20 iul. 2016

Pelerinaj la 27 de mănăstiri din România

În perioada de 25 iunie și 3 iulie, un grup de pelerini din Budapesta, cu sprijinul financiar al Autoguvernării Române din sectorul VII și al Parohiei Ortodoxe Române din Budapesta, a participat la un pelerinaj mai lung, în cadrul căreia au vizitat mai multe mănăstiri din Muntenia.
Pelerinajul, care din punct de vedere al traseului și al cazărilor a fost organizat de credincioasa Şerbana Kiss-Meiroșu, a început, cel puțin pentru autorul acestor rânduri, la Băile Herculane, unde cele două grupuri de pelerini s-au întâlnit. Din păcate, renumita stațiune balneară, la ora actuală nu arată chiar așa de frumos cum arăta ea pe vremuri, indiferent că vorbim despre perioada Monarhiei Austro-Ungare, sau chiar despre anii comunismului. Deci, prima impresie nu a fost una pozitivă, dar pe parcursul drumului nostru am văzut atâtea lucruri deosebit de frumoase, încât acest start mai puțin plăcut a fost și uitat.

Pentru a împrospăta amintirile pelerinajului din anul trecut, de la Băile Herculane ne-am îndreptat spre Mraconia, loc care nu este suficient de văzut doar odată într-o viață. De la relieful sculptat în stâncă al lui Decebal și de la Mănăstirea Mraconia de la Cazanele Dunării ne-am întors la Orșova, unde am fost cazați în primele două nopți.
În ziua următoare (26 iunie), în Duminica Tuturor Sfinților, am avut bucuria de a sluji în biserica Mănăstirii Sfânta Ana din Orșova, unde părintele duhovnic Dionisie al obștei de maici m-a rugat și pentru a rosti o predică. După Sf. Liturghie am fost poftiți la masă, după care ne-am îndreptat spre Drobeta-Turnu Severin, oprindu-ne lângă hidrocentrala de la Porțile de Fier.
Ziua de 27 iunie s-a început cu vizitarea Mănăstirii Tismana, ctitoria Sfântului Nicodim de la Tismana, care apoi a fost întregită sub domnia lui Radu I. Basarab (1377–1383), Dan I. Basarab (1383–1386) și Mircea cel Bătrân (1386–1418). Ctitorul mănăstirii a plecat din Sf. Munte la îndemnul Maicii Domnului, și a ctitorit mai multe așezăminte monahale în Țara Românească. De la Tismana am călătorit spre Târgu Jiu, dar înainte de a ajunge la reședința județului Gorj, ne-am oprit în satul Hobița, locul de naștere al sculptorului român de renume mondial, Constantin Brâncuși (1876–1957). Aici am vizitat casa țărănească a familiei Brâncuși, iar în orașul Târgu Jiu acele parcuri frumos întreținute (din păcate, orașul nu arată chiar așa de frumos), care adăpostesc operele de seamă ale marelui sculptor (Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit).
De la Târgu Jiu ne-am continuat drumul spre Mănăstirea Lainici, a cărei biserică a fost ctitorită încă în secolele XIV şi XV. După tradiția locală, lângă această biserică a sihăstrit într-o peșteră și Sf. Nicodim de la Tismana. Biserica renumită ca centru duhovnicesc ortodox, deși nu se afla pe teritoriul Imperiului Habsburgic, a fost distrusă de generalul Bukow, care între anii 1750–1765 a distrus sute de așezăminte ortodoxe în Transilvania. Mănăstirea actuală a fost construită între 1812–1847, care între anii 1854–1900, cu mai multe întreruperi a fost condus de Cuviosul Irodion de la Lainici (1821–1900), care o vreme a fost și duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. Moaștele Cuviosului Irodion au fost aflate în 2009, iar în anul următor a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
După noaptea petrecută la Lainici, pe traseul nostru au urmat următoarele mănăstiri: Schitul Crasna, Mănăstirea Polovragi, după care am intrat și în Peșterea Polovragi, apoi Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Bistrița, oprindu-ne pentru noapte la Mănăstirea Arnota. Spațiul pus la dispoziție nu ne permite ca despre fiecare loc sfânt vizitat să oferim cititorilor mai multe detalii, căci ne-am pierde în mulțimea datelor istorice. Deci, vom prezenta traseul pelerinajului nostru semnalând doar câteva date importante despre locul vizitat, chemând cititorii acestor rânduri ca, dacă au posibilitatea, să treacă prin acele locuri unde și noi am avut bucuria de a trece. În biserica mănăstirii Bistrița am văzut iconostasul renumit, care a fost făcut în Viena, în stil gotic, fiind singurul iconostas din România, care a fost făcut în acest stil, cu totul aparte spiritualității ortodoxe. (Iată, ce am moștenit de la austrieci: în Ardeal ne-au distrus multe biserici și mănăstiri, de către generalul Bukow, iar în Oltenia ne-a lăsat un iconostas gotic. Care, totuși, merită văzut.) De aici ne-am urcat la mănăstirea Arnota, aflată pe vârful unui deal mai înalt. Legenda spune că Matei Basarab, ctitorul acestei mănăstiri, fiind urmărit de turci, s-a refugiat pe un platou al muntelui, şi a hotărât că dacă va scăpa va ctitori aici o mănăstire.
În ziua următoare, prima oprire am avut-o la mănăstirea Surpatele, ctitoria Mariei Brâncoveanu, soția Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. A urmat mănăstirea Dintr-un Lemn, al cărei biserici vechi, potrivit tradiției, a fost construită dintr-un singur stejar. De aici ne-am îndreptat spre stațiunea Govora, unde ne-am oprit pentru masă, ca plecând de aici, să vizităm și mănăstirea Govora, loc important nu numai pentru spiritualitatea ortodoxă română, dar, prin tiparnița ei, și pentru istoria culturii românești. De aici, prin Râmnicu Vâlcea, am ajuns la mănăstirea Cozia de pe malul Oltului, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, unde ne-am odihnit pentru noapte.
De la Cozia am ajuns, în ziua următoare, la mănăstirea Turnu, aflată în apropierea Coziei. O mănăstire mai modestă, aflată într-un mediu pitoresc, nu departe de Olt, de care mă leagă o amintire a copilăriei mele, reușind să identific un loc pe care l-am vizitat cu părinții mei, încă prin anii ’70, care a rămas adânc imprimat în memoria mea. Și nu întâmplător. Aici, grupul nostru de pelerini, a primit și lapte proaspăt muls de viețuitorii acestei mănăstiri, ca să avem putere de a ajunge la mănăstirea Ostrov, aflată pe o insulă a Oltului. Maicile acestei mănăstiri ne-au relatat legenda legată de acest loc sfânt, potrivit căreia, la începutul anilor ’80, când s-a construit barajul pe Olt, înainte de mănăstirea Cozia, era plănuită, că insula, împreună cu mănăstirea, să fie inundată. Potrivit legendei locale, Elena Ceaușescu, care nu cu mult timp înainte a suferit în această zonă un accident rutier și a scăpat, primind un telefon în care i s-ar fi spus că „lasă că încearcă”, a ordonat ca insula să fie ridicată în așa măsură ca să nu fie inundată de nivelul ridicat al Oltului. A urmat Curtea de Argeș, unde pe lângă renumita mănăstire și biserică am putut arunca o privire la noua catedrală episcopală, aflată încă în construcție, unde va fi înmormântat și regele Mihai. Ne-am mai oprit la mănăstirile Corbii de Piatră și la Robaia.
A urmat ziua mult așteptată a trecerii în Ardeal prin drumul Transfăgărășan, cu oprire la barajul Vidraru, la mănăstirea Sf. Ilie Tesviteanul și la Bâlea Lac. Aici, la altitudinea de 2040 de metri (unde găsești așa ceva în Ungaria?), aflați în mijlocul norilor și îmbrăcați ca în toamnă, am admirat lacul glaciar. Coborând de la această altitudine neobișnuită, am trecut prin Cârțișoara, locul de naștere al lui Badea (Gheorghe) Cârțan (1849–1911), unde am vizitat mănăstirea ortodoxă cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, care în anul 1761 a fost distrusă de trupele austriece. Ultima țintă a acestei zile a fost Mănăstirea Sâmbăta de Sus, a cărei biserică a fost construită din grija lui Constantin Brâncoveanu. Construirea actualului ansamblu mănăstiresc, încă în anii comunismului, a fost inițiată de mitropolitul Antonie Plămădeală, care este și înmormântat aici, alături de alți mitropoliți ai Ardealului. Autorităților comuniste li s-a spus că în acest loc se construiește un muzeu, astfel a fost dată aprobarea pentru terminarea lucrărilor.
După vizitarea muzeului în care am văzut un epitaf frumos, pictat de Arsenie Boca (1910–1989), și a bibliotecii mănăstirii care s-a bazat pe colecția de cărți a mitropolitului Plămădeală, grupul de pelerini s-a despărțit, doamnele îndreptându-se spre Florești, iar noi spre Sibiu, de a petrece o zi în orașul frumos al studenției mele. De aici am luat drumul Budapestei, unde am ajuns foarte oboșiți, dar plini cu amintiri de neuitat, pe care, dacă ne ajută Dumnezeu, le vom împrospăta cu mare bucurie în anii următori.

pr. Marius Maghiaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...