26 feb. 2016

Poveşti de familii din Chitighaz - Cronici de familii din Chitighazul de odinioară şi cel de azi

Dimitrie Sarca şi Maria Abrudan
Acum două săptămâni, cititorii noştri au putut cunoaşte istoria unei familii româneşti din Chitighaz, familia Sarca, a lui Granciu. Cercetând şi documentând trecutul românilor din Chitighaz, doamna Maria Sarca Zombai a colecţionat foarte mult material, inclusiv foto-documentar, despre numeroase familii româneşti din localitatea sa. În nr. 6 şi în cel de acum, puteţi afla detalii despre familia Sarca din Chitighaz, despre strămoşi şi descendenţi, despre modul de trai de acum un secol într-un sat românesc din Ungaria. Sprăm ca aceste poveşti de familii să trezească şi interesul altor români din Ungaria de a-şi face un arbore genealogic la care să adauge istorii frumoase din trecut. (n.r.)


Familia părinţilor mei
Părinţii mei Dimitrie Sarca (1920–2004) şi Maria Abrudan (1925–2004) s-au căsătorit în anul 1945. Sosind din război, tatăl meu a primit loc de muncă şi locuinţă de la Casa Satului, numit de săteni „Bikaistáló”, grajd unde au îngrijit animalele de însămânţare. Aici şi-au început viaţa comună părinţii mei şi aici m-am născut şi eu. Fiind singură la părinţi, căci pe atunci cele mai multe familii aveau un singur copil (numiţi pe ungureşte „egyke”). După scurt timp, părinţii mei şi-au construit casa proprie familială, pe strada Filimon, pe loturile de casă împărţite din pământurile moşierului Almásy, numit Szabadság telep. În locuinţele acestea nu era apă, apa o căram cu „cantă” de la fântâna din sat, dar nici lumină electrică n-a fost, seara foloseam lampă de petrol. În 1960 a fost introdusă electricitatea, iar apa curentă în 1971. 

Părinţii lucrau la pământ, dar nu peste mult s-au format cooperativele, toţi au fost nevoiţi să intre cu pământul în cooperativă, aşa şi tatăl meu a devenit membru al colectivei. Mama mea, cu mai multe femei din sat, şi-au căutat loc de muncă, a lucrat la „Erdőgazdaság”, unde sădeau puieţi, până nu venea îngheţul în fiecare zi mergeau cu bicicleta să lucreze. După câţiva ani, a lucrat la Mezőgép, ca muncitor necalificat. După ce a ieşit în pensie, cu un grup formată din şase-opt membri, condus de un întreprinzător, umblau la tunsul oilor în diferite părţi în ţară, unde erau turme de oi. Mama mea era tare harnică, lucrătoare, nu stătea nici o clipă, şi acasă îşi făcea datoria. Dacă îi spuneai „da stai, şezi puţin”, răspunsul era că „dacă stau e mai greu să pornesc din nou la treburi”. Sâmbăta cocea colac împletit, scoardă, plăcintă întinsă, „réteşe”. Cu gura căscată mă uitam cum o întindea pe o „măsăriţă” atât de mare cât masa. Iarna ne încălzeam lângă cuptorul alimentat cu tulheni, după care în cuptor se frigea cărnaţul, cardaboşul, curechiul umplut. De aici am umblat la grădiniţă, având ca educatoare pe Márta óvónéni, pe atunci eram mulţi copii. Şi acum îmi amintesc de cântecele, rolurile interpretate într-o scenetă. Clasele primare le-am început la şcoala maghiară, fiindcă între 1920–1949 autorităţile au refuzat funcţionarea şcolii române. Nici clase, nici profesori nu erau. În 1959 s-a construit şcoala nouă pentru copiii români, atunci m-au înscris părinţii la şcoala românească cu scopul să-mi continui studiile la Liceul românesc „N. Bălcescu” din Jula. Am absolvit bacalaureatul în 1964 şi am reuşit examenul de admitere la Şcoala superioară pedagogică din Seghedin. În 1968 am devenit profesoară de istorie şi limba română. Membrii generaţiei noastre au devenit primii intelectuali de după 1950 ai familiilor şi ai satelor româneşti.
Noi, care am venit de la sate la liceu şi la şcoala superioară, am avut posibilitatea mai târziu să cunoaştem lumea, să participăm la spectacole de teatru, la evenimente culturale, la concerte. La colegiu locuiam împreună cu colegi veniţi din alte localităţi, aici s-a format o comunitate, am legat prietenii pe viaţă.


