Plăci memoriale noi pentru dansatori şi cântăreţi populari, la Chitighaz

Şcoala populară de artă Kaláris, Primăria din Chitighaz şi Autoguvernarea Românească din Chitighaz au organizat în ziua de 4 iunie un eveniment festiv în cadrul căruia, pe peretele Casei de cultură din Chitighaz, au fost dezvelite două plăci memoriale noi. Acestea au fost aşezate în amintirea dansatorilor Gheorghe Buha (1941–2014) şi soţia sa Ana Buha (1942–), care încă trăieşte şi a fost prezentă la eveniment, şi a taragotistului şi cântăreţului Ioan Bandula (1917–2002) şi fiul său, fluieraşul Ioan Bandula jr. (1939–2012). Plăcile au fost sfinţite de preotul ortodox Florin Olteanu, fiind dezvelite de reprezentanţii celor trei organizaţii care au decis amplasarea, primăriţa Maria Kalcsó, Halmi Zoltán, conducătorul şcolii de artă şi Agnes Csóka, din partea Autoguvernării Româneşti.



„Am înfiinţat Şcoala populară de artă din Chitighaz în urmă cu 13 ani, dar înainte de aceasta am făcut aici mai bine de cinci ani de muncă de cercetare. În urmă cu 20 de ani, soţii Buha au asigurat aici bazele a ceea ce există acum, au organizat tabere de dansuri populare, în urma cărora tot mai mulţi tineri şi-au manifestat interesul de a învăţa dansurile populare locale. Astfel a luat naştere şcoala de artă pentru ca munca desfăşurată să aibă continuitate, pentru ca de la o tabără la alta, de la o vară la alta, copiii să nu uite ce au învăţat. În ziua de azi copiii nu mai învaţă de la părinţi şi bunici dansurile cum era pe vremuri. Acesta este rolul şcolii noastre acum. Ca tânăr dansator şi student am avut legăturii strânse cu soţii Ana şi Gheorghe Buha, iar lucrarea mea de licenţă am scris-o din dansurile de aici, din Chitighaz. Am primit foarte mult ajutor de la ei. Tot aici l-am cunoscut şi l-am apreciat pe Ioan Bandula, care de foarte multe ori ne-a însoţit pe scenă cu fluierul său, cu o doină sau un cântec de-al locului. Pentru tot ceea ce au făcut aceşti oameni aici în localitate, pentru păstrarea folclorului şi a dansului popular, eu cred că momentul de azi este cea mai mică mulţumire pe care le-o putem aduce”, ne-a spus Halmi Zoltán, cel care a fost iniţiatorul aşezării plăcilor memoriale.

T.B.

Comentarii