12 aug. 2016

Români din Ungaria la Festivalul Usturoiului de la Bistriţa

Multe sute de oameni au umplut, între 29–31 iulie, Ţinutul contelui Dracula din Pasul Tihuţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu ocazia celei de-a patra ediţii a Festivalului Usturoiului, eveniment organizat cu scopul de a pune în valoare atât legenda celebrului vampir, cât şi potenţialul cultural şi turistic al zonei. Şi anul acesta, printre oaspeţii festivalului s-au numărat un grup de români din Otlaca-Pustă şi împrejurimi, majoritatea membri ai Asociaţiei Culturale Române „Mihai Purdi”, asociaţie care deţine relaţii de înfrăţire cu organizatorii festivalului, Virginia Linul, meşter popular din Bistriţa, satul Salva, Claudia Andron şi Felicia Szűcs, jurnaliste şi manageri ai Festivalului Usturoiului.

„Standurile festivalului au fost arhipline de produse tradiţionale de la producători din zonă care au adus cozonaci şi pâine coaptă pe vatră, ţuică de prune, miere, siropuri şi dulceţuri din fructe de pădure, ciocolată de casă, plăcinte, dar şi cămăşi şi straie de port tradiţional cusute cu flori, bijuterii din mărgele realizate cu migală, ceramică pictată cu modele specifice Văii Bârgăului şi mult, mult usturoi. În cele trei zile de festival s-a petrecut pe cinste în Pasul Tihuţa, s-a dansat, s-a mâncat bine, şi toată lumea s-a bucurat de ceea ce ne-a oferit festivalul şi zona frumoasă unde de fiecare dată mergem cu plăcere şi răspundem cu bucurie la invitaţiile prietenilor noştri. S-a gătit la ceaun, şi ca să ne lăudăm puţin, cred că cea mai bună tocăniţă a fost a noastră. Am avut parte de zile cu soare, aer curat, ne-am bucurat de momentele artistice ale festivalului, de muzică şi de prietenii noştri dragi”, ne-a mărturisit doamna Eva Bocsor Karancsi, conducătoarea grupului din Ungaria.
Românii din Ungaria au participat la festival pe cont propriu, iar cheltuielile de drum şi autocarul au fost asigurare de Consiliul Local Otlaca-Pustă. Grupul însoţit la Bistriţa şi de primăriţa comunei Otlaca, Elvira Ardelean, a fost cazat la Hotelul Costas de la Prundu Bârgăului, de unde au avut posibilitatea să facă şi mici excursii pentru a vizita zona pitorească.

A.B.

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...