Acum exact un an, mi-am încheiat scrierea din acest colţ
de pagină în următorul fel: „Şi redacţia revistei Foaia românească a votat petiţia online, care
susţine includerea iei româneşti în patrimoniul cultural al lumii. Argumentele
sunt multe: ia poate fi mai mult decât un brand de ţară, acest frumos şi unic
port popular poate reface imaginea, din păcate, deseori pătate, a românului
mândru de trecutul său şi demn de un viitor mai bun; ia arată lumii o Românie
frumoasă cu oameni frumoşi; pe plan personal, bluza românească ne ajută să ne
reconectăm cu trecutul, cu familia, cu bunicii. A apărut de scurt timp o rază
de speranţă şi la noi, românii din Ungaria: echipele folclorice ale copiilor de
la şcolile noastre româneşti au început din nou să poarte costume cu motive
româneşti, caracteristice zonei Bihorului şi Crişanei, schimbând costumele
vechi, mult prea simplificate şi fără specific naţional. Bravo lor şi celor
care au încurajat acest lucru! Cu paşi mici, ia românească ne va (re)cuceri pe
toţi.”
Şi se pare
că aceşti paşi nici măcar nu sunt atât de mici, deoarece ia românească a
început într-adevăr să-i (re)cucerească pe românii din Ungaria. Rareori avem
ocazia să scriem despre lucruri frumoase şi nobile, şi nu pentru că am vedea
numai răul şi urâtul din jurul nostru, dar pentru că problemele care ne
înconjoară sunt mult mai multe decât realizările. Mişcarea pentru renaşterea şi
popularizarea cămăşii tradiţionale româneşti însă este o acţiune atât de vie,
încât ea a început să prindă rădăcini şi să devină tot mai atrăgătoare şi
pentru comunitatea românească din Ungaria. Costumul popular românesc a primit o
nouă strălucire şi la festivalul folcloric „Periniţa” al copiilor români din
Ungaria, organizat la începutul acestei luni, la Jula, pentru că trebuie să
remarcăm: niciodată, la nicio ediţie din cele 24 câte au existat până acum, nu
am văzut copii îmbrăcaţi în aşa costume frumoase, îngrijite, lipsite de
motivele kitschoase din trecut. Albul a început să înlocuiască negrul,
cioarecii albi ai băieţilor sunt mai autentici decât pantalonii negri preluaţi
de la unguri sau germani. La şcoala românească din Jula funcţionează deja de
doi ani un cerc de cusut, unde elevele învaţă să coase ii, brâuri, şorţuri
româneşti. Sunt tot mai multe doamne şi domnişoare (dar chiar şi câţiva domni),
care la zile mari de sărbătoare, la biserică sau la Ziua Naţională a României,
îmbracă cea mai frumoasă haină pe care o au, ia românească.
La acest
sfârşit de săptămână, vineri, în ziua de Sânziene (Naşterea Sf. Ioan
Botezătorul) povestea iei va merge mai departe, când pentru prima dată vom
sărbători şi noi, românii din zona oraşului Jula, Ziua Universală a Iei,
printr-o expoziţie cu atelier de confecţionare a iei şi un concert de nai,
manifestare organizată de Institutul Cultural Român de la Budapesta în
parteneriat cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria. În această zi ne vom
alătura şi noi milioanelor de români din toată lumea, de la Bucureşti până la
New York, pentru a celebra ia, cămaşa tradiţională românească. Iniţiativa este
nobilă nu doar pentru că popularizează frumuseţea, autenticitatea, dar este o
invitaţie deschisă şi pentru cei care încă nu au o ie. Toţi cei care deţin o ie
sunt rugaţi s-o îmbrace de Sânziene, iar toţi cei care încă nu au, pot să
poarte o bluză, tricou sau cămaşă albă promiţându-şi că până la ediţia
următoare a Zilei Iei îşi va decora haina cu motive tradiţionale româneşti.
Tradiţia
strămoşilor noştri este vie. Ea trăieşte mai departe prin noi, cei de azi.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu