Părintele Nicolae Bordaşiu a vizitat satul
Micherechi pentru prima dată în anul 2008. Până atunci doar l-a visat. Îşi
dorea nespus de mult să ajungă să vadă cu propriii săi ochi biserica şi
credincioşii satului unde strămoşii lui, Ioan, Simion şi Teodor Bordaşiu, au
fost primii preoţi. În Bucureşti, părintele Nicolae Bordaşiu este unul dintre cei
mai apreciaţi şi iubiţi preoţi duhovnici, şi nu doar pentru că în tinereţe a suferit
mult din cauza prigoanei şi a temniţelor comuniste, dar şi pentru spiritul său
viu şi vorba blândă cu care se adresează oricărui om. Românii din Ungaria îl
cunosc mai puţin, tocmai de aceea vă prezentăm viaţa şi activitatea acestui
preot ortodox, care pe 11 septembrie 2016 a dăruit o troiţă de marmură comunei
Micherechi, ridicată în memoria strămoşilor săi.
Carte de
vizită
Părintele Nicolae Bordaşiu s-a născut la 22 mai 1924, în localitatea
Săbolciu, judeţul Bihor. Tatăl şi bunicul său au fost preoţi, iar mama sa a
fost nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra. A terminat liceul în oraşul
Beiuş şi a urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi de Farmacie din
Bucureşti. În anii studenţiei a făcut parte din grupul de tineri ai „Rugului
Aprins" de la Mănăstirea Antim şi a participat la înfiinţarea Asociaţiei
Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS), fapt ce a condus la arestarea şi la
condamnarea sa. Între anii 1948 şi 1955 a stat ascuns de autorităţile
comuniste, prin satele din Bihor, care îl căutau pentru a-şi ispăşi condamnarea
în lipsă la 20 de ani de închisoare. A fost descoperit şi arestat în anul 1955,
făcând temniţă politică până în 1964. Patriarhul Justinian şi ministrul Mircea
Maliţa au stăruit pe lângă autorităţile comuniste pentru a obţine numirea sa ca
profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, în 1968. La 30 noiembrie
1969 este hirotonit preot. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae i-a fost
îndrumător în cadrul studiilor doctorale. A slujit timp îndelungat (1981–2003),
alături de Părintele Constantin Galeriu, la Biserica „Sf. Silvestru" din
Bucureşti. După trecerea în veşnicie a pr. Galeriu, este numit paroh al
Bisericii „Sf. Silvestru” până în anul 2010. Azi, la vârsta de 92 de ani,
părintele Bordaşiu este preot slujitor în aceeaşi biserică.
 |
| Alături de doamna preoteasă Rodica Bordaşiu şi primăriţa Margareta Tat din Micherechi |
16 ani de
singurătate şi umilinţă
La vârsta
de doar 24 de ani, Nicolae Bordaşiu a fost condamnat la 20 de ani de muncă
silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A frecventat regulat
Mănăstirea Antim din Bucureşti, acolo unde a luat fiinţă mişcarea Rugul Aprins,
care era în vizorul Securităţii. Când a simţit că arestarea sa se apropie,
tânărul Bordaşiu a încercat să se ascundă, între anii 1948–55, în satele din
Bihor. „Şapte ani am înfruntat o
securitate puternică şi vigilentă, pornită pe urmele mele. Asta a fost
învinuirea cea mare care mi s-a adus: curajul de-a lupta nevăzut cu ei. Dar nu
e uşor să stai ascuns şi singur atâţia ani de zile. Şapte ani am ieşit din casă
doar noaptea şi nu am avut nimic de citit, decât Sfânta Scriptură. Era, foarte
obosit de chinul acesta, ce părea fără capăt, şi nu mai ştiam ce să fac. Nu mai
puteam suporta atâta singurătate şi izolare”, mărturiseşte părintele
Bordaşiu pe site-ul Memoria Rezistenţei. A fost arestat pe 18 iulie 1955, fiind
dus la Securitatea din Timişoara unde va cunoaşte cea mai cumplită umilinţă. A
fost întemniţat ca deţinut politic timp de 9 ani în închisorile de la Timişoara,
Oradea, Jilava şi Aiud.
