„Sperăm ca beneficiarii acestei colaborări să fie ascultătorii noștri” - Colaborare româno-română între Radio România şi Radio Seghedin
![]() |
Cu Eugen Cojocariu, secretar general RRI şi Gabriela Rusu Păsărin (Radio Regional Craiova) |
Redacţia românească de radio din Seghedin a întreţinut, începând din anul
1990, relaţii bune cu Radiodifuziunea Română, în special cu studioul teritorial
din Timişoara, precum şi cu colegii din Bucureşti. În perioada 16–20 mai, Iulia Kaupert, şefa redacţiei româneşti
de la Seghedin, a întreprins o vizită de lucru la Radio România, reluând
relaţiile de parteneriat şi stabilind noi colaborări de viitor.
– Cum a fost primirea la Radio România şi cum a fost întâlnirea, după
câţiva ani de întrerupere, cu colegii de breaslă?
– Eva, tu, care-i cunoști pe colegii
din București, dar și pe cei de la alte posturi regionale de radio din România,
știi că întâlnirile cu ei au fost și sunt mereu o satisfacție pentru un
jurnalist de limba română din orice colț al lumii. Mai mult, aceste relații
s-au înfiripat pe la mijlocul anilor 1990, încă de pe vremea când Radio România
Internațional organiza seminarul „Limba română – mijloc de comunicare și
informare radiofonică”, la care participau jurnaliști începând de la postul
Vocea Americii și până la Radio China și la care au avut prilejul să participe și
jurnaliști de la postul nostru de radio. Ei bine, au trecut mulți ani
de-atunci, seminarul nu mai există, dar relațiile au rămas. Trebuie să menționez
de la bun început, că între MTVA – Fondul pentru sprijinirea serviciilor media și
gestiunea bunurilor și Societatea Română de Radiodifuziune există un acord de
colaborare încheiat în aprilie 2013, care stipulează că părţile sunt de acord
să oficializeze cooperarea între cei doi furnizori publici de servicii media,
pentru a-şi consolida şi dezvolta relaţia, pentru a-şi îmbogăţi conţinutul
programelor radio, pentru a facilita schimburile rapide de informaţii, pentru a
ţine cont de drepturile minorităţilor şi a facilita toleranţa,
multiculturalismul şi alte valori europene similare. Acestui acord i s-a
datorat și vizita mea la București, invitația primind-o de la conducerea
Societății Române de Radiodifuziune. Cel care m-a ajutat enorm a fost dl. Florin Brușten, secretar general la
Radio România Regional.
– Ce program ai avut prin Bucureşti?
– Am avut un program extrem de
încărcat. Am purtat discuții cu redactorii șefi ai celor mai multe departamente
din cadrul Societății Române de Radiodifuziune – Radio România Regional, Cultural, Muzical, Internațional, Antena
Satelor, chiar și cu Agenția de presă Rador… Scopul meu a fost să stabilim un
parteneriat de lungă durată, să preluăm unele materiale și emisiuni de cultură și
civilizație românească, ce pot interesa și ascultătorul român din Ungaria. Să
diversificăm puțin emisiunile noastre. La rândul nostru putem pune la dispoziția
colegilor de la București interviuri cu
personalități marcante din comunitatea românilor din Ungaria. Am avut o
întâlnire și cu președintele director-general al Societății Române de Radiodifuziune,
dl. Ovidiu Miculescu, care ne-a asigurat de tot sprijinul instituției pe
care o conduce. Iar noi sperăm ca beneficiarii acestei colaborări să fie
ascultătorii noștri. Nu în ultimul rând am avut o întrevedere cu fostul
ambasador al României la Budapesta, dl. Alexandru Victor Micula,
actualmente secretar de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul și co-preşedinte
al Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în problemele
minorităţilor naţionale, care mi-a spus că îi este dor de comunitatea
românească din Ungaria și că le transmite tuturor cele mai bune gânduri!
![]() |
Cu Florin Brușten, secretar general Radio România Regional |
– Cum ţi s-a părut atmosfera, spiritul de lucru la radioul din Bucureşti,
ştiind că există anumite probleme financiare şi în instituţiile de presă centrală
din România?
– Atmosfera? Nu pot să exprim prin
cuvinte… Am rămas impresionată de
primirea de care am avut parte, de colegialitate, de prietenie, de deschiderea
manifestată față de noi, de emisiunile în limba română difuzate în Ungaria. În
momentul de față Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de
Televiziune sunt instituții separate, iar eu pot să vă spun doar că radioul
public din România este „pe val”. Domină piața de radio, fapt confirmat și de
președintele director-general al Societății Române de Radiodifuziune, dl.
Ovidiu Miculescu. Sper ca această vizită să fi fost într-un ceas bun, iar
colaborarea noastră să fie una de durată.
E.Ş.
great....the great
RăspundețiȘtergere