Oameni care ne fac să fim mândri că suntem români din Ungaria - Ilenuţa Ruja, şefa Promoţiei 2016 a Medicinei Dentare de la UVVG din Arad
Şefa de an a
studenţilor absolvenţi ai Facultății de Medicină Dentară din cadrul
Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este o tânără din Micherechi, pe
nume Ilenuţa Ruja, care pe lângă
viaţa tumultuoasă de student şi şef de promoţie, de doi ani şi jumătate este şi
soţie, iar de patru luni de zile este şi mămica unei fetiţe zâmbitoare, Rahela. Cu câteva zile înainte de
festivitatea de absolvire a Promoţiei 2016 a Facultăţii de Medicină Dentară din
Arad, ce a avut loc marţi, 17 mai, am avut fericita ocazie să-i vizitez în
căminul lor din Micherechi pe tinerii soţi, Ilenuţa şi Daniel Ruja, care m-au primit cu căldură şi, împreună cu Rahela, cu
mult-mult zâmbet. Când eram la ei, Ilenuţa îşi scria deja discursul pentru
festivitatea de absolvire. Fiind şefă de promoţie, ei i-a revenit bucuria de a
transmite gândurile colegilor săi de încheiere a anilor de studenţie.
Intrând în casa familială a soţilor Ruja de pe strada
Bălcescu din Micherechi era linişte mare, credeam că doarme fetiţa lor, Rahela.
Dar dintr-odată m-au întâmpinat două feţe zâmbitoare, a fetiţei proaspăt
alăptată şi a mămicii fericite, care îşi ţinea în braţe bucuria vieţii. Dacă nu
ştiam că Ilenuţa (împreună cu Daniel) are în faţă o perioadă încărcată, cu
multe examene şi o festivitate de absolvire, aş fi putut crede că tinerii soţi
au o singură grijă: să-şi crească împreună fetiţa. Totuşi, seninătatea şi
echilibrul pe care l-am simţit în apropierea lor se datorează cu siguranţă nu
doar zâmbetului Rahelei ci şi faptului că sunt doi tineri talentaţi, sârguincioşi
şi cu mare credinţă în Dumnezeu. Ilenuţa ne-a destăinuit cum reuşesc să menţină
acest echilibru în viaţa lor şi cum privesc perioada ce urmează.
*
– Pot să spun că nu avem timp să ne plictisim, fiecare
moment îl avem foarte bine organizat. Deoarece şi soţul meu este tot student în
Arad, învaţă de tehnician dentar, ne împărţim fiecare minut, cine când are
cursuri şi cine stă acasă cu fetiţa. Slavă Domnului, avem o fetiţă foarte bună,
noaptea doarme liniştită şi ne lasă şi pe noi să ne odihnim. În timpul zilei ne
ocupăm mult de ea, iar când doarme noi citim, învăţăm, încercăm să facem faţă
tuturor sarcinilor la care ne-am angajat.
– Cum au fost
anii de studii la universitatea din Arad?
– În România, medicina dentară este de şase ani şi nu
cinci, cum este în Ungaria. Eu sunt mulţumită de acest lucru, pentru că după
părerea mea contează foarte mult practica pe care avem posibilitatea s-o facem
în partea clinică a universităţii. Consider că au fost ani foarte frumoşi din
viaţa mea, am multe amintiri, s-au întâmplat multe evenimente plăcute. Cred că
au fost cei mai frumoşi ani din tinereţea mea, cu studii, cu căsătorie, cu
fetiţa noastră… Ne apropiem de sfârşitul anilor de studii şi în curând vom începe
un nou capitol de viaţă.
– Cum ţi-a plăcut viaţa în Arad? Staţi mai mult acolo sau aici?
– În timpul săptămânii stăm în Arad, iar în weekenduri şi
în vacanţă suntem aici, în Ungaria, în Micherechi. Mie mi-a plăcut foarte mult
oraşul Arad, în aceşti şase ani petrecuţi acolo s-a dezvoltat extrem de mult,
minunatele clădiri din centru se renovează, are multe parcuri. E adevărat că
noi am petrecut mai mult timp în partea de clinici.
– Ţi-ai făcut
mulţi prieteni între colegi?
