială, care arată într-o stare
deplorabilă. Meşterii care s-au ocupat de iconostas şi de pictură au fost din
Caransebeş.
– Care era educaţia morală în anii copilăriei
Dvs.?
– Am crescut într-o familie foarte credincioasă.
De copil mergeam cu tatăl meu la biserică, la Sfânta Liturghie. În Posturile
Mari, mai ales în Postul Paştilor ne împărtăşam. Mi-a plăcut să merg la slujbe.
Mama cânta foarte frumos, ştia şi cântările religioase. Am încercat să cresc şi
să-mi educ şi eu familia, în spirit creştinesc. Din păcate, un membru al
familiei mele a plecat deja la Domnul…
– Sunteţi primul preot misionar în
Ungaria. Cu ce gânduri aţi primit această chemare?
– Până în 1990, între România şi Ungaria nu
era un contract cultural, deci nu prea se putea veni în ţară. Dar după 1990 s-a
încheiat acest contract între state şi astfel am putut să vin. Am fost primul
preot român care a venit într-o ţară fostă socialistă. Sunt primul preot
misionar în Ungaria, după mine un alt preot, după cum ştiu eu a plecat în
Bulgaria.
– Cum a fost trecerea la comunitatea
românească din Ungaria?
– Când am venit aici se vorbea mult
româneşte şi aveam şi familii de etnici români. M-am simţit foarte bine şi am
avut şi şansa să particip la deschiderea oficială a vămii între Bătania şi
Turnu, în acea zi de 28 aprilie 1991, când a fost spart lacătul de 50 de ani. După
asta a urmat instalarea mea oficială în Bătania.
– Ce relaţii aţi avut cu instituţiile
româneşti din Bătania şi prin ce s-a manifestat această colaborare?
– Am avut relaţii foarte bune cu şcoala
românească. Vizitam şcoala aproape zilnic, participam la toate evenimentele şi
la fel aproape 15 ani, în curtea casei parohiale a funcţionat şi grădiniţa
românească. A fost normal că mă întâlneam cu copiii şi cu educatoarele zilnic.
Am făcut cu elevii excursii în România. De altfel, în fiecare an organizam excursii
cu un grup de etnici români, pe la mănăstiri, am ajuns să vedem o parte din
Ardeal, din sudul Moldovei cu toate mănăstirile şi alte obiective culturale de
interes turistic. Deci am avut o colaborare fructuoasă.
– La ora actuală, învăţătoarea şcolii Sofia
Pilan încearcă să-i aducă pe copii la liturghie, să le transmită dragostea faţă
de biserică, de rugăciune…
– Avem un mare noroc cu doamna Sofia, pentru că
este foarte credincioasă. Este singurul nostru credincios, care participă la
toate slujbele, şi la Sfânta Liturghie şi la alte slujbe ocazionale. În timpul
anului şcolar, în sărbătorile de peste săptămână, vine la biserică cu elevii de
la şcoală, copii care au învăţat rugăciuni, să cânte câte-o cântare. Iar când
avem ceva eveniment mai deosebit, atunci ne întâlnim şi ne pregătim. Trebuie să
mai menţionez că avem momentan doar un singur cântăreţ bisericesc în strană, şi
putem să-i spunem că este cântăreaţă: ea este doamna învăţătoare Sofia Pilan.
Eu când am venit în Bătania era deja învăţătoare aici. Dar cunoaşte bine
cântările, şi mai ales cântările Sfintei Liturghii. De când l-am pierdut pe
fiul meu, a rămas ea singură să cânte în strană. Dar mai sunt şi 3–4 credincioase
care mai cântă împreună cu ea la Sfânta Liturghie.
– Ce fel de activităţi aţi obişnuit să
organizaţi împreună cu şcoala?
– Tot datorită doamnei Sofia am introdus
obiceiul ca, înainte de Crăciun, copiii să meargă cu colinda pe la casele
oamenilor.
– De câţi ani a luat naştere această
frumoasă activitate în Bătania?
– Activitatea aceasta a început mai demult,
dar acuma este mai consistent numărul elevilor de la şcoala generală
românească. Sunt foarte multe case care nu mai primesc, dar în schimb avem şi
familii de maghiari de religie romano-catolică, care îi primesc cu colinda iar
pe mine cu sfinţirea caselor. De sărbători vin şi copiii la biserică, cu doamna
lor învăţătoare sau cu părinţii, şi participă la slujbe. Am copii care citesc
Crezul la fiecare Liturghie, spun Tatăl Nostru
– Cine a fost preot aici înaintea
Dumneavoastră?
– Preotul dinaintea mea a fost regretatul
preot Ioan Magdu, care a slujit la această parohie timp de 54 de ani. După ce a
plecat din Bătania şi ulterior după ce a decedat, biserica din Bătania a rămas
fără preot timp de 6 ani. Totuşi se slujea, fiindcă veneau preoţi de la Jula
prin rotaţie.
– Cum aţi fost primit de către credincioşi?
– Am fost primit bine, şi mai ales de către
rudeniile mele care se lăudau cu noul lor preot, pentru că eram nepotul lor. A
fost o atmosferă plăcută. 15 ani am slujit în România şi 25 de ani în Bătania.
Când am venit aici am introdus în noaptea Învierii obiceiul sfinţirii Paştilor,
al pâinii, al vinului şi al ouălor roşii. La Schimbarea la faţă sfinţim fructele,
pentru care credincioşii aduc fructe, se face sfinţirea lor după care se gustă
din ele. Curios este că parohia din Bătania este singura din cadrul Episcopiei
Ortodoxe Române din Ungaria, unde nu se umblă cu Iordanul. Am auzit că mai
demult, cu zeci de ani în urmă, mergeau cu sfinţirea caselor doar copiii. Aici
preotul merge să sfinţească casele în Săptămâna Mare a Paştilor. Dar acum am şi
familii care mă aşteaptă de Bobotează.
– Unde aţi mai slujit la sosirea
Dumneavoastră în rândul comunităţii româneşti din Ungaria?
– După venirea mea în Ungaria, foarte puţin
timp era vacantă parohia din Cenadul Unguresc. Până la venirea părintelui Aurel
Becan, în anii 1991–1992, am administrat şi parohia din Cenad. Făceam o
duminică la Bătania şi una la Cenad. Acolo a fost o viaţă bisericească foarte
frumoasă, cu mulţi credincioşi, cântăreţi deosebiţi. Aproximativ şase luni am
administrat şi parohia din Chitighaz, unde şi acolo am găsit o viaţă
bisericească foarte frumoasă şi activă. Am administrat această parohie până la
venirea părintelui Florin Olteanu. Părinţii misionari care m-au urmat în
Ungaria au fost părintele Petru Puşcaş, după care au venit părinţii Ioan
Bun, Cosmin Pop, Ionuţ Negrău, Origen Sabău şi Aurel Bătrân.
– Cum aţi sintetiza aceşti 25 de ani de
preoţie aici, la Bătania?
–
La început au fost foarte frumoşi, rodnici, dar împreună cu credincioşii care
au mai rămas m-am străduit ca şi aceşti ultimi ani să fie ani bine plăcuţi lui
Dumnezeu, să ne rugăm în această frumoasă biserică şi să aplicăm virtutea
iubirii semenilor noştri, să ne dorim sănătate şi-i aşteptăm la biserică pentru
că pentru toţi uşile sunt deschise.
Comentarii
Trimiteți un comentariu