Ucenicul părintelui Arsenie Boca
În
închisoare sau încă înainte, prin mişcarea Rugul Aprins, părintele Bordaşiu a
cunoscut marile personalităţi ale Ortodoxiei româneşti din ţară şi din
diaspora, printre care
pe pr. Arsenie Boca, pr. Dumitru Stăniloae, IPS Antonie Plămădeală, pr. Roman
Braga, pr. Gala Galaction, pr. Ioan G. Coman, pr. Daniil Sandu Tudor, pr.
Andrei Scrima și mulți alții.
Într-un interviu dat
pentru România TV în noiembrie anul trecut, părintele Bordaşiu a vorbit despre
cei 3 ani, după 1964, pe care i-a petrecut alături de părintele Arsenie Boca,
în casa acestuia din Bucureşti: „Am avut
acest privilegiu de a-l cunoaşte pe părintele Arsenie. Avea o viaţă
impresionant de austeră, camera sa era ca o chilie, iar căsuţa lui era ca o
mănăstire. Stătea mult în singurătate, în meditaţie şi în rugăciune. M-a
impresionat modul cum îşi organiza viaţa… Aveam şi vreme de rugăciune împreună,
în care dumnealui era preot. În casă era călugăr, dar ieşind pe poartă devenea
un civil oarecare. Venind din nou acasă, îşi îmbrăca rasa de călugăr, stătea ca
şi cum ar fi fost în mănăstire. Dumnealui era şi duhovnic, şi preot.” Cei
doi se cunoşteau încă din anul 1946, de la Mănăstirea Sâmbăta, şi s-au revăzut
câţiva ani mai târziu în închisoarea de la Timişoara. „Era un om ca toţi oamenii, sub aspectul social, dar nu uita niciodată
că este călugăr, şi cu adevărat trăia o viaţă demnă şi curată, fiindcă mai mult
ca orice era în practica noastră rugăciunea. Era duhovnicul meu. Prin
părintele, şi prin atâţia duhovnici de seamă, Dumnezeu lucrează cu minuni…”
47 de ani de
preoţie
După eliberarea din temniţele comuniste, pr. Bordaşiu a lucrat ca muncitor,
apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un
colectiv care a preparat pentru prima oară în România gama globulină din sânge
retro-placentar.
A fost hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol
Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la
Facultatea de Teologie, având ca îndrumător pe Părintele Profesor Dumitru
Stăniloae. În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obţinut la Institutul
Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle”.
Este printre cei dintâi care au început predarea religiei în şcoală,
imediat după decembrie 1989. În colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franta,
începând din 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret
creştin din Europa. A fost profesor şi director la Seminarul Teologic Ortodox
din Bucureşti. A publicat numeroase studii şi predici. Împreună cu pr.
Constantin Galeriu a obţinut Sfintele Moaşte ale Sfântulul Silvestru, pe care
le-a adus de la Roma, fiind depuse în Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti.
„…Dumnezeu m-a ajutat şi mi-a
schimbat cursul vieţii, ca să fie corect şi bun. Dacă tinerii de astăzi ar sta
şi s-ar uita cu multă atenţie la existenţa lor şi la ce e în jur, ar vedea că
fiinţa omenească este atât de perfect lucrată, încât nu poate fi altcineva
decât Dumnezeu cel care a creat-o, care i-a pus mintea într-un trup, care îl
ascultă pe om în ceea ce gândeşte şi că acest trup nu este făcut să fie veşnic,
dar sufletul nu moare niciodată. Asta e puterea dată de Dumnezeu: i-a dat
omului libertatea prin suflet, libertatea să aleagă să îşi călăuzească viaţa”, mărturiseşte
părintele Nicolae Bordaşiu în volumul „Supravieţuitorii – Mărturii din
temniţele comuniste ale României”.
E.Ş.
Comentarii
Trimiteți un comentariu