Se vor întreba unii, ce mai prostie e şi asta, dar de mai
bine de cinci ani de când am afişat pe uşa de intrare în sediul Uniunii
Culturale a Românilor din Ungaria şi în redacţia săptămânalului nostru, „Foaia
românească”, salutul şi îndemnul – „Să
trăiţi, să înfloriţi, în română să vorbiţi!” – sute de persoane au
fotografiat aceste cuvinte rostite de fostul preşedinte interimar al Republicii
Moldova, Mihai Ghimpu, în anul 2010, cu ocazia Zilei Limbii Române. Românii din
comunitatea noastră din Ungaria nu prea comentează acest afiş al nostru, unii
înţelegând foarte bine de ce scriem cu litere mari la intrare acest îndemn, iar
pe alţii, din păcate, se pare că nu prea-i interesează că ne stingem, că ne
asimilăm, că ne uităm limba…
În schimb, foarte mulţi români din România care ne trec
pragul sesizează importanţa acestui mesaj, înţeleg şi apreciază eforturile
noastre pentru vorbirea cât mai frumoasă a limbii române şi transmiterea ei la
generaţiile viitoare. Nimeni nu trece indiferent pe lângă acest afiş. Aproape
toţi îl fotografiază, îl notează, pentru a-l duce mai departe la ei acasă. S-a
întâmplat acum câteva zile să primim la sediu vizita unor corişti din Bucureşti
(Corul Sound, care a concertat în Catedrala Sf. Nicolae din Jula – n.n.).
Dintr-o dată am fost atenţi la o mare îngrămădeală la uşa de intrare, ca să
vedem ce: tinerii corişti se fotografiau şi auto-fotografiau, adică îşi făceau
selfie-uri, cu acest afiş, declarând că e cel mai fain selfie-point din acest
oraş. Ce să zicem? Ne-am bucurat să auzim asta şi ne bucurăm să dăm mai departe
această idee şi altora.
Lupta noastră, a românilor din Ungaria şi a revistei
„Foaia românească”, pentru limba română nu e de azi de ieri. Iată doar câteva
spicuiri din numere mai vechi ale ziarului nostru: „Trebuie să constatăm că în
ultimii ani am început să ne pierdem limba. Sunt tot mai puţini tinerii români
care stăpânesc limba română… Cine sunt vinovaţii? Să dea fiecare răspunsul, în
mod sincer, cu mâna pe inimă. Şi să nu tot căutăm alt ţap ispăşitor, să nu tot
căutăm alţi vinovaţi.” (Foaia Noastră, 15 martie 1990, autor: Gheorghe Ruja, student
la Catedra de română din Budapesta) „Indiferent cu ce periodicitate sau cu ce
titlu a apărut… această publicaţie s-a străduit să dea o informare pe cât
posibil corectă, să formeze modul de gândire în condiţiile sociale mereu în
schimbare, să păstreze tradiţiile noastre culturale, să ajute în cultivarea
limbii materne, cu alte cuvinte, să contribuie la menţinerea şi întărirea
conştiinţei de identitate a românilor din Ungaria.” (Foaia românească, 9 ianuarie 1998, autor: Mihai Kozma,
redactor-şef)
S-a scris mult în ultimii 30 de ani despre problema
pierderii limbii române la românii din Ungaria, dar s-a şi vorbit mult: în
discursuri sau la întâlniri oficiale liderii noştri au amintit asta chiar în
limba română, dar la unele şedinţe şi întruniri problema limbii române se
dezbate… pe ungureşte. Nu cu vorbe mari, cu planuri cincinale, cu analize sau
cercetări ale trecutului glorios vom duce mai departe ceea ce ne-au lăsat
strămoşii. Tinerii de azi, care pot fi garantul viitorului nostru românesc,
trăiesc acum şi aici. Pe ei îi poţi convinge doar cu prezentul, cu gesturi
mici, simple şi simpatice. Aşa este şi selfie-pointul de la intrarea în
redacţia noastră…
Eva Şimon
*Selfie-point =
punct de fotografie
autoportret (Conform Wikipedia: Selfie este o fotografie autoportret, realizată
digital, cel mai des pentru a fi postată pe reţele de socializare. Cuvântul de
origine engleză, selfie, a fost declarat de către Oxford English Dictionary, în
noiembrie 2013, ca fiind cuvântul anului.)
Nice !
RăspundețiȘtergereAvem un scop maret: Hollywood! Vino in cea mai ambitioasa echipa! Nu ai nimic de pierdut! Schimbarea depinde numai de tine! Lucrezi comod, acasa la tine! De ce sa mai amani? Indeplineste-ti visul! Indrumari pas cu pas! Aici castigi bani online! Si tu poti reusi in echipa noastra! Proiect B: uimitor! Solicita acum detalii la adresa de email : locmunca.office@gmail.com
RăspundețiȘtergere