Jurnal elveţian, cu poze de vacanţă (I) - De la Moineşti, la Zürich – 100 de ani de dadaism

În centrul oraşului Zürich, pe strada Spiegelgasse, la numărul 1, se află un mic local, denumit Cabaret Voltaire. De curând am avut bucuria să văd acest loc, iar excursia mi-a prilejuit rememorarea unui episod al istoriei literaturii şi culturii româneşti şi europene: dadaismul. La Cabaret Voltaire, acum 100 de ani, nişte tineri debusolaţi de război, de agresivitate, distrugere şi crimă, au încercat să atragă atenţia asupra absurdului conflagraţiei mondiale, creând un curent artistic care prelucrează însuşi absurdul: dadaismul. Fiindcă Elveţia rămăsese neutră în Primul Război Mondial, în anul 1916, în cel mai mare oraş al ţării îşi găsiseră refugiu mulţi scriitori şi artişti plastici, intrigaţi de proporţiile catastrofale ale conflictului mondial.


Când am învăţat, ca adolescentă, pe băncile şcolii, despre dadaism şi alte curente de avangardă, despre întâlnirile de la Cabaret Voltaire şi despre poeţii care scriau versuri din cuvinte scoase la întâmplare, dintr-o şapcă, încercam să-mi închipui atmosfera năucitoare a unor astfel de şedinţe şi reacţiile acelor tineri care au iniţiat curente de creaţie greu de înţeles pentru mine, atunci. De fapt, nici azi nu sunt o admiratoare a direcţiilor avangardiste şi a încercărilor de materializare şi de receptare a nonsensului. Însă acum pot să înţeleg că războiul e un monstru care naşte monştri. „Dadaismul e un simptom caracteristic dezordonatei lumi moderne, inspirat de haosul și colapsul european din timpul războiului. Pentru intelectualii exilați în Elveția, umanitatea părea să fi înnebunit: toată ordinea s-a năruit, toate valorile au fost răsturnate. În spiritul mișcării, dadaiștii s-au pus pe glume grosolane, au organizat întruniri bolnav de elaborate și au redactat, ca nimeni alții, manifeste brici, ce parodizau, în violența și absurditatea lor, absurditatea și violența lumii în care trăiau.” Această definiţie exactă a dadaismului îi aparţine chiar celui care a denumit astfel curentul artistic înfiripat în Elveţia, apoi diseminat în întreaga Europă: Tristan Tzara. Tristan Tzara este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, un evreu născut la Moineşti, în judeţul Bacău, în 1896, şi cele două cuvinte ale numelui reprezintă starea de spirit pe care acest tânăr inteligent, cultivat, crescut într-o familie cu situaţie materială bună, o avea în România: „trist în ţară”.



Tristan Tzara ajunge la Zürich în 1915, ca student la facultatea de filozofie şi litere, iar prietenul său, Marcel Iancu, studiază arhitectura la Şcoala Politehnică. Tot în acest oraş elveţian se aflau şi fraţii lui Marcel Iancu, Iuliu şi George. Aceşti patru evrei de limbă şi cultură română se întâlnesc în noaptea de 5 februarie 1916, la Cabaret Voltaire, împreună cu alţi tineri artişti francezi, germani, elveţieni. Exasperarea pricinuită de starea de război a Europei le pune în mişcare creativitatea şi astfel ei fondează un curent oarecum anarhic şi socialist – după cum e catalogat de autorităţi – şi, în orice caz, rebel. Numele Dada este invenţia lui Tristan Tzara, dar ce înseamnă de fapt, rămâne un mister. Unii susțin că provine din afirmația „da-da”, folosită foarte des în discuțiile purtate în română, de inițiatorii mișcării. Alţii susțin că dadaiştii au ales acest nume prin înțeparea cu un cuțit de desfăcut scrisori a unui dicționar francez-german, deschizându-l acolo unde indicau loviturile. Alţii zic că „dada” este numele pe care copiii francezi îl dau căluţului de jucărie. În orice caz, „dada” ca denumire a unui curent artistic a fost un nonsens, dar dadismul a devenit pentru un timp, un sens-cheie în istoria culturii europene.

Duchamp, Brâncuşi şi Tzara

Şi fiindcă principalul ideolog al mişcării dadaiste, scriitorul Tristan Tzara, s-a născut, a copilărit şi a învăţat să scrie şi să citească în Moldova, în 1992, la Moineşti, s-a constituit Societatea „Tristan Tzara”, care editează volume dedicate lui Tzara şi dadaismului. Această societate a ridicat şi un monument pe locul casei natale a lui Tzara. Parcul din centrul oraşului, original prin concepţia sa dadaistă, este de asemenea un omagiu iniţiatorului mişcării culturale, decedat în Franţa, în 1963. Tot în Moineşti, oraş pe care l-am vizitat în luna mai, se află şi monumentul „DADA”, înregistrat în patrimoniul UNESCO şi realizat cu ocazia centenarului naşterii lui Tristan Tzara, de sculptorul Ingo Glass, şvab născut la Timişoara. Monumentul aflat pe şoseaua Moineşti-Bacău a fost realizat cu sprijinul financiar al unei fundaţii elveţiene şi imaginea lui m-a motivat să ajung şi la celebrul Cabaret Voltaire. Care şi azi este un club destinat artiştilor extrem de modernişti, un loc deosebit de plăcut, plin de vizitatori, un fel de librărie şi cafenea… cu preţuri elveţiene. La 50 de metri, pe aceeaşi stradă, Spiegelgasse, am făcut un popas gânditor la numărul 14, în faţa casei în care a stat o perioadă Vladimir Ilici Lenin. Acesta soseşte la Zürich din Rusia în 1916, la câteva zile după ce se deschide Cabaret Voltaire şi tinerii artişti încep să-şi ţină aici întrunirile dadaiste. Am încercat să-mi închipui (au făcut-o şi alţii) care ar fi fost soarta Europei, dar mai ales a ţării mele, dacă Lenin, la un moment dat, ar fi intrat din plictiseală în clubul de la capătul străzii pe care locuia, şi l-ar fi prins atmosfera suprarealistă a artiştilor care încercau să exprime nonsensul unei lumi care-şi pierduse calea… Am renunţat însă la aceste gânduri inutile, dar e sigur că, de la toamnă, le voi vorbi studenţilor cu mai mult discernământ despre dadaism, acest curent cultural cu (re)nume straniu.
Mihaela Bucin


TRISTAN TZARA
Ca să faceţi un poem dadaist

Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Taiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.

Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.

Comentarii