Jurnal elveţian, cu poze de vacanţă (V) - „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” - 125 de ani de la naşterea lui Dumitru Cornilescu, cel care tradus Biblia pe limba românilor

În primăvară, prin aprilie, când am primit propunerea de a ne petrece concediul în Elveţia, iniţial am încercat să respingem oferta pretextând că e foarte departe şi e scump, că sunt atât de multe locuri frumoase în apropiere, pe care nu le cunoaştem. În timp ce căutam o hartă cu traseul spre Torgon, localitatea elveţiană în care aveam de confirmat rezervarea, mi-am zis: „Dacă e în apropiere de Montreux, atunci vom merge!” Surâzând, am trecut peste pretexte când am văzut că între Torgon şi Montreux sunt doar 23 de kilometri. Discret, m-am jucat uneori cu visul de a ajunge la Montreux. Dar nu am îndrăznit să cred că acest gând va deveni realitate, deşi cunosc îndemnul biblic şi mă străduiesc să trăiesc în conformitate cu el: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”.

Am ajuns la Montreux cu trenul, în zorii zilei de 1 august – Ziua naţională a Elveţiei. Elegantul oraş de pe malul lacului Léman se pregătea de sărbătoare. Soarele abia se trezise şi alunga spre munţi răcoarea zorilor. Aerul era încă trandafiriu şi străzile miroseau a cafea. Un sentiment de siguranţă şi prosperitate ne-a cuprins încă de pe peronul gării, imaculat şi pustiu. Am străbătut la pas cei patru kilometri până la cimitirul Clarens, având în stânga lacul calm şi în dreapta vitrine de lux, în care se răsfrângea lumina din ce în ce mai puternică a dimineţii. Mi-am scuturat existenţa din ultimii ani de tot ceea ce mă leagă de cultul morţilor, nici flori, nici lumânări, nici coroane nu am purtat spre cimitir. Doar regretul că nu am avut cum să-l cunosc pe Dumitru Cornilescu, cel care a tradus Biblia pe limba românilor şi care a plecat la Domnul în acest colţ de rai elveţian, Montreux, fiind înhumat în cimitirul Clarens.


În istoria culturii române şi a creştinismului românesc, Dumitru Cornilescu este cel care, traducând Biblia într-o limbă accesibilă, aduce în casele românilor învăţătura creştină a Cărţii. Încremenirea limbajului este deseori o piedică în aprofundarea unor aspecte ale învăţăturii, în orice domeniu. Un limbaj greoi înseamnă o gândire greoaie. Ataşarea de un lexic învechit implică stagnarea intelectuală. Apostolul Pavel ne atrage atenţia că suntem datori să fim atenţi la transformările veacului acestuia şi să ne înnoim mintea pentru a le înţelege şi a le domina, ca nu cumva chipul veacului să ne domine pe noi: „Și să nu vă luați după chipul veacului acestuia, ci să vă transformați prin înnoirea minții, ca să puteți deosebi care este voia lui Dumnezeu.” Limba este un instrument de cunoaştere. Pentru descoperirea Adevărului, avem nevoie de un limbaj potrivit, care se înnoieşte odată cu mintea noastră. Eşti aşa cum vorbeşti! Dacă nu eşti capabil să asimilezi înnoirile limbajului, cum vei cunoaşte adevărul şi cum îi vei înţelege pe cei care vestesc adevărul? Biblia e Adevărul viu. Cum vei vorbi despre ea, dacă limbajul tău e unul mort? La aceste lucruri am avut vreme să meditez străbătând oraşul Montreux.
Cornilescu a fost oltean din Mehedinţi. „La casa părinţilor săi din satul Slaşoma, comuna Pădina Mare, judeţul Mehedinţi, s-a născut Dimitrie, fiul lui Ion Cornilescu, de profesie învăţător…" consemnează registrul de stare civilă, la 4 aprilie 1891. Martori la declararea naşterii au fost doi ţărani de 40 şi 50 de ani, care nu ştiau carte. Atunci nu exista încă o Biblie, într-o limbă apropiată de cea vorbită de românul credincios, ca cea pe care Dumitru Cornilescu urma să o tălmăcească peste trei decenii şi din care mulţi ţărani români, tineri şi bătrâni, au învăţat să citească. Tatăl copilului era învăţător, însă bunicii lui din partea ambilor părinţi au fost preoţi. În 1904, după clasele primare, Dumitru Cornilescu intră la Seminarul teologic ortodox din Bucureşti. Pe seminaristul Dimitrie îl caracteriza o mare sete de cunoaştere. Era un pasionat cititor, răscolind toate cărţile de teologie care-i intrau în mână. Căuta cu înverşunare ceva, despre care nimeni nu-i putea spune nimic: ce este, de fapt, credinţa, cum poţi avea o relaţie cu Dumnezeu. După cum el însuşi scria: „nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dar Îl iubeam fără să-L cunosc." Cornilescu a primit un catalog cu cărţi religioase din străinătate. A rămas uimit când a văzut că există aşa de multe cărţi creştine, căci în anii 1910, foarte puţine dintre acestea erau traduse în româneşte. A reuşit să comande câteva. Pe când le citea, a constatat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită. Instinctiv, seminaristul şi-a dat seama că printre români trebuie să aibă loc o trezire, inimile amorţite, minţile care lâncezeau, moralitatea tulburată – trebuia revigorate. Întrebarea era însă: cum? După ce a terminat seminarul, a urmat cursurile Facultăţii de teologie din Bucureşti. Nu şi-a abandonat căutările. A descoperit astfel o mişcare spirituală care se asemăna oarecum cu idealurile la care aspira. A fost atras de acest curent creştin inedit în peisajul românesc. Era o lucrare de înnoire pe care un preot o iniţiase în biserica Sfântul Ştefan, denumită „ Biserica Cuibul cu barză”, din Bucureşti. Dumitru Cornilescu desfăşoară o activitate efervescentă alături de preotul Tudor Popescu, la biserica Cuibul cu barză. Însă în anul 1924, se ia hotărârea ca Tudor Popescu să fie caterisit pentru practici şi învăţături eretice. Despre acea vreme, Cornilescu scria: „Fusesem patru ani diacon sub Tudor Popescu la aceeaşi biserică şi nu rareori vorbeam despre starea de lucruri din lumea noastră creştină şi ne exprimam părerea de rău că nu se vede nicio înviorare nicăieri". De ce? Fiindcă lipsea izvorul, lipsea Cuvântul lui Dumnezeu dătător de viaţă. Lipsea o Biblie pe înţelesul românilor. Exact acum 100 de ani, în 1916, Dumitru Cornilescu începe lupta istovitoare cu o limbă încă necizelată pe deplin pentru a exprima Cuvântul lui Dumnezeu pe înţelesul tuturor. Au urmat ani de trudă, de chin intelectual, de reveniri asupra variantelor. Aprofundarea cunoaşterii Bibliei l-a schimbat total. A devenit un om nou, cu credinţă creştină evanghelică. Odată cu finalizarea traducerii Bibliei, în urma unor divergențe doctrinare cu cercurile teologice ale vremii, Cornilescu este sfătuit să plece pentru o vreme din România. S-a mutat în Elveția, unde a rămas până la plecarea sa din această lume, în anul 1975.
Cimitirul Clarens este ca o grădină reţinută, decentă, fără monumente extravagante, pietre ori statui nefireşti. Vegetaţia simplă şi plăcută ochilor, care înconjoară mormântul lui Dumitru şi al soţiei sale, freamătă uşor când ne apropiem să citim inscripţia bilingvă, în română şi franceză, de pe piatra tombală. O nădejde încurajatoare mă cuprinde şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru mărturia acestui creştin român care a îndrăznit: Dumitru Cornilescu. Îi aduc un omagiu şi prin această scriere şi deschid în fiecare zi Biblia, rodul vieţii sale pentru credinţa poporului din care a ieşit.

Mihaela Bucin

Comentarii