12 aug. 2016

Întâlnirea Mondială a Aletenilor adună la un loc naţionalităţile din oraş

În perioada 5–7 august, în localitatea Aletea s-a desfăşurat manifestarea intitulată „Întâlnirea Mondială a Aletenilor”, care se organizează din anul 1990 şi la care participă sute de persoane. Această sărbătoare a oraşului Aletea are loc din doi în doi ani consecutiv şi a ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediţie, fiind organizată de Primăria oraşului Aletea. Evenimentul se remarcă în mod special prin faptul că oamenii care au plecat din această localitate în urmă cu şapte decenii, fiind deportaţi după cel de-al Doilea Război Mondial, mai păstrează legături cu această localitate în care au trăit ei, părinţii şi bunicii lor. În urmă cu 70 de ani au fost deportaţi din localitate mai mult de cinci mii de germani, un număr asemănător cu populaţia de azi a oraşului. Deportarea a fost atunci o traumă atât pentru cei plecaţi cât şi pentru cei rămaşi, maghiari, români, slovaci şi romi, care trăiesc în această localitate. De aceea, tot oraşul îi întâmpină la acest eveniment cu mare bucurie pe cei care sosesc din mai multe oraşe din Germania.



Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la dezvelirea monumentului închinat celor deportaţi, astfel după ce s-a dat startul programelor cu defilarea locuitorilor şi fiilor satului, unii pe jos, alţii în căruţe şi şarete, toţi fiind adunaţi în piaţa principală a oraşului de glasul clopotelor bisericii, au fost depuse coroane de flori la monumentul deportaţilor. Oaspeţii sosiţi au participat în prima zi şi la slujba în limba germană oficiată în biserica catolică din localitate.
Desigur, nu au lipsit de la eveniment nici programele distractive, muzică, programe culturale, concurs de gătit tradiţional, programe sportive, etc. La Căminul Cultural a fost organizată de către Autoguvernarea Românească din oraş şi o seară de „Joc” tradiţional, şi nu a lipsit nici balul şvăbesc de-altădată.
Primăria oraşului a oferit la eveniment sute de felii de tort, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când Aletea a primit statutul de oraş. Şi tot cu această ocazie a avut loc şi deschiderea temporară a punctului de liberă trecere între localităţile Aletea (Ungaria) şi Grăniceri (România). Cu acest prilej mai mulţi români din cele două localităţi şi-au vizitat reciproc rudele.

Elisabeta Ardelean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...