![]() |
Foto: Incze Laszlo |
Într-o seară caniculară de la mijlocul lunii iulie, curtea umbroasă a Casei
Ladics din Jula a găzduit un eveniment cultural care a adunat la un loc aproape
o duzină de creatori locali. Unii au fost prezenţi în carne şi oase, alţii doar
pe ecranul videoproiectorului sau evocaţi prin amintirile scriitorilor,
poeţilor sau artiştilor invitaţi. Alături de scriitorii şi poeţii Becsy
András, Kiss Ottó şi Kiss László, care au citit fragmente din
operele lor, fotografiile despre oraşul Jula realizate de Sándor László
şi Rusznyák Csaba, la serată a participat şi tânăra artistă Adela
Kiss, care a venit să-şi prezinte noi grafici în centrul cărora stă oraşul
ei natal, Jula.
Foto: Olah Szabolcs |
– Zeci de lucrări de-ale tale pot fi
văzute şi acum în cadrul unei expoziţii din Castelul de la Gyulavári, dar la
serata din Casa Ladics ai venit cu noi lucrări. Oraşul natal e o sursă de
inspiraţie infinită? Ce simţi când realizezi o grafică despre oraşul în care ai
crescut?
– La serata de la Casa Ladics eu personal am participat cu o proiectare cu
graficile mele despre orașul Jula, și cu graficile din serialul „Poveste de
dragoste", cu grafici care sunt expuse momentan și la Castelul din Jula-Vareu.
Pentru mine a însemnat foarte mult invitația la serată (mulțumesc special lui
Kiss Jani că m-a invitat), pentru că eu lucrez și expun mai mult singură dar
aici am fost invitată împreună cu alți artiști din Jula, care se ocupă cu un
alt domeniu cultural. Ei au venit din domeniul literaturii, dar un lucru a fost
comun între noi și anume: că fiecare dintre noi ne ocupăm mult cu orașul Jula.
În sens bun suntem „provincialişti". Pentru noi toţi este o temă recurentă
orașul Jula, pentru că este un oraș cultural cu valori extraordinare. De
exemplu, ni s-a pus fiecăruia întrebarea, ce înseamnă pentru noi cetatea din Jula.
Eu am povestit că pentru mine înseamnă o amintire legată de școală, de anii de
liceu, datorită faptului că am fost elevă la Liceul „Bălcescu”, și noi elevii,
cu domnul profesor Negru, la orele de gimnastică mergeam să alergăm pe malul
lacului „Csónakázó".
– Cu ce lucrări te-ai pregătit pentru
serata de la Casa Ladics şi cum au fost ele primite?
– Graficile mele despre Jula cred că au fost primite din partea publicului
cu nostalgie, cu umor și cu senzația de „déjà vu” în sens bun, pentru că eu desenez elemente din fiecare
zi din viața orașului. Ca de pildă, cu clădirile, cu „animalele", cu
evenimentele orașului julanii se pot întâlni în fiecare zi, eu doar le-am
desenat.
– Ai mai fost invitată la astfel de
serate literar-artistice? Cum te-ai simţit printre admiratorii de artă din
Jula?
– Nu prea am mai fost invitată la astfel de serate, dar eu cred că este o
idee foarte bună din partea organizatorilor să se facă aşa programe culturale
mixte, pentru că acestea sunt interesante pentru public.
– Expoziţia „Cu trenuleţul la castel”
poate fi văzută la Castelul din Vareu până pe 31 august 2016. Cum îţi petreci
vara, cu lucru sau cu odihnă?
– Pentru mine vara înseamnă mai
mult muncă, pentru că, pe lângă comenzi, mă pregătesc deja de câteva luni
pentru expoziția mea următoare, care va avea loc la Cluj, la Galeria Korunk, pe
20 august. Aș dori să expun acolo, pe lângă graficile despre Budapesta, Jula,
Baia Mare, și grafici noi despre orașul Cluj-Napoca și asta necesită mult timp.
Aș dori să le arăt și clujenilor că pentru mine și orașul lor a fost un oraș
foarte important, deoarece acolo mi-am petrecut studenția și acolo am terminat
facultatea.
E.Ş.
Comentarii
Trimiteți un comentariu