– Da, mi-am făcut mulţi prieteni atât între studenţii români
cât şi între cei străini. Chiar prietena mea cea mai bună locuieşte în Spania, părinţii
ei s-au mutat acolo din România când ea avea doar cinci ani.
– La festivitatea
de absolvire din 17 mai tu ai un rol important. Te rog, povesteşte-ne…
– Deoarece eu sunt şefa de an a promoţiei noastre, deja
de la jumătatea anului III, fiind aleasă prin voturile colegilor, eu voi fi cea
care voi rosti cuvântul festiv din partea absolvenţilor. În toţi aceşti ani,
fiind şefă de an, am avut sarcina să ţin legătura între decanat şi studenţi, a
trebuit să particip la multe şedinţe şi să-i reprezint pe studenţii mei. Acum
terminăm facultatea 143 de studenţi, dar am început-o în jur de 200. Festivitatea
se va derula în limba română, dar va mai fi un student care va vorbi în
italiană, deoarece vom avea mulţi oaspeţi italieni, în rest toată manifestarea
se va face cu traducere. Serbarea va avea loc la Expo Arad.
– După
festivitate începe o perioadă mai grea, cu examene…
– Aşa este, o să avem examenele din sesiunea aceasta,
apoi pe la mijlocul lunii septembrie o să avem sesiunea de licenţă, când vom da
examenul grilă după care urmează susţinerea lucrării de licenţă şi un examen
practic. Iar apoi vom aştepta să primim diploma de la Ministerul Educaţiei din
România, după care vom începe demersurile pentru echivalarea diplomei şi apoi
ne vom căuta loc de muncă.
– Ultimii trei
ani de studii i-ai făcut ca soţie…
– În toamna anului 2013, ne-am hotărât cu Daniel să ne
căsătorim, ne-am luat o chirie în Arad şi a început şi el studii universitare,
învăţând tehnică dentară. M-am bucurat că şi el s-a obişnuit foarte repede cu
viaţa studenţească, i-a plăcut mult oraşul, ne-am făcut mulţi prieteni comuni.
Pentru el poate un pic a fost mai uşor, fiind doar 30 în grupă şi au avut mai
multă activitate practică. Acum termină şi el. Dacă privesc înapoi la aceşti
şase ani de studii, îmi dau seama că am început singură, am continuat în doi,
iar acum terminăm în trei. Şi asta mă face foarte fericită…
*
Am început discuţia cu Ilenuţa sub privire atente ale
Rahelei, care s-a arătat foarte interesată de oaspetele cu reportofon şi cu
aparatul de fotografiat care tot făcea bliţ, bliţ. Din braţele mamei, micuţa a
fost luată şi dusă afară de tatăl său, ca s-o zăresc, la plecare, la umbra unui
copac dormindu-şi somnul lin. Cu siguranţă ştia că trebuie să-şi lase
mămica-studentă să-şi termine de scris discursul pentru festivitatea de
absolvire…
E.Ş.
Discursul festiv
al absolvenţilor Promoţiei 2016 de la Facultatea de Medicină Dentară a
Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, rostit de Ilenuţa Ruja, la
festivitatea din 17 mai 2016
Onorat prezidiu, stimaţi profesori,
oaspeţi, dragi colegi,
Vă adresez gândul nostru de bun
venit la această emoţionantă şi unică întâlnire. Sunt Ilona Ruja şi îmi revine
onoranta misiune să rostesc câteva cuvinte de salut, cu drag şi preţuire, din
partea celor mai tineri medici formaţi profesional la Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş” din Arad.
Cred că primele noastre mulţumiri în
cadrul acestei sărbători trebuie să I le adresăm lui Dumnezeu, apoi părinţilor
noştri, pentru tot sprijinul moral şi financiar pe care ni l-au acordat.
Stimaţi profesori! Vă datorăm
respect şi mulţumire pentru că ne-aţi fost modele, pentru că ne-aţi transmis
acele cunoştinţe, priceperi şi deprinderi de care avem nevoie în dificila şi
responsabila profesie de medic. Vă dorim sănătate şi putere de muncă în
pregătirea următoarelor generaţii. Mulţumim domnului decan dr. Paul Freiman că a fost mereu de partea
noastră cu răbdare şi ajutor în orice moment. Mulţumim doamnei decan de an, dr.
