„Nu pot să-mi imaginez să fi ales o altă profesie: muzica mă face fericit” - Interviu cu cornistul David Frătean din Chitighaz
Cunoaşterea unor
tineri pasionaţi şi talentaţi este întotdeauna o deosebită bucurie, şi mai ales
dacă acel tânăr îşi păstrează şi sentimentul identitar, legăturile vii cu
comunitatea românească din care a plecat şi în care, din când în când, se mai
întoarce. O astfel de întâlnire plăcută am avut zilele trecute cu David Frătean, un tânăr originar din
Chitighaz, care revine în satul natal nu doar ca să-şi viziteze părinţii şi
neamurile, dar şi să-i facă fericiţi pe fraţii lui de credinţă, baptiştii din
Chitighaz, cărora le-a dăruit de Crăciunul trecut, alături de alţi opt tineri
şi mai puţin tineri artişti originari din Chitighaz, un concert de neuitat. Cu
David am stat de vorbă despre acest concert-cadou oferit chitighăzenilor, dar
şi despre viaţa, studiile, ambiţiile şi pasiunile lui.
– Te rog, David,
să te prezinţi cititorilor revistei noastre! Ce trebuie să ştim despre tine şi
pasiunile tale?
– Sunt născut în Chitighaz, în anul 1991, şi aici, în
satul meu natal, la biserica baptistă unde umblam împreună cu părinţii mei,
m-am întâlnit prima dată cu muzica religioasă. Prima mea amintire care m-a
marcat este un concert de Crăciun al fanfarei baptiste. Cred că atunci aveam
doar vreo 4–5 ani, eram încă la grădiniţă. Ţin minte şi azi că au cântat Noapte
Sfântă. Mai târziu şi eu am cântat asta la fluier. Părinţii m-au înscris de mic
copil la şcoala de muzică, la fel ca pe toţi fraţii mei. Deci, muzica era
permanent în viaţa noastră, nu doar noi copiii cântam, dar şi părinţii şi
bunicii. Tocmai din acest motiv, ca să pot să fac studii muzicale, părinţii
m-au înscris la o şcoală generală din Bichişciaba, ca să fiu mai aproape şi de
şcoala de muzică. Studiile medii mi le-am făcut la Şcoala de muzică „Kodály Zoltán” din Dobriţân.
– În toţi aceşti
ani de studii muzicale la ce instrumente ai învăţat să cânţi?
– Din anul 2000 am început să cânt la corn, acest
instrument l-am studiat mai mult, dar uneori am cântat şi la trompetă sau la
clarinet. La Dobriţân am învăţat să cânt şi la pian, pentru că era materie
obligatorie. Apoi din 2010 mi-am continuat studiile superioare la Academia de
Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta, unde anul acesta am terminat.
– Ai început să
profesezi deja din anii de studii. Unde ai cântat, cu ce formaţii ai lucrat?
– Din anul 2012 am început să lucrez permanent cu
Filarmonica din Szolnok, dar am mai cântat şi cu orchestra Operei de la
Budapesta şi cu multe alte filarmonici din ţară.
– Cum se poate
ajunge să fii membru într-o formaţie? Prin relaţii sau prin recomandările
profesorilor?
– În situaţiile mai fericite, profesorii sunt cei care se
ocupă de cariera studenţilor. Pot să spun că am avut parte de profesori foarte
buni, atât la Dobriţân cât şi la Budapesta, care m-am ajutat foarte mult, dar
şi prin relaţiile cu alţi colegi am reuşit să aflu formaţii unde era nevoie de
cornist.
– Cred că cel mai
important moment din cariera ta profesională a fost acum câteva luni, când
ţi-ai susţinut examenul final de masterat la Academia de Muzică. Cum a fost?
– Aşa este. S-a întâmplat pe data de 26 aprilie, când a
fost încheierea unei perioade de pregătire foarte intensă, de 4–5 luni. Deoarece
eu nu sunt solist ci muzician într-o orchestră, am avut norocul că am primit
foarte mult ajutor de la colegii din Orchestra Radio, care mi-au fost alături
şi la examen. Comisia de examinare a fost alcătuită din şapte profesori, iar
concertul-examen mi l-am ţinut în sala mare a Academiei de Muzică. Asta a fost
o deosebită onoare, deoarece anual doar doi muzicieni suflători pot să-şi
susţină examenul în acest centru concertistic. Sunt mândru că eu am putut să
fiu unul dintre aceştia. Examenul-concert s-a desfăşurat cu uşile deschise,
cred că au fost vreo 500 de persoane în public. Deci, emoţii mari. Examenul-concert
a durat 90 de minute, cu pauză. Am cântat o piesă contemporană, apoi o piesă
clasică de Mozart şi o piesă romantică de August Kiel.
– Cum a apreciat
juriul producţia ta?
– Am luat nota maximă, nota cinci. Am primit şi câteva
critici constructive, dar toţi profesorii au fost mulţumiţi de prestaţia mea.
– Ce înseamnă
pentru tine să lucrezi, să cânţi în Orchestra Radio din Budapesta?
– Avem multe concerte atât în ţară cât şi în străinătate.
În octombrie vom pleca într-un turneu în vestul Europei, în Bruxelles, Zürich, Berlin şi Viena. Pe de altă parte, avem foarte multe înregistrări la
radio, în primul rând muzică contemporană maghiară sau muzică pentru filme.
Uneori avem concerte şi la serbări naţionale.
– Să revenim un
pic la satul tău natal, la Chitighaz, unde te-ai întâlnit prima dată cu muzica
religioasă şi clasică. De Crăciunul trecut, alături de alţi muzicieni originari
din această localitate, aţi oferit sătenilor o surpriză de neuitat…
– Iniţiativa organizării unui concert de Crăciun a venit
de la trompetistul Petru Tulcan, care
lucrează şi predă muzică la Budapesta. El a fost cel care şi pe mine m-a ajutat
mult când am ajuns la Budapesta. Deci, ideea lui a fost că aşa mulţi membri ai
Bisericii Baptiste din Chitighaz au ajuns muzicieni că ar fi frumos să ne unim
odată şi să oferim un concert-cadou satului nostru natal. Aşa am ajuns ca
împreună cu domnul Tulcan, Balázs Andre, Balázs György, Balázs Péter, sora mea Nicoleta Frătean, Ştefan Sarca, Attila Stan şi Teodor Stan să cântăm pentru
Chitighaz. Anul trecut ne-am adunat doar nouă persoane, nu toţi muzicienii
originari de aici au putut veni, dar ne dorim mult ca această iniţiativă să mai
aibă continuare. Când şi cum încă nu ştim.
– Ce înseamnă
muzica pentru tine?
– Pot să spun că este o misiune frumoasă. Pentru mine
asta nu este o distracţie ci o muncă serioasă. Cu cât învăţ mai mult simt că
mai am şi mai mult de învăţat, niciodată nu poţi zice că eşti perfect. Unii
cred că e uşor să fii muzician pentru că acesta îţi este în acelaşi timp şi
hobby-ul, adică tot timpul faci ce-ţi place. Sigur că îmi place foarte mult
ceea ce fac, dar în spatele unui concert reuşit sunt multe-multe ore de
învăţare şi muncă serioasă. Nu pot să-mi imaginez să fi ales o altă profesie: muzica
mă face fericit.
E. Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu