Conferinţă despre comunitatea istorică românească din Ungaria în anul 2006 şi azi

Catedra de română a Universităţii din Seghedin şi Universitatea de Vest din Timişoara, împreună cu Autoguvernarea Românilor din Seghedin organizează sâmbătă, 29 octombrie, la ora 10.00, conferința „Populaţii istorice româneşti, Ungaria 2016”.
În urmă cu zece ani, în cadrul unui proiect al Ministerului Afacerilor Externe al României, „Populații istorice românești astăzi”, au fost efectuate o serie de cercetări în câteva sate locuite de români în Ungaria (Micherechi, Chitighaz, Bătania, Cenad). Pe baza materialelor obținute în urma acelor studii, dar și pe baza reevaluării acelorași localități în anul 2016, aceiași cercetători, organizați astăzi în centrul de cercetări interdisciplinare din cadrul Research Centre in Heritage and Cultural Anthropology – ceea ce este centrul de cercetări interdisciplinare al Universității de Vest din Timișoara propun o reflecție asupra evoluției stării populațiilor românești din Ungaria, în ultimul deceniu.
Locul desfăşurării conferinţei este Complexul de la Aleea Hattyas nr. 10, corp 6, etaj 1, Catedra de română.

I.K.

Comentarii