Jurnal elveţian, cu poze de vacanţă (V) - „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” - 125 de ani de la naşterea lui Dumitru Cornilescu, cel care tradus Biblia pe limba românilor
În primăvară, prin aprilie, când am primit propunerea de
a ne petrece concediul în Elveţia, iniţial am încercat să respingem oferta
pretextând că e foarte departe şi e scump, că sunt atât de multe locuri
frumoase în apropiere, pe care nu le cunoaştem. În timp ce căutam o hartă cu
traseul spre Torgon, localitatea elveţiană în care aveam de confirmat
rezervarea, mi-am zis: „Dacă e în apropiere de Montreux, atunci vom merge!”
Surâzând, am trecut peste pretexte când am văzut că între Torgon şi Montreux
sunt doar 23 de kilometri. Discret, m-am jucat uneori cu visul de a ajunge la
Montreux. Dar nu am îndrăznit să cred că acest gând va deveni realitate, deşi
cunosc îndemnul biblic şi mă străduiesc să trăiesc în conformitate cu el:
„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”.
Am ajuns la Montreux cu trenul, în zorii zilei de 1
august – Ziua naţională a Elveţiei. Elegantul oraş de pe malul lacului Léman se
pregătea de sărbătoare. Soarele abia se trezise şi alunga spre munţi răcoarea
zorilor. Aerul era încă trandafiriu şi străzile miroseau a cafea. Un sentiment
de siguranţă şi prosperitate ne-a cuprins încă de pe peronul gării, imaculat şi
pustiu. Am străbătut la pas cei patru kilometri până la cimitirul Clarens,
având în stânga lacul calm şi în dreapta vitrine de lux, în care se răsfrângea
lumina din ce în ce mai puternică a dimineţii. Mi-am scuturat existenţa din
ultimii ani de tot ceea ce mă leagă de cultul morţilor, nici flori, nici
lumânări, nici coroane nu am purtat spre cimitir. Doar regretul că nu am avut
cum să-l cunosc pe Dumitru Cornilescu, cel care a tradus Biblia pe limba
românilor şi care a plecat la Domnul în acest colţ de rai elveţian, Montreux,
fiind înhumat în cimitirul Clarens.
În istoria culturii române şi a creştinismului românesc,
Dumitru Cornilescu este cel care, traducând Biblia într-o limbă accesibilă, aduce
în casele românilor învăţătura creştină a Cărţii. Încremenirea limbajului este
deseori o piedică în aprofundarea unor aspecte ale învăţăturii, în orice
domeniu. Un limbaj greoi înseamnă o gândire greoaie. Ataşarea de un lexic
învechit implică stagnarea intelectuală. Apostolul Pavel ne atrage atenţia că suntem
datori să fim atenţi la transformările veacului acestuia şi să ne înnoim mintea
pentru a le înţelege şi a le domina, ca nu cumva chipul veacului să ne domine
pe noi: „Și să nu vă luați după chipul veacului acestuia, ci să vă transformați
prin înnoirea minții, ca să puteți deosebi care este voia lui Dumnezeu.” Limba
este un instrument de cunoaştere. Pentru descoperirea Adevărului, avem nevoie
de un limbaj potrivit, care se înnoieşte odată cu mintea noastră. Eşti aşa cum
vorbeşti! Dacă nu eşti capabil să asimilezi înnoirile limbajului, cum vei
cunoaşte adevărul şi cum îi vei înţelege pe cei care vestesc adevărul? Biblia e
Adevărul viu. Cum vei vorbi despre ea, dacă limbajul tău e unul mort? La aceste
lucruri am avut vreme să meditez străbătând oraşul Montreux.