Familia mea proprie, Zombai
Soţul meu, Carol Zombai s-a născut în 12 ianuarie 1946, la Győr. Eu, Maria Sarca, m-am născut în 13 august 1946, la Chitighaz. Soţul poartă numele tatălui cu şapte fraţi, cinci băieţi şi două fete. Străbunii lui de mai multe generaţii trăiesc în oraşul Győr, originea şi numele familiei Zombai îşi are originea din localitatea Zomba, judeţul Tolna.
Ne-am căsătorit în anul 1968. Am trăit în oraşul Győr timp de un an, apoi ne-am reîntors la Chitighaz. Avem doi fii, Attila (01.07.1970), care e profesor de istorie şi maghiară şi Zoltán (15.07.1971), care e specialist de economie şi lucrează la o întreprindere multinaţională ca manager. 


Avem doi nepoţi, Kitty şi Levente, nora este Cristina. Kitty e studentă la Universitatea Corvinus, odată cu bacalaureatul a dat examen din limba engleză şi germană. Levente învaţă la gimnaziu şi e membrul echipei de baschet din Bichişciaba, câştigând diferite competiţii naţionale. Copiii, nepoţii trăiesc o viaţă mai agitată, se străduiesc să-şi facă munca până la perfecţie, lucrează foarte mult. Pentru ei e o cerinţă minimă să vorbească mai multe limbi străine şi să folosească calculatorul la nivel înalt.
Locul de muncă al soţului meu a fost la întreprinderea de hoteluri şi restaurante din Jula „Aranykereszt” (Benedeki Fogadó şi Pensiunea Lux la Doboz, Vadász Panzió). După ce soţul a ieşit în pensie ne-am angajat să fim coproprietari ai Cafenelei Viktória.
În satul meu natal, eu am ocupat post de profesor la şcoala românească, unde nu de mult eram încă elevă. E important să amintesc că pe vremea aceea toţi profesorii erau români originari din Chitighaz. Acest fapt era important sufleteşte, pentru că se trăgeau din sânul comunităţii noastre, cunoscând viaţa, mentalitatea, împrejurările oamenilor, copiilor români din sat. Timp de patruzeci de ani în slujba învăţământului românesc din satul meu natal a fost lucru foarte bun, să fii profesor, partenerul copiilor, să fii atent la ei, să-i ajuţi să înainteze, să-i educi în spirit înţelegător e un lucru îmbucurător. Mă gândesc cu recunoştinţă la părinţii, copiii, colegii, directorii, cu care am dus împreună înainte treaba învăţământului, îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie. Am organizat multe programe şi excursii comune, am reînnoit tradiţiile străbunicilor, am învăţat cântecele şi dansurile lor. Între 1978–90, am organizat muncă de vară pentru elevii din sat la Cooperativa de Stat din Bichişciaba.




În familia mea, toţi suntem admiratori ai Balatonului, aşa că în fiecare vară am petrecut acolo două săptămâni. În fiecare an de trei-patru ori mergeam la părinţii soţului, la Győr. De la anul 1974, am călătorit cu primul nostru automobil Lada. Peste doi ani am construit o casă familială cu etaj cu 180 m pătraţi, pe strada Móra, cu ajutorul mamei mele şi cu un credit anume pentru pedagogi foarte avantajos. După ce copiii şi-au format propria carieră şi familie, am rămas cu soţul în locuinţa aceasta prea mare pentru noi. Am hotărât să o vindem şi să cumpărăm una mai mică pe strada Kossuth nr. 52. Aici am început colecţionarea uneltelor, ţesăturilor, fotografiilor despre familiile străvechi din localitatea Chitighaz.
Împreună cu soţul meu ne străduim să le ajutăm copiilor şi să ţinem împreună familia. Pe copii şi nepoţi îi aşteptăm în fiecare duminică cu drag la casa părintească cu toate cele bune.

Maria Sarca Zombai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...