17 iun. 2016

Copii din Micherechi în vizită la instituţii româneşti din Seghedin

În ziua de 2 iunie 2016, la sediul misiunii diplomatice din Seghedin a avut loc o vizită a unui grup de 20 de elevi din clasa a VII-a a Şcolii generale bilingve din Micherechi, singura localitate din Ungaria unde românii sunt majoritari. Elevii au efectuat o excursie în oraşul Seghedin, în zilele de 1 şi 2 iunie, însoţiţi de doamnele profesoare Viorica Oros Petruşan şi Ana Cioca Czesznak, ocazie cu care au făcut o vizită şi la Consulatul General al României la Seghedin. Elevii au fost primiţi de consulul general Ioan Fodoreanu, care le-a explicat elevilor că rolul principal al unui consulat este acela de a acorda asistenţă consulară cetăţenilor ţării pe care o reprezintă şi i-a îndemnat ca atunci când ar fi în străinătate şi ar avea orice necaz să apeleze la misiunile diplomatice ale ţării lor pentru a solicita sprijin. În aceeaşi zi, şcolarii din Micherechi au vizitat şi redacţia românească a tv-radio Seghedin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...