„Jumătatea lumii” a fost la Festivalul Sziget 2016

Festivalul Sziget îşi trăiește perioada de glorie. În 24 de ani de existență, niciodată nu s-au epuizat abonamentele într-un timp atât de scurt ca acum, totodată „insula” s-a umplut în mai multe rânduri până la refuz. Realizatorul principal urmărește să devieze lent spre un stil mai popular, chiar dacă acest lucru înseamnă că vechile formații și grupuri ce participau la festival să fie înlocuite din ce în ce mai pregnant de grupuri și dive având repertoriu sărac, cântând playback, respectiv de diferiți DJ-i.



Din informațiile anterioare s-a aflat că marea scenă va purta numele lui Dan Panaitescu, organizatorul internațional al festivalului Sziget, cel care a decedat pe data de 15 iulie într-un accident rutier. Dan Panaitescu a făcut parte timp de 20 de ani din societatea „Sziget SRL” asumându-și un rol important în activitatea organizatorică prin contractarea unor sonorități ca Prince sau Radiohead, iar în perioada anterioară lucrând cu mai multe formații ungurești.
În primul rând, joi am avut ocazia să admir trupa Parov Stelar Band, cei care sunt pe cale să obțină cetățenia maghiară, aceştia reușind să ridice la dans pe toți cei care s-au apropiat de scenă. Organizatorii au reparat greșeala de acum doi ani și în loc de cortul A38 le-au pus la dispoziție scena Dan Panaitescu, pentru ca nimeni să nu piardă ocazia de a se distra cu această formație. În același timp au pregătit terenul pentru ca Rihanna să poată străluci într-un spectacol electroswing, și astfel s-a putut dezlănțui acel spectacol pe care-l aștepta mulțimea.
Biletele pentru ziua „zero” s-au epuizat încă în luna iulie. Pentru această zi a fost programat concertul Rihanna, astfel că cei care nu s-au mișcat din timp au putut fi necăjiți că au pierdut ocazia de a participa la acel eveniment ce s-a anunțat a fi cel mai important moment al spectacolului. Însă, pentru aceștia consider că poate fi o veste bună faptul că show-ul Rihannăi a decepționat spectatorii, cu toate că s-a adunat o mulțime uriaşă de oameni în ciuda vremii nefavorabile. Mai multe surse afirmă că Rihanna a decis amânarea începerii spectacolului, astfel întărâtând mulțimea de oameni mai mult de o jumătate de oră.
Este foarte greu de formulat care sunt cerințele pe care le ai față de o celebritate de categoria „A”, care urcă pe scenă în țara noastră. În mod sigur n-am dori ca un concert să fie ținut numai în parte, ca sonorizarea să fie de proastă calitate, respectiv tot concertul să meargă de pe playback.


În ziua de marți au urcat pe scenă favoriții mei, The Last Shadow Puppets