Cornilescu a fost oltean din Mehedinţi. „La casa
părinţilor săi din satul Slaşoma, comuna Pădina Mare, judeţul Mehedinţi, s-a
născut Dimitrie, fiul lui Ion Cornilescu, de profesie învăţător…" consemnează
registrul de stare civilă, la 4 aprilie 1891. Martori la declararea naşterii au
fost doi ţărani de 40 şi 50 de ani, care nu ştiau carte. Atunci nu exista încă o
Biblie, într-o limbă apropiată de cea vorbită de românul credincios, ca cea pe
care Dumitru Cornilescu urma să o tălmăcească peste trei decenii şi din care mulţi
ţărani români, tineri şi bătrâni, au învăţat să citească. Tatăl copilului era
învăţător, însă bunicii lui din partea ambilor părinţi au fost preoţi. În 1904,
după clasele primare, Dumitru Cornilescu intră la Seminarul teologic ortodox
din Bucureşti. Pe seminaristul Dimitrie îl caracteriza o mare sete de
cunoaştere. Era un pasionat cititor, răscolind toate cărţile de teologie care-i
intrau în mână. Căuta cu înverşunare ceva, despre care nimeni nu-i putea spune
nimic: ce este, de fapt, credinţa, cum poţi avea o relaţie cu Dumnezeu. După
cum el însuşi scria: „nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dar Îl
iubeam fără să-L cunosc." Cornilescu a primit un catalog cu cărţi
religioase din străinătate. A rămas uimit când a văzut că există aşa de multe
cărţi creştine, căci în anii 1910, foarte puţine dintre acestea erau traduse în
româneşte. A reuşit să comande câteva. Pe când le citea, a constatat că toate
vorbeau despre o viaţă creştină deosebită. Instinctiv, seminaristul şi-a dat
seama că printre români trebuie să aibă loc o trezire, inimile amorţite,
minţile care lâncezeau, moralitatea tulburată – trebuia revigorate. Întrebarea
era însă: cum? După ce a terminat seminarul, a urmat cursurile Facultăţii de
teologie din Bucureşti. Nu şi-a abandonat căutările. A descoperit astfel o
mişcare spirituală care se asemăna oarecum cu idealurile la care aspira. A fost
atras de acest curent creştin inedit în peisajul românesc. Era o lucrare de
înnoire pe care un preot o iniţiase în biserica Sfântul Ştefan, denumită „
Biserica Cuibul cu barză”, din Bucureşti. Dumitru Cornilescu desfăşoară o
activitate efervescentă alături de preotul Tudor Popescu, la biserica Cuibul cu
barză. Însă în anul 1924, se ia hotărârea ca Tudor Popescu să fie caterisit
pentru practici şi învăţături eretice. Despre acea vreme, Cornilescu scria: „Fusesem
patru ani diacon sub Tudor Popescu la aceeaşi biserică şi nu rareori vorbeam
despre starea de lucruri din lumea noastră creştină şi ne exprimam părerea de
rău că nu se vede nicio înviorare nicăieri". De ce? Fiindcă lipsea
izvorul, lipsea Cuvântul lui Dumnezeu dătător de viaţă. Lipsea o Biblie pe
înţelesul românilor. Exact acum 100 de ani, în 1916, Dumitru Cornilescu începe
lupta istovitoare cu o limbă încă necizelată pe deplin pentru a exprima
Cuvântul lui Dumnezeu pe înţelesul tuturor. Au urmat ani de trudă, de chin
intelectual, de reveniri asupra variantelor. Aprofundarea cunoaşterii Bibliei
l-a schimbat total. A devenit un om nou, cu credinţă creştină evanghelică. Odată
cu finalizarea traducerii Bibliei, în urma unor divergențe doctrinare cu
cercurile teologice ale vremii, Cornilescu este sfătuit să plece pentru o vreme
din România. S-a mutat în Elveția, unde a rămas până la plecarea sa din această
lume, în anul 1975.
Cimitirul Clarens este ca o grădină reţinută, decentă,
fără monumente extravagante, pietre ori statui nefireşti. Vegetaţia simplă şi
plăcută ochilor, care înconjoară mormântul lui Dumitru şi al soţiei sale,
freamătă uşor când ne apropiem să citim inscripţia bilingvă, în română şi
franceză, de pe piatra tombală. O nădejde încurajatoare mă cuprinde şi Îi
mulţumesc lui Dumnezeu pentru mărturia acestui creştin român care a îndrăznit:
Dumitru Cornilescu. Îi aduc un omagiu şi prin această scriere şi deschid în
fiecare zi Biblia, rodul vieţii sale pentru credinţa poporului din care a
ieşit.
Mihaela Bucin
Comentarii
Trimiteți un comentariu