În
urma mai multor vizite pastorale, cele mai grele poveri de care am fost
încunoștințat a fost singurătatea oamenilor. Un credincios pe la vârsta de
șaptezeci de ani, stătea într-o zi pe banca din fața casei. Am oprit mașina,
l-am salutat cu multă bunăcuviință, iar apoi am început să vorbim despre
problemele cotidiene. În urma dialogului, dumnealui a concluzionat: „Cea mai grea
stare a unui om e singurătatea; asta-i o haină foarte greu de dus.”
Singurătatea
este experiența tristă de care fuge toată lumea. Adam în Eden a avut de toate,
dar până nu a avut-o pe Eva lângă el a trăit experiența singurătății. Căsătoria
cu femeia care a fost luată din el, a fost soluția Domnului Dumnezeu pentru a
pune capăt acestei singurătăți. În urma păcatului, Adam a ajuns să cunoască din
nou experiența tristă a singurătății. Moartea a adus cu ea singurătatea în
sensul absenței părtășiei cu Dumnezeu și apoi singurătate în sensul despărțirii
de cei dragi. Alienarea este starea de înstrăinare de semeni și de Dumnezeu. Omul
însingurat este trist, se simte abandonat, nefolositor, epuizat și fără poftă
de viață. El trăiește viața cu nemulțumirea că nu s-a găsit nimeni care să-l
înțeleagă, că nu este nimeni în care poate să aibă încredere și căruia să-i
împărtășească din idealurile sau din frământările lui.
În
asemenea condiții se ridică întrebarea dacă această stare poate fi depășită și dacă
oamenii din victime ale singurătății pot deveni biruitori ai acesteia?
Pentru
fiecare suflet care trece prin drama singurătății, Domnul Dumnezeu aduce vestea
că Fiul Său Isus Hristos a venit în lume să aducă izbăvire din singurătate și
alienare. La nașterea Sa, Domnul Hristos a primit Numele Emanuel, care înseamnă
„Dumnezeu este cu noi”. De la venirea în lume, El și-a consumat viața spre a ne
elibera din singurătate. Evenimentul început la Betleem a ajuns la plenitudine pe
crucea de la Calvar, când Mântuitorul a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu
pentru ce M-ai părăsit?” De la iesle și până la cruce, Emanuel și-a asumat
singurătatea tuturor celor însingurați spre a-i izbăvi de ea. Soluția de după
păcat pentru rezolvarea singurătății este în Isus Hristos.
De
la aceste evenimente, pe toți cei singuri, Domnul Hristos îi invită la
prietenia cu El și cu Tatăl Său. Biserica Lui este marea dovadă a comuniunii în
care cei singuri și alienați și-au găsit împlinirea trăind experiența măreață a
apartenenței de Dumnezeu și de alți oameni. La Betleem, Cel Preaînalt a început
cu Emanuel – Dumnezeu este cu noi, pentru ca după înviere să fie reală și sintagma
„oameni cu Dumnezeu!”
Cu
prilejul acestor sărbători doresc fiecărui semen o viață în experiența celei
mai mărețe comuniuni, a comuniunii cu Cel ce este „Emanuel”, adică „Dumnezeu cu
noi, și în același timp a comuniunii omului cu Dumnezeu așa încât lumea să
cunoască „Oameni cu Dumnezeu”.
Petrică Crețu
Comentarii
Trimiteți un comentariu