Monumentul Strămoşilor din Micherechi, o lecţie despre istorie şi identitate românească

Mai multe imagini aici
Duminica din 11 septembrie a fost o zi a evocării trecutului istoric şi a înaintaşilor români ortodocşi ai locuitorilor comunei Micherechi. Prin generozitatea părintelui dr. prof. Nicolae Bordaşiu, preot paroh la biserica „Sf. Silvestru” din Bucureşti, descendent al primilor preoţi ortodocşi din Micherechi, comuna s-a îmbogăţit cu un simbol al creştinismului, o troiţă de marmură, amplasată în piaţa din centrul satului şi sfinţită de doi episcopi: PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului şi PS Siluan, Episcopul românilor din Ungaria. Monumentul Strămoşilor, aşa cum l-a numit însuşi donatorul, a fost ridicat în cinstea primilor trei preoţi ortodocşi care au păstorit aici începând cu anul 1773.


La poalele bisericii ortodoxe din Micherechi, duminica trecută, pentru o oră bună timpul s-a oprit în loc: grupaţi în jurul crucii de marmură, sute de micherecheni şi oaspeţii lor şi-au amintit de acei primi preoţi care au fondat şi slujit comunitatea credincioşilor ortodocşi români de pe aceste meleaguri. A fost o oră despre istoria noastră, o oră despre identitatea noastră românească.

O călătorie în vremurile din secolul al XVIII-lea
În anul 1773, ortodocșii din Micherechi semnau un contract cu preotul din Inand, Ioan Bordașiu, care urma să vină aici să slujească. Lui i-a urmat fiul, Simion Bordașiu, urmat de Teodor Bordașiu. Astfel, în memoria celor trei clerici care au păstorit în Micherechi din 1773 până în 1847, şi a cantorului Gliga Bordaşiu, părintele Nicolae Bordașiu a decis ca, prin propriile eforturi financiare, să ridice o troiță din marmură vizavi de biserica ortodoxă.
În monografia satului scrisă de Teodor Pătcaşiu, putem citi contractul semnat în 1773 de către 16 membri ai comunităţii ortodoxe de atunci, prin care cer să vină la ei ca slujitor preotul Ioan Bordaşiu din Inand.
„Noi subscrişi antistie şi consiliul al locului Micherechiu şi aceia care niam aşezat pă locul acesta, cu o dorinţă şo voie egală, niam adus dăla Inand on Predicator cu numele Bordaşiu Ioan, că dînsul aicie la noi Serviciu Dumnezeesc săl înăinteze şi noi atuncie am promis domniei Lui, că noi nunuma pă on an sau pă doi, trei lam adus şi atuncie sel dăm dîntre noi, numai noi iam promis şi niam obligat că pînă sfîntul Dumnezeu la ţine în viaţia, pînă atuncie să locuiască întră noi, şi să prediceze, iară dacă Dumnezău prin moarte dintră noi la lua, atuncia dacă fiu sau frate va avea cari să fiie pregătiţi pentru Preoţii, după moartea predicatorului nostru ei sene fiie nouă de preoţi.
Anul 1773 5 iulie”.

„Eu purtam Micherechiul în inima mea de când mă ştiu…”
Părintele Nicolae Bordașiu, bihorean din părțile Săbolciului, în prezent preot la București, este urmaşul acestor vrednici preoţi. La cei 92 de ani ai lui, părintele Nicolae este un spirit viu, mereu atent la cei din jur, şi un „îndrăgostit” al satului Micherechi. Dincolo de haina preotească, care îl înnobilează, părintele este un om care a trăit o viaţă marcată de asprimea închisorilor comuniste.
„Ce bine și frumos e când sunt frații împreună, spune psalmistul, așa cum suntem și noi azi aici. Aducem mulţumire Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce a dăruit satului acestuia, Micherechi”, a spus părintele Bordaşiu după sfinţirea troiţei, pe care a numit-o ca fiind un „reper al istoriei noastre”. „Toţi cei care vor trece de-acum înainte pe aici vor şti că strămoşii sunt întotdeauna cu noi şi că duhul lor este cel care ne ocroteşte şi ne călăuzeşte de-a lungul vieţii”, a spus părintele Nicolae, care a evocat apoi cât de mult şi-a dorit el să vină la Micherechi şi pentru asta a renunţat la amintirile unor vremuri grele, pe care nu a vrut să le uite niciodată, şi-a schimbat paşaportul vechi la care a ţinut foarte mult, numai ca să poată ajunge în satul unde au slujit strămoşii lui. „Eu purtam Micherechiul în inima mea de când mă ştiu. Am avut pe cineva aproape de familia mea, pe Floarea Oros, care mi-a umplut toată copilăria cu poveşti din Micherechi încât inima mea era plină de Micherechi. Când am venit pentru prima dată aici m-am simţit ca între ai mei, în familie. Eu şi ai mei ne bucurăm din toată inima că am găsit ascultare şi sprijin la autorităţile comunei, la primăriţa Margareta Tat şi viceprimarul Bertold Netea, şi împreună cu ei am reuşit să ridicăm acest monument al strămoşilor”, a spus părintele Bordaşiu, care a mulţumit şi oficialităţilor române, domnului secretar de stat Petre Guran de la DPRRP şi domnului ambasador Marius Lazurcă de la Budapesta pentru că i-au fost alături la acest moment festiv, dar şi parohului locului, pr. Ioan Bun, consilierilor parohiali şi consilierilor locali care au sprijinit ideea ridicării monumentului.

„Această piatră aduce mărturie că istoria contează…”
„Astăzi s-a făcut dreptate neamului acesta, şi această dreptate îl are în centru pe dragul nostru părinte Nicolae Bordaşiu. Prin această ceremonie, aici la Micherechi, se depășește o anomalie istorică care a fost reprezentată de regimul comunist. A fost atunci o lume care s-a rupt de istorie. Dar iată că nu putem trăi fără istorie”, a spus în discursul său festiv Petre Guran, secretar de stat în cadrul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti, care le-a vorbit micherechenilor despre istoria noastră comună. „Strămoşul este ceva real. Din neam în neam, de la 1700 până astăzi putem vorbi de o continuitate românească pe aceste meleaguri. Părintele Nicolae, prin îndrăzneala şi generozitatea de a realiza acest monument, face ca tot ceea ce ştiam din cărţile de istorie să capete emoţia străbunicului. Înaintaşii sunt prezenţi printre noi prin această piatră şi aduce mărturie că istoria contează…”, ne-a amintit istoricul Petre Guran. „Părintele Nicolae ne dă curaj că iată se poate învinge vitregia sorţii, că se poate învinge anomalia care s-a abătut în ultimii 70 de ani. Rezistând în închisorile în care a fost pe nedrept, ducându-şi viaţa, cu ajutorul lui Dumnezeu, până la această vârstă înaintată, ne aduce mărturia vie că iată, există dreptate. De aceea cred că ziua de astăzi este un punct de plecare spre viitor... Ne-am încărcat azi de trecutul nostru într-o călătorie spre viitor. Urez micherechenilor să prindă putere şi rădăcină în această troiţă!”, a mai spus secretarul de stat Petre Guran.
Despre începuturile parohiei ortodoxe şi activitatea primilor preoţi a vorbit cercetătoarea Emilia Martin, care a remarcat ca un eveniment extrem de important ridicarea acestui monument al strămoşilor, deoarece mormintele acestor primi preoţi nu se mai găsesc, fiind aşezaţi la loc de odihnă probabil în cimitirul vechi şi care a fost desfiinţat prin anii 1980. „Deşi nu a fost preot în Micherechi, pe părintele Nicolae Bordaşiu mulţi îl considerăm un fiu al satului nostru. La sute de kilometri de acest sat, părintele nu a uitat de înaintaşii lui şi de mica comunitate de aici. Mărturie stă acest moment solemn şi înălţător, când prin bunăvoinţa şi strădania părintelui şi a soţiei sale Rodica se sfinţeşte o cruce, ca omagiu înaintaşilor Domniei Sale”, a mai spus doamna Martin.
Festivitatea s-a încheiat cu un moment artistic, susținut de tinerii dansatori din Micherechi și de către Fanfara din Șinca Nouă, România.

E. Şimon

Comentarii