 |
| Statuia poetului József Attila la Macău |
Sala festivă
a Hotelului „Korona” din Macău a găzduit luni, 11 aprilie, o conferinţă
dedicată poetului József Attila şi Zilei naţionale a poeziei maghiare.
Evenimentul a fost organizat de către Catedra de Limba şi
Literatura Română a Facultăţii „Juhász Gyula” – Universitatea din Seghedin şi
Autoguvernarea de Naţionalitate a Românilor din Judeţul Csongrád, în colaborare
cu Consiliul Local al Oraşului Macău.
Ştia „József
Attila” româneşte? Cine a fost, de fapt, tatăl său? Care sunt dimensiunile
interculturale ale creaţiei sale? La aceste întrebări şi alte aspecte
interesante au primit răspuns cei care au participat la conferinţa „Valori interculturale în creaţia poetului József Attila”, de la Macău.
Despre acestea au ţinut la conferinţă prelegeri trei profesori români, prof. dr.
Gheorghe Petruşan din Seghedin, Medina Moldoveanu, profesoară la
Liceul Teoretic „Bartók Béla” din Timişoara şi conf. dr. Mihaela Bucin,
şeful Catedrei de limba română a Universităţii din Seghedin.
 |
| Gheorghe Petruşan (stânga) |
Un poet
neliniştit
József
Attila este un poet maghiar important, iar ziua sa de naştere reprezintă Ziua
poeziei maghiare. S-a născut la 11 aprilie 1905, la Budapesta, în strada Gát
numărul 3 din cartierul muncitoresc Ferencváros, ca al şaselea copil din
familie. Trei fraţi au decedat înaintea naşterii sale. Tatăl său, Aron Iosif
(1871–1937) era un muncitor de origine română din satul Firiteaz din zona
Aradului, iar mama sa, Pőcze Borbála (1875–1919) era fiica unor ţărani maghiari
din localitatea Szabadszállás din regiunea Kiskunság, care lucra la Budapesta
ca spălătoreasă. Poetul a decedat la 3 decembrie 1937, la vârstă de doar 32 de
ani.
Este cunoscut că
poetul a fost o persoană dificilă, un spirit neliniştit, neconvenţional, cu
simpatii politice oscilante, poate şi dintr-o nevoie imperioasă de integrare
într-o comunitate cu convenţii solide, previzibile, în care să se simtă
ocrotit, apărat şi acceptat. Poezia sa, ca şi poetul însăşi, este plină
de nelinişte şi căutare. Poezia lui József Attila dezvăluie un stilist de mare
anvergură, capabil de imagini complexe revelate prin metafore repetitive,
combinate, generându-se unele din altele, accidentale în creaţiile de
adolescenţă, dar hotărâtoare în cele de deplină maturitate prin bogăţia lor,
atribuindu-i o amprentă stilistică inconfundabilă. Multe din poeziile sale au
fost traduse în limba română, dar şi el însuşi a tradus poezie românească.
Identitate
dezechilibrată
Conferenţiarii întâlnirii de la Macău au
evidenţiat mai multe aspecte ale poeziei dar şi ale personalităţii celui
sărbătorit. În prelegerea cu titlul „Tradiția integrării naţionale în
Ungaria”, prof. Gheorghe Petruşan a făcut o
comparaţie între Petőfi Sándor şi
József Attila, ambii poeţi populari la unguri, deşi, după origine, nu au fost
total unguri niciunul, au devenit unguri, cu o activitate tenace, conştientă.
Primul fiind Petőfi
Sándor, iar cu un secol în
urmă dăm de un caz asemănător, József Attila, care, într-un context istoric
deosebit, a trebuit să se confrunte cu alteritatea sa, pentru a-şi găsi locul
în patria mult încercată, care se găsea într-o situație dificilă. Născut
dintr-o familie mixtă maghiaro-română, a învăţat şi la liceul din Macău, dar de
la Universitatea din Seghedin a fost deja eliminat de profesorul Horger Antal,
pentru poezia „Cu inimă curată”, până la urmă a reușit să se integreze în
societatea ungară, drept argument fiind poezia „Nu, nu, niciodată!ʺ (Nem, nem,
soha! 1922), care reflectă o susținere deplină a Ungariei Mari.
Despre cei doi
poeţi, profesorul Petruşan a subliniat următoarele: „Petőfi, conştient de
talentul său şi gonit de marile ambiții ale poetului-profet, nu a îngăduit ca
din cauza originii şi a limbii sale materne şi în baza ideologiei cu privire la
»națiunea culturală«, să fie tratat ca un minoritar şi să fie dat la o parte.
El a vrut să devină poetul tuturor ungurilor şi a întregii comunităţi care se
definea ca maghiară. Petőfi, cu talentul său strălucitor, asumându-şi cu preţul
vieţii ideea independenţei naţionale maghiare şi a propăşirii ungare, a reuşit
să-i convingă pe unguri că este trup şi suflet cu ei, că ştie să se identifice
cu destinul lor, iar ei, la rândul lor, l-au îndrăgit. În unele privinţe alta a
fost situaţia în timpul lui József Attila, la începutul secolului al XX-lea.
Lupta crâncenă pentru statele naţionale a pus într-o altă lumină relaţiile
etnice, schimbând în mod fundamental şi relaţiile româno-maghiare.
Cultura
înfloritoare a naţionalităţilor din Pesta, din timpul lui Petőfi, până în
pragul Primului Război Mondial a fost dată trecutului. În Pesta, în februarie
1905, în anul naşterii lui József Attila, încă demonstrau mulţi muncitori
români, până la sfârşitul conflagraţiei mondiale însă numărul românimii scade
în mod drastic, reducându-se la românii din județele limitrofe cu România.
Printre „clătinătoriʺ se găsea şi Aron Iosif, tata lui József Attila, deşi
peregrinările sale prin Monarhie nu au avut motive politice. József Attila nu a
primit nici atâtea impulsuri româneşti, câte a primit Petőfi pe vremuri din
partea slovăcimii. Avea trei ani, când tatăl său, vorbitor de limbă română,
şi-a părăsit familia. Educaţie lingvistică şi culturală românească nu a primit,
mamă-sa fiind unguroaică. Conform tradiţiei, băiat fiind, a moştenit religia
ortodoxă a tatălui său, surorile au primit, după mamă, religia reformată.
În timpul anilor
petrecuți la Macău, în 1922 şi 1923, József Attila mergea la preotul ortodox român din Bătania, Simon Cornea, pentru catehizare
și luarea examenelor, fapt documentat și printr-un bust ridicat în mijlocul
localității. Cu toate acestea, în timpul vieții lui József Attila la Macău, la
Budapesta, în localitățile în care și-a petrecut o mai mare parte a vieții, nu
mai erau comunități românești, după decizia de la Trianon deloc, drept urmare
nu s-a putut forma în spirit românesc”, a spus profesorul Gheorghe Petruşan. În
cazul lui József Attila nu se poate vorbi despre o identitate română, numai
despre o conștiință a originii românești și un dezechilibru de identitate
provocată de reproșurile ce i se făceau.
În „Curriculum
vitaeʺ din 1937 și în poezii găsim urmele acestui fapt. Avertismentul lui
József Attila, „să punem, în sfârșit, ordine în lucrurile comuneʺ nu se referă
numai la popoare, la concilierea maghiaro-română, ci și la așezarea propriului
destin, la integrarea sa în mod convenabil. Poeziile sale reflectă un atașament
deplin față de patria comună Ungaria, o patrie concepută în cadrul noțiunii de
stat național și ca o națiune omogenă, fără deosebire de origine națională. Rar
întâlnim o profesiune de credință atât de univocă, cuprinsă în versuri poetice,
ca la József Attila, născut dintr-o familie mixtă româno-maghiară și care să se
identifice în mod declarat cu ambii părinți:
 |
| Mihaela Bucin |
Cerşetorul
de frumuseţe
„József Attila din perspectivă multiculturală”
a fost prelegerea susţinută de Medina Moldoveanu, profesoară la Liceul
Teoretic „Bartók Béla” din Timişoara.
Despre traducerile româneşti ale lui József
Attila şi despre cum a făcut „cunoştinţă” cu poetul a vorbit conf. dr. Mihaela
Bucin, şeful Catedrei de limba română a Universităţii din Seghedin. Doamna
Bucin locuieşte în oraşul Macău, însă a făcut cunoştinţă cu cultura maghiară
prin anii 1990 când s-a stabilit aici, venită fiind din România. Lucrarea
dumneaei s-a bazat în primul rând pe impresii personale despre József Attila, pe care „l-a cunoscut” după ce s-a mutat la Macău. Profesoara Mihaela Bucin a vorbit despre
copilăria, familia şi viaţa poetului, amintind şi faptul că în urmă cu câţiva
ani, cu o echipă de televiziune, a mers să caute mormântul lui Aron Iosif,
tatăl poetului, la Firiteaz, însă fără să-i dea de urmă. A vorbit publicului
despre surorile poetului şi despre fratele său, după tată, din România, pe care
József Attila nu
l-a văzut niciodată, şi care, din cauza unui handicap, cerşea la un colţ de
stradă din Timişoara (la Kardos-telep, unde locuia), pe când fratele său geniu,
cerşea frumuseţe prin versurile sale, pe acea vreme când făcea liceul la Macău
şi unde s-a dedicat cu intensitate scrisului de versuri. În autobiografia sa,
poetul a notat: Era considerat un copil minune, deşi de fapt nu era nimic
altceva decât un orfan, deoarece în 1919, la 14 ani, în vreme ce se afla
departe de casă, a primit cutremurat vestea tristă a decesului mamei sale. În
anul 1922, la 17 ani, tânărul îl cunoscu pe mecenatul şi poetul Juhász Gyula
(1883–1937) care a fost deosebit de impresionat de talentul său. El i-a
finanţat publicarea primului său volum de versuri „Szépség koldusa” (Cerşetorul
de frumuseţe), volum a cărui copertă este încrustată perfect într-o placă de
fontă în mijlocul trotuarului din colţul Liceului „József Attila” din Macău,
locul unde profesoara Mihaela Bucin a făcut cunoştinţă prima dată cu poetul
maghiar.
„József Attila este autorul care relevă o nouă
latură a unui artist de geniu, aceea de cerşetor, un cerşetor de frumuseţe.
Acest cerşetor-creator, pare a-şi hrăni talentul tocmai din golul sufletesc pe
care încearcă să-l intimideze. A încercat să-şi găsească echilibrul ca om şi ca
artist şi prin căutarea identităţii moştenite de la tatăl său, un necunoscut
pentru el… József Attila nu a fost botezat ortodox şi nu a ştiut româneşte…”, a
subliniat doamna Bucin.
La eveniment şi-au dat concursul cu un program
cultural de poezie câţiva elevi ai Liceului Teoretic „Bartók Béla” din
Timişoara şi elevi ai Colegiului „József Attila” din Macău.
Anca
Butar
Comentarii
Trimiteți un comentariu