4 mar. 2016

Editorial - Legături între preotul din Bătania şi Oscarul de la Hollywood

Să fii membrul unei comunităţi mici este uneori o adevărată pacoste, altă dată însă este un lucru bun, pentru că succesul sau bucuria unui membru al comunităţii este o bucurie pentru toţi, un sentiment de mândrie trăit în comun. O astfel de comunitate este şi cea a românilor din Ungaria, mică şi uneori problematică, în care aproape cu toţii ne cunoaştem, pentru că dacă nu suntem neamuri sau consăteni, atunci ori am terminat la acelaşi liceu (ceea ce nu este greu din moment ce avem un singur liceu românesc în Ungaria), ori frecventăm aceeaşi biserică, ori suntem prieteni cu prietenii cuiva, şi iată aşa se creează în jurul nostru legături şi relaţii asemănătoare unei pânze de păianjen.

Ani de zile ascultam îngrijorările unei mame din Jula (Dumnezeu s-o ierte, fiindcă a plecat deja dintre noi), o prietenă prin tot felul de alianţe (cu care am avut prieteni comuni şi multe subiecte comune), legate de profesia pe care şi-a ales-o fiul său, cea de actor şi regizor. Mândria ei de mamă era tot timpul învăluită şi de grija zilei de mâine. Câte zile a trăit pe acest pământ îl pomenea pe fratele său, mort mult prea devreme, care la fel avea atracţie faţă de actorie şi cinematografie, dar care măcar avea şi o meserie din care putea să trăiască, cea de medic. De duminica trecută, din momentul în care am aflat că „Fiul lui Saul”, filmul Ungariei, a luat Premiul Oscar la Hollywood, la Gala Premiilor Academiei Americane de Film, mă tot gândesc ce n-ar da Delia Magdu să fi trăit acest moment. Pentru că despre ea este vorba şi despre fiul său, Krasznahorkai Balázs, care a fost asistentul principal al regizorului Nemes Jeles László la filmările de la „Fiul lui Saul”. Balázs este copilul cel mare al Deliei Magdu, profesoară de pian la Jula, şi nepotul preotului ortodox român Ioan Magdu, de la Bătania. La fel şi nepot al poetului, regizorului şi medicului Lucian Magdu, plecat din această lume de tânăr, în 1968. Cu toţii, mama, bunicul şi unchiul ar fi mândri să trăiască şi să vadă succesul internaţional al filmului la care a lucrat urmaşul lor. Bucuria lor ar fi mult mai mare decât distanţa de zece mii de kilometri dintre Hollywood şi Bătania sau Jula.
Atunci când se întâmplă un lucru bun, toată lumea caută să aibă legături cu el. Probabil aşa este şi normal. Oscarul câştigat de filmul unguresc a adus mândrie şi pentru România, deoarece actorul care-l interpretează pe cel mai apropiat prieten al lui Saul din film este un actor al Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca, Molnár Levente. Deci, succesul „Fiului lui Saul” este un pic şi al României. La fel cum este şi al comunităţii românilor din Ungaria, prin persoana asistentului regizorului.
Legăturile şi relaţiile „româneşti” asemănătoare unei pânze de păianjen din jurul acestui film premiat cu Oscarul mai sunt şi altele: directorul de imagine Erdély Mátyás, înainte de „Fiul lui Saul” a filmat mult împreună cu regizorul Cornel Mândruţău (Mundruczó Kornél), printre care şi „Delta”, film realizat în Delta Dunării. Cât despre regizorul Cornel Mândruţău, distins şi el cu multe premii internaţionale, printre care şi cu Palme d’Or de la Cannes, dar şi cu Premiul pentru Naţionalităţile din Ungaria (în anul 2008) este tot nepot de preot român, bunicul său cu acelaşi nume fiind preotul ortodox de la Jaca, din Bihorul unguresc, mutat la Domnul cu mulţi ani în urmă.
Cei doi preoţi ortodocşi, amândoi născuţi în Jula, au păstorit sufletele românilor în aceeaşi perioadă: Ioan Magdu la Bătania, din 1934, Cornel Mândruţău la Jaca, din 1936. Nepoţii lor, Balázs şi Cornel, s-au născut în acelaşi an, 1975, au terminat aceeaşi academie de film şi au ales aceeaşi profesie. Bunicii au luptat pentru salvarea sufletelor românilor de aici, nepoţii creează produse artistice pentru a cuceri lumea întreagă.
Firul de păianjen al memoriei noastre comunitare este unul solid şi ne leagă puternic de rădăcini…

Eva Şimon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...