Marş pentru viaţă la Micherechi

Miercuri, 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, la Parohia Micherechi a avut loc un Marş pentru viaţă, organizat pentru a 5-a oară, în această localitate, după modelul celor din România, care se fac de către filialele ASCOR, în diferite oraşe.
Marşul s-a desfăşurat, ca de fiecare dată, de la intrarea în sat până la biserica ortodoxă aflată în centrul localităţii, pe parcursul câtorva kilometri şi la care au luat parte în jur de o sută de persoane, între care s-au numărat PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, pr. Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial şi profesor de religie la Şcoala Generală din Micherechi, cel care a avut şi ideea organizării unei astfel de manifestări, începând din anul 2012, Florin Vasiloni, consul general al României la Jula, pr. Ioan Bun, parohul Micherechiului, diaconi de la Centrul Eparhial din Jula, copii care participă la orele de religie şi rudenii ale acestora, profesori şi educatori, dar şi conducători ai administraţiei locale, în frunte cu primarul Margareta Tat, etc.


Pe parcursul întregii manifestări, copiii şi participanţii au avut lumânări aprinse în mâini, pe care le-au depus la crucea din piatră de la intrarea în biserică şi au cântat „Hristos a înviat”, fiind salutaţi, cu bucurie şi de alţi oameni din sat, întâlniţi pe parcurs. Procesiunea a fost precedată de copiii care au purtat Sfânta Cruce, prapur şi o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul, şi au bătut necontenit toaca.
După ce au ajuns la biserică, PS Siluan a ţinut un cuvânt în care şi-a exprimat bucuria pentru realizarea acestui nou marş, dedicat vieţii şi copiilor nenăscuţi, dar şi celor suferinzi aflaţi în diferite locuri de pe glob. La final, toţi pelerinii s-au închinat la sfintele icoane şi au fost miruiţi de Ierarh, în semn de binecuvântare, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Comentarii