30 apr. 2016

ISUS SALVATORUL: Binecuvântările învierii Domnului Coloseni 3:1-4

Hristos a înviat!
Acest salut este foarte des folosit de creștini, mai cu seamă după sărbătoarea Paștelui. El exprimă adevărul că Domnul Hristos care a fost răstignit în zilele lui Pilat din Pont a înviat. Temelia creștinismului este dată de evenimentul istoric al învierii Lui Isus. Apostolul Pavel a scris celor din Corint „și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică” (1 Corinteni 15:17). Dar apostolul nu scrie ca unul care ar avea motive de îndoială, cu privire la învierea Domnului, ci scrie ca un martor al învieri Lui Hristos de aceea el continuă spunând: „Dar acum Hristos a înviat din morți.” (1 Corinteni 15:20).
Salutul creștin „Hristos a înviat!” este unul foarte bun. Nici o altă credință religioasă nu se poate lăuda cu un asemenea salut. Prin folosirea lui, se predică învierea Domnului și se afirmă răspicat întregului Univers, că Întemeietorul Bisericii creștine este viu. Biserica este singura comunitate care poate spune că are un Mântuitor, pe care moartea nu l-a învins. Moartea s-a arătat învingătoare peste îngeri și peste oameni, dar nu și peste Isus Hristos. El este biruitorul morții, de aceea apostolul Pavel a putut fi și ironic la adresa morții întrebând-o prin cuvintele profetului Osea: „Unde îți este biruința moarte? Unde îți este boldul moarte” (1 Corinteni 15:55).
Învierea Domnului, pe care noi o consemnăm și prin acest salut, are pentru noi trei mari binecuvântări
1.    Învierea Domnului aduce omului harul vieții
Domnul Dumnezeu oferă omului două evenimente speciale în care acesta poate avea parte de harul vieții. Primul eveniment este cel al nașterii. La creație omul a luat ființă prin suflarea de viață care i-a fost dată de Dumnezeu. Moise scrie că „Domnul Dumnezeu a suflat în om suflare de viață, și astfel omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Iov spune că „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime… Şi Tu să mă nimiceşti! Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână? Nu m-ai muls ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza? M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine; mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.” (Iov 10:8-12), iar David completează: „Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele” (Psalmul 139:13). Această viață era una care aduna în ea atât viață veșnică pentru trup cât și viață veșnică pentru suflet, numai că prin păcat omul a irosit darul vieții, care l-a primit de la Domnul Dumnezeu. Așa că omul a ajuns să cunoască experiența tristă a morții.
Al doilea eveniment prin care Domnul Dumnezeu oferă harul vieții este cel al învierii. Aceasta a devenit posibil prin învierea Lui Isus Hristos. La trei zile de la moartea Sa, îngerii au spus femeilor: „Nu vă temeți știu că voi căutați pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici. A înviat, iată locul în care îl puseseră.” (Marcu 16:6). În aceea dimineață s-a afirmat că Isus a înviat, iar de la aceea dimineață, despre cei ce cred în Hristosul înviat din morți se spune că au înviat și ei. Apostolul Pavel identificându-se cu cei din Efes, scrie că din pricina păcatului au fost morți în greșelile și fărădelegile lor, dar că au fost aduși „la viață împreună cu Hristos. El ne-a înviat.” (Efeseni 2:5-6). Celor din Colos le scrie că au fost îngropați împreună cu El și „înviați în El” (Coloseni 2:12), iar apoi le cere ca unora care cu certitudine au înviat împreună cu El: „Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos stă a dreapta Lui Dumnezeu. (Coloseni 3:1).
Hristos a înviat! Este un salut foarte măreț care trebuie rostit, dar în același timp și confirmat de dovada că și noi care-l spunem am înviat. E foarte frumos că Isus este viu, dar învierea Lui trebuie să lucreze la învierea noastră. Isus nu a înviat doar pentru El, ci și pentru ca noi să prim de la Dumnezeu harul vieții veșnice. Așa că de la învierea Lui Hristos, moartea este învinsă nu doar pentru El, ci și pentru noi. Apostolul Ioan fericește de acum pe cei ce au adormit adică au murit în Domnul, moartea nu mai are nici o stăpânire asupra lor. (Apocalipsa 14:13, Romani 6:9). Prima mare binecuvântare adusă de Hristos care a înviat este că și noi am înviat. Un imn creștin, adesea cântat de noi mărturisește această credință prin cuvintele: „El ne-a iubit venind în lume, ca noi pierduți să fim salvați Prin sânge sfânt vărsat pe cruce, la Golgota, Isus Hristos ne-a mântuit. Știind că-i viu pot învinge tema, și eu sunt viu, căci m-a salvat. Și când ispita grea mă va ajunge pe brațul său mă simt mereu eliberat.”
2.    A doua binecuvântare care vine din învierea Domnului Hristos este că de acum credinciosul are bogăția lucrurilor de sus
La facerea omului, Domnul Dumnezeu i-a dat mandatul lucrurilor de jos. Binecuvântarea rostită peste om pune în lumină acest fapt. „Dumnezeu i-a binecuvântat, și Dumnezeu le-a zis: Creșteți înmulțiți-vă umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste pești mării și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” (Geneza 1:28). Lucrurile de sus care țin de Ființa Lui Dumnezeu, în vremea paradisiacă au fost aduse omului prin prezența chiar Lui Dumnezeu. Moise scrie că Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului; El a trimis un somn adânc peste om; El a luat o coastă din coastele lui Adam și a făcut-o pe Eva; El a oficiat cununia lui Adam cu Eva și le-a dat binecuvântarea Sa, și toate acestea în lumea de jos. În răcoarea dimineții Domnul se întâlnea cu omul în grădina Eden. Odată cu Domnul era prezentă lumea de sus a îngerilor, heruvimilor și serafimilor. În starea paradisiacă nu a fost nici o fractură între lumea omului și lumea Lui Dumnezeu.
Păcatul însă odată înfăptuit a distrus spiritual lumea de jos făcând cu neputință ca Domnul să mai poată veni în prezența omului. Între om și Dumnezeu s-a făcut prin fiecare păcat un zid despărțire, așa că Isaia a putut spune: „Nu mâna Domnului este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zi de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să vă asculte.” (Isaia 59:1-2).
De la înălțimea cerurilor Domnul privea la ce are loc în lumea de sub soare, iar priveliștea pe care El o vede este una a nelegiuirii care trebuie pedepsită. Astfel El vede lumea lui Noe din cale afară de păcătoasă – toate întocmirile inimilor fiind îndreptate în fiecare zi numai spre rău. (Geneza 6:5); El din cer ia cunoștință despre păcatele generației lui Lot  și trimite pe îngerii Lui la Sodoma să vadă dacă este chiar așa (Geneza 18:20); din cer aude cârtirile izraeliților din pustie, precum și păcatul neamurilor din Ninive. El vede și azi Europa răsculată împotriva Legilor și orânduirilor Lui.
Concluzia acestor exemple este că lumea de sus a rămas din pricina păcatului inaccesibilă omului. Apostolul Pavel introduce în învățătura sa nu doar elemente ce țin de timp, ci și elemente care țin de spațiu. Astfel, el vorbește despre lucrurile care sunt în ceruri, în contrast cu lucrurile care sunt pe pământ, de lucrurile care se văd în contrast cu lucrurile care nu se văd, de omul păcătos care în loc să se apropie de Dumnezeu se depărtează de El. Preocupările din lumea de jos au ajuns să fie prioritare, majoritatea oamenilor trăind doar pentru lumea care se vede. Rar în mijlocul acestei lumi s-au ridicat și oameni care au înțeles că există și o lume cu lucruri de sus și acestea sunt de fapt cele mai importante. Avraam se distinge de generația lui și chiar de nepotul său care s-a uitat la lucrurile de jos, la valea Iordanului ca la o grădină udată de Domnul. Avraam se deosebește de ei toți pentru că s-a uitat la Cel ce uda grădina; el nu s-a uitat la cetățile Sodoma și Gomora ca la niște modele după care să-și construiască o cetate, ci a locuit în corturi pentru că se uita la lucrurile de sus. Apostolul Pavel scrie despre el: „Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.” (Evrei 11:9-10).
Învierea Domnului dă omului binecuvântarea bogăției lucrurilor cerești. Apostolul scrie despre acestea: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit așa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1Corinteni 2:9). Isus înainte de moarte a spus ucenicilor despre locurile care sunt în casa Tatălui (Ioan 14:1-3); iar ultima carte a Bibliei scrie despre ele ca fiind de o frumusețe și calitate desăvârșită.
De la învierea Lui Hristos, apostolii au fost inspirați să scrie despre această lume a lucrurilor de sus și să afirme că de acum ele prin Hristos sunt ale noastre. În Romani sfântul Pavel scrie că Dumnezeu „care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci l-a dat ca jertfă pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu Hristos toate lucrurile?” (Romani 8:32); celor din Colose le spune să se gândească la lucrurile de sus” (Coloseni 3:1). Lucrurile de sus sunt cele care nu se vor clătina, sunt lucrurile care rămân și acestea vor aparține în totalitate fiecăruia.
Dorim ca de la acest praznic toți cititorii acestui articol să fie îmbogățiți cu binecuvântările Învierii exprimate prin salutul creștin: Hristos a înviat!

Petrică Crețu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...