Diana Marian, că ne-aţi ajutat mereu şi
aţi fost o persoană minunată! Vă mulțumim!
Dragi colegi! Am petrecut împreună 6
ani de studenţie, o perioadă aproape dublă faţă de alte facultăţi. Am parcurs
împreună un drum lung, uneori greu, alteori foarte greu, dar frumos. Pe drumul
acesta ne-am maturizat, am învăţat să gândim, să luăm hotărâri, să ne preţuim
semenii şi propria viaţă. În 2010 am pornit 210 studenţi. Azi suntem în faţa
dumneavoastră 143 de absolvenţi. Unii s-au retras şi au ales alt drum, alţii
s-au transferat, unii au rămas cu un pas în urmă, iar alţii nu mai sunt printre
noi. Am pierdut nu doar studenţi, am pierdut şi o profesoară şi persoană
minunată: dr. Tatiana Duminica.
Ne-am schimbat, am progresat foarte
mult în aceşti 6 ani. Îmi amintesc cu emoţie de primul curs la care am
participat. Toți eram străini, reţinuţi. Era un curs de biologie celulară. Cred
că mai mult de jumătate din câţi eram în sala de curs, nu am înțeles despre ce
este vorba, și nu am reușit să ținem pasul cu luarea notiţelor. Dar, iată că în
sfârşit suntem aici. Suntem absolvenţi!
Am învățat să scriem cu viteză, sa
descifrăm hieroglife, am învățat mii de grile, de subiecte, am dat examene
împreună, unele în zori de zi și altele târziu în noapte.
Am învățat împreună pe lângă multitudinea
noțiunilor medicale ceva la fel de important: ce este prietenia,
colegialitatea, munca în echipă și respectul față de pacient, faţă de noi înșine
și față de colegii noștri.
Acest moment nu reprezintă doar un
sfârșit ci și un început de drum. E vorba de drumul pentru care am învățat 6
ani, drumul către profesia pe care ne-o dorim, spre OMUL şi Medicul care
urmează să fim.
Să nu uităm însă, că învățatul nu se
sfârșește acum, iar greul abia acum începe.
Această zi este una dintre ultimele
când suntem împreună ca promoție. Cred că avem cea mai mare prezență din toţi cei
6 ani.
Doresc ca fiecare dintre noi să
rămână cu o amintire frumoasă despre acești ani, despre tinereţea petrecută la
Arad, în România.
Vă adresez tuturor felicitări și
mult succes la ultima sesiune, la examenul de licenţă şi la examenul de
rezidenţiat. Va urma o perioadă cu multă muncă, cu mult efort şi stres.
Sper ca versurile următoare să fie
pentru toţi o încurajare:
După o vreme înveți subtila diferență, între a ține o mână și a înlănțui un
suflet.
Și mai înveți că dragostea nu înseamnă să te pleci și că a nu fi singur nu
înseamnă întotdeauna siguranță.
Începi să-nveți că sărutările nu sunt legăminte, iar darurile nu sunt
promisiuni.
Și începi să-ți accepți înfrângerile cu capul sus și privirea înainte.
Și mai înveți să-ți construiești drumul de astăzi
pentru că mâine este prea nesigur ca să-ți poți face planuri.
După o vreme înveți că și soarele arde dacă prea mult te expui.
Așa că fă-ți o grădină a ta și împodobește-ți sufletul
în loc s-aștepți ca altcineva s-aducă al florilor parfum în el.
Și mai învață că poți răbda cu adevărat
că ești într-adevăr puternic
și că ai valoare.
Și mai învață, și mai învață
Cu fiecare despărțire mai învață...
Felicitări Promoţia 2016!
Brava Bravissima!!
RăspundețiȘtergerePentru toate localitatile! Bani din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam urgent numai oameni extrem de seriosi si interesati colaboreze cu noi, pentru a lucra in timpul liber sau full-time, la alegere, in asa fel incat sa obtina castiguri imediate, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: pacurarucostica1963@gmail com
RăspundețiȘtergere