Noul an şcolar a pornit cu 150 de noi şcolari români

Clopoţelul a anunţat pe 1 septembrie începutul noului an şcolar pentru copiii de la şcolile din Ungaria. Sute de copii au trecut pragul instituţiilor de învăţământ. Unii bucuroşi de reîntâlnirea cu colegii, iar alţii emoţionaţi de perioada care îi aşteaptă, cu toţii s-au aliniat la serbările de început de an, care au avut loc între 30 august şi 1 septembrie în instituţiile de învăţământ unde se predă limba română, şi au asistat la ceremoniile de început de an şcolar.
Cei mai emoţionaţi au fost, de departe, micuţii pentru care clopoţelul a sunat pentru prima dată în aceste zile. Şcoala din Aletea se bucură în clasa întâi de 12 elevi, şcolile bilingve din Bătania şi Micherechi au fiecare câte o clasă nouă de 11 elevi, şcoala din Apateu are 10 copilaşi de clasa I, iar şcoala din Chitighaz are un număr de 17 elevi. Cu cei mai mulţi copilaşi de clasa I, 23 la număr, se mândreşte şcoala generală din Jula, iar şcolile comasate de la Bedeu şi Săcal au împreună 12 elevi care au început clasa I.
Noii boboci ai Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula au venit încântaţi la şcoală. Pentru ei, vacanţa a fost poate prea lungă, iar unii dintre ei s-au plictisit de jocurile şi treburile de acasă. Anul acesta, liceul începe noul an şcolar cu două clase paralele cu câte 27 de elevi în fiecare clasă, în total 54 de noi boboci de clasa a XI-a. Conform reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ, numărul celor înscrişi în clasa I se poate schimba pe parcursul anului şcolar.

A.B.

Comentarii