Dacă n-ar fi politică şi politicieni, ungurii şi românii
poate chiar s-ar înţelege bine între ei, ar trăi într-o vecinătate normală, cu
bunele şi relele obişnuite, dar total lipsiţi de ură şi duşmănie. Zilele
trecute, zilnic (sau zilnic chiar de mai multe ori) mi-au sărit în ochi ştiri,
întâmplări care arată o normalitate a convieţuirii româno-maghiare, şi,
culmea!, toate astea le-am observat prin presa din Ungaria.
Am adunat doar câteva: la supermaratonul
Bichişciaba–Arad, ajuns zilele trecute la cea de-a 19-a ediţie, românii şi
ungurii s-au înscris în număr record, în jur de 1400 de persoane. Au alergat
individual sau în grup, s-au întrecut cu bicicletele sau pe rotile unguri şi
români dintr-o parte şi alta a graniţei româno-maghiare, uitând pentru câteva
ore de neînţelegeri sau probleme, bucurându-se doar de succesele şi realizările
sportive.
La fel, duminica trecută s-a întâmplat să vedem la postul
maghiar TV2 că în emisiunea de divertisment „A Nagy Duett” (Marele duet) doi
tineri cântă… în româneşte. Melodia „Dragostea din tei” a trupei O-Zone a avut
mii de admiratori şi în Ungaria, şi nu doar printre tineri, în anul 2004 când a
fost lansată şi pe piaţa muzicală europeană, dar ca şi după 12 ani ea să fie
atât de apreciată încât să ia punctajul maxim de la juriul concursului a fost o
revelaţie.
Săptămâna trecută, lumea cinematografică a fost în
aşteptarea rezultatelor de la Festivalul de Film de la Cannes, iar înainte de
gala de duminică s-a scris mult despre filmele şi regizorii care se întrec
pentru Palma de Aur. În acest an, Ungaria nu a intrat în competiţie cu nici un
film, bucurându-se doar de participarea – după 30 de ani – a unui ungur în
juriul festivalului (Nemes Jeles László,
regizorul filmului „Fiul lui Saul”, distins de curând cu premiul Oscar) şi de
sărbătorirea regizorului de 90 de ani, Makk
Károly, şi a rulării filmului său „Szerelem” (Iubire), într-o variantă
tehnică prelucrată, film care a fost distins în anul 1971 cu premiul special al
Festivalului de la Cannes. Presa maghiară a încercat însă să afle secretele
succesului noului val de film românesc, care se pare că este mai apreciat la
festivalurile europene de filme decât cel unguresc. „Românii prezintă
realitatea actuală maghiară”, titrează portalul de ştiri Origo, în care autorul
se întrebă: „de ce oare intră în competiţie la festivalul de la Cannes mult mai
multe filme româneşti decât ungureşti?” Răspunsul jurnalistului este ferm şi
convingător: „probabil de aceea, pentru că vecinii noştri de la răsărit nu se
tem să privească în faţă problemele sociale, cu care se identifică în toată
lumea”. Jurnalistul maghiar apreciază faptul că filmele româneşti au curajul de
a vorbi despre intoleranţă, făţărnicie, corupţie şi mişmaşurile zilnice, şi
tocmai acestui lucru i se datorează şi primirea foarte bună a filmelor
„Sieranevada” (regizor: Cristi Puiu)
şi „Bacalaureat” (regizor: Cristian
Mungiu).
Cu admiraţie şi, poate, cu puţină invidie, Origo enumeră
toate elementele româneşti câte se găsesc la Cannes 2016: pe lângă cele două
lungmetraje intrate în competiţia pentru marele premiu (Mungiu obţinând până la
urmă premiul pentru cel mai bun regizor pentru „Bacalaureat” – n.n.), până şi
cel mai favorizat film, „Toni Erdmann”, o coproducţie germano-română, a fost
filmat în România şi joacă în el şi actori români (acesta a obţinut Premiul
criticii internaţionale FIPRESCI). „Acesta este un adevărat an românesc la
Cannes”, este părerea jurnalistului de la Origo, care nu scapă să amintească
faptul că în filmul francez „Juste la fin du monde”, Léa Seydoux dansează pe ritmurile celei
mai cunoscute melodii româneşti, „Dragostea din tei”. (Acest film a luat Marele
Premiu al juriului Festivalului de la Cannes – n.n.)
Nu ţin minte să fi întâlnit vreodată, în decurs de doar
2–3 zile, atâtea lucruri bune scrise despre români în presa din Ungaria. Sper
că încet-încet vom intra în normalitate…
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu