20 mai 2016

Excursia didactică a copiilor de la şcoala românească din Jula

Profitând de vremea bună a primelor zile de mai, profesorii de la Şcoala generală „N. Bălcescu” din Jula au organizat o excursie didactică cu toţi copiii cursului inferior, în total 7 clase, la Lacul Tisa şi la Eco-Centrul din această zonă. Centrul prezintă comori ascunse şi resurse naturale din lumea lacului şi bazinului hidrografic al Tisei pe 4 etaje şi are peste 3.900 de metri pătraţi.
„În ziua de 9 mai, trei autocare au aşteptat pregătite de drum în faţa instituţiei de învăţământ, copilaşii şi învăţătoarele, pentru a-i duce în excursie la Lacul Tisa, situat în partea de nord a Câmpiei Maghiare. Obiectivele vizitate au fost Poroszló, Eco-Centrul de la Tisza-tó şi parcul de dinozauri de la Tiszaderzs. Ultimul obiectiv încă în construcţie nu s-a putut vizita în totalitate, însă fiind obiectivul preferat de copii, ne-am mulţumit cu ce am putut vedea, iar bucuria micuţilor a fost imensă”, ne-a mărturisit învăţătoarea Tünde Cora Cefan.
În centrul didactic şi turistic denumit Eco-centru (Ökocentrum) copiii au putut vedea comorile naturale din Valea Tisei, cu bogata floră şi faună a lacului care este al doilea ca mărime în Ungaria. Centrul turistic deţine patru etaje şi 2600 metri pătraţi cu expoziţii permanente, şi un acvariu uriaş cu apă dulce de 735.000 litri, au oferit o adevărată bucurie copiilor. Aceştia şi-au făcut fotografii cu acvariile cu peşti, cu dinozaurii şi cu animăluţele de la Grădina zoologică a parcului, unde au avut ocazia să se plimbe.
„După vizitarea centrului, copiii au avut şi un program la iarbă verde, unde au luat masa şi s-au putut juca în voie la terenul de joacă amenajat în parc. Excursia a fost finanţată din bani câştigaţi din vinderea tombolelor şi mărţişoarelor în cadrul şcolii noastre”, a mai spus învăţătoarea.

A.B.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...