Iubitului
cler, cinului monahal şi drept-măritorilor creştini din Sfânta și de Dumnezeu păzita
Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și
de Fiul Său Cel Unul Născut, mai înainte de toți vecii și de la Duhul Sfânt,
iar de la noi părintească dragoste și frățească îmbrățișare!
Iubiţi
fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Prin darul și milostivirea lui Dumnezeu, iată-ne
ajunși din nou la ceas ales de Sărbătoare, în care cinstim ca pe un Praznic al
sufletului, de mare preț și în Anul acesta al Mântuirii, 2015, Nașterea
Domnului, iar inimile noastre se lasă învăluite de o bucurie lină și
nepământeană.
Nașterea și Întruparea Domnului, singurul lucru nou
sub soare, de mai bine de două mii de ani, ce pare să contrazică și întrece
până și cartea cea veche a Ecclesiastului (cap. 1, versetul 9), își arată
astăzi, mai mult ca oricând, valoarea și importanța ei, pentru cel care are
ochi, ca să vadă și urechi, ca să audă (Matei 13, 15), de fapt pentru toată
lumea, chiar dacă de multe ori ea este fără de pricepere pentru cele înalte,
pentru cele ce vin de sus, de la Dumnezeu.
Și într-adevăr, dacă nașterea oricărui copil a fost
văzută și primită peste tot în lume ca o binecuvântare și un mare dar, pentru
familie și pentru oameni, în general, nu se putea ca Nașterea în lume a Însuși
Fiului lui Dumnezeu, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să nu
aibă și ea rostul și înțelesurile ei profunde.
Încă de la începuturi, viața primilor oameni, a
proto-părinților noștri Adam și Eva, a fost marcată de creația și purtarea de
grijă a Părintelui Ceresc, a Tatălui lor și al nostru, Care i-a făcut pe aceștia
din țărână, luată din pământ și din suflarea Sa cea dătătoare de viață (Facere
2,7). Dar și de binecuvântarea și rostul pe care l-a încredințat lor în această
lume: „creșteți și vă înmulțiți, umpleți
pământul și îl stăpâniți pe el, stăpâniți peste peștii mării și peste păsările
cerului, peste animale și peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ”
(Facere 1,28).
Dacă o parte a acestei chemări putem spune că
într-adevăr s-a împlinit, căci neamul omenesc a crescut și s-a împrăștiat peste
fața întregului pământ, totuși căderea în păcat a primilor oameni și
neascultarea lor față de porunca lui Dumnezeu a însoțit viața acestora cu
osteneli și suferințe, cu blestem asupra pământului și durerile nașterii de
fii, cu boli și neputințe și în cele din urmă cu înfricoșătorul ceas al morții
și al reîntoarcerii lor în pământul din care au fost luați, după cum au și fost
avertizați (Facere 3,17-19).
Și totuși, o fărâmă de speranță și o lumină
călăuzitoare le-a fost încredințată lor încă de atunci: făgăduința că un urmaș
al Evei va zdrobi capul șarpelui cel amăgitor și va rupe blestemul pe care l-a
adus în lume păcatul celor întâi zidiți.
Însă nașterea primilor fii ai lui Adam și Evei s-a
petrecut doar după ce aceștia căzuseră în păcatul neascultării de Dumnezeu, iar
consecințele nenorocirilor ce se abătuseră deja asupra lumii și au întunecat de
atunci și sufletele oamenilor, nu au întârziat să apară, căci cu grăbire,
văzând Cain că jertfa fratelui său, Abel, a aflat mai mare trecere înaintea lui
Dumnezeu, aprinzându-se de invidie, s-a aruncat asupra acestuia și l-a ucis
(Facere 4,8). Iar de atunci răutatea s-a înmulțit mereu, pe măsură ce creștea
și numărul oamenilor.
Iată de ce, Nașterea și venirea în lume a Unui
Mântuitor, a Celui făgăduit, era așteptată de oameni cu rugăciune și suspin,
dar și cu mare dorire, încă de la început.
Dreptmăritori creștini și
creștine,
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către Galateni
(cap. 4, versetele 4-5), ne încredințează că atunci când a venit plinirea
vremii a trimis Dumnezeu în lume pe Fiul Său, Cel născut din femeie, dar și din
lucrarea Duhului Sfânt și Care a respectat Legea, ca pe cei de sub Lege să îi
răscumpere, astfel încât să dobândim înfierea, să devenim și noi, prin Unsul și
Trimisul Său, fii ai Părintelui Ceresc.
În aceste cuvinte se arată cuprinzător planul
dumnezeiesc de mântuire a pământenilor prin intervenția și lucrarea directă a
lui Dumnezeu în lume, Care ține cont de Legea Sa, dată de El prin Moise și de
rânduielile firii, dar în același timp le depășește, cu puterea Sa și spre
binele făpturilor Lui cele mai de preț, care sunt oamenii.
Iar Nașterea lui Iisus Hristos s-a petrecut în chip
minunat, dar a fost însoțită și de întrebările firești ale omului aflat în fața
minunii, căci deși Iosif era bărbat drept și temător de Dumnezeu, care asculta
necondiționat de cuvintele și poruncile Sale, totuși s-a îndoit de lucrul
acesta nemaiauzit, ca o Fecioară să se afle având în pântece Prunc, fără să fi
cunoscut ea bărbat, ci doar prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ei și a vrut să
o părăsească, în ascuns (Matei 1, 18-19).
În acest moment de cumpănă și
îndoială, Iosif are parte de o arătare îngerească, care îl încredințează că nu
trebuie să se teamă, deoarece Pruncul din pântecele Fecioarei Maria nu este din
poftă bărbătească, ci prin lucrarea Duhului Sfânt și El se va face Mântuitor al
lumii, dar pentru aceasta era necesară și protecția Dreptului Iosif, ca planul
divin să poată fi dus la bun sfârșit. Iar ca să se arate că într-adevăr Iosif
era un om drept și credincios, el își alungă grabnic îndoiala și temerea din
suflet, făcându-se împreună-părtaș și lucrător cu Dumnezeu la împlinirea
planului Său. Și își îndeplinește această datorie până la capăt, asistând el la
Nașterea cea minunată a Pruncului Iisus în ieslea cea săracă din peștera
Betleemului, la cântarea și bucuria îngerească, la închinarea magilor, dar și
la drumul cel lung, anevoios și primejdios spre Țara cea îndepărtată a
Egiptului, pentru a scăpa viața Pruncului și pe Maica Sa de furia cea
dobitocească a Regelui Irod care căuta să-i ucidă, pentru a nu-și pierde
tronul.
Vedem, astfel, că lucrarea lui Dumnezeu se
împletește în istorie cu lucrarea omului, spre binele și mântuirea lui, fără
a-l scuti de primejdii și de încercări, însă acestea dobândesc o altă valoare
și chiar un sens soteriologic sau mântuitor și universal.
Iubiţi
credincioşi şi credincioase,
Civilizația creștină a Europei de astăzi, întemeiată
pe învățătura Domnului Hristos, pe Minunea Nașterii, dar și a Învierii Sale,
pare totuși să se clatine din temelii și să fie depășită, iar unii ar dori ca
ea să fie înlocuită cu alte legi și rânduieli. Și nu pentru că acestea ar fi
neapărat mai bune, căci este lucru vădit că și în locul de unde ele provin, au
pricinuit adesea mare suferință. Ci pentru că promotorii lor sunt numeroși,
cred încă în principiile pe care le susțin cu ardoare și voiesc ca pe acelea să
le impună tuturor.
Există încă destul de mulți creștini pe bătrânul
nostru continent și dincolo de marginile oceanelor, în Lumea cea Nouă de altă dată,
dar tot atât de mulți sunt și cei care se luptă contra credinței creștine sau
pentru promovarea altor învățături, cei care nu mai vor să știe de Dumnezeu.
Pentru unii, Creștinismul este de domeniul trecutului și din păcate sunt și
mulți tineri care merg pe această cale, fiind convinși că își vor găsi
fericirea și rostul lor doar în binele pe care îl râvnesc și-n adunarea de
multe bogății, în realizarea unor idealuri, ce-l pun pe om și nevoile sale în
primul plan.
Iar lumea în care trăim, în ciuda progresului
material și tehnic pe care l-a înregistrat în mod indiscutabil, nu pare a fi
mai fericită decât cea de ieri, ci se cutremură și ea, măcinată de interese și
conflicte, ce ar putea ușor să se dezlănțuie la un nivel mai extins, cuprinzând
în iureșul lor țări întregi și popoare.
În astfel de împrejurări, ce ridică multe semne de
întrebare și frământări în sufletul oricărui om, rămâne totuși o lumină ce
strălucește dincolo de negura vremurilor în care trăim, asemenea stelei de la
Răsărit ce-i călăuzea pe magi odinioară spre Cel în care aceștia își puseseră
nădejdea lor și doreau să Îl întâlnească, fie și numai pentru câteva clipe, ca
să I se închine.
Nașterea Domnului nostru, petrecută în condiții nu
cu mult mai ușoare ca cele despre care am vorbit, care a fost de la început
supusă atâtor primejdii, dar și-a urmat cursul ei firesc, așa cum Dumnezeu l-a
rânduit, iar oamenii cei aleși ai Săi au ajutat ca el să fie îndeplinit,
aceasta reprezintă și pentru noi, creștinii de azi, lumină călăuzitoare ce ne
însoțește și ne îndrumă pe căile acestui veac.
Să fim așadar, și noi, de partea celor care L-au
căutat pe Dumnezeul Cel ascuns în chip smerit de Prunc, să ne îndreptăm pașii
spre locul în care putem să Îl aflăm, iar acesta nu este departe de omul
contemporan, de semenul și fratele nostru aflat în căutare, în lipsuri și în
supărări și găsindu-L acolo, dar și în adâncul cel mai de taină al inimilor
noastre, ale celor ce suntem ai Săi, să ne bucurăm împreună cu El, mărind pe
Dumnezeu, Care și astăzi lucrează în lume astfel de minuni!
Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către
Hristos Domnul, Cel Născut în ieslea Betleemului rugător,
† Siluan
Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din
Ungaria
Dată în Reşedinţa noastră Episcopală din Giula, la Praznicul Naşterii
Domnului, în Anul Mântuirii 2015.
Comentarii
Trimiteți un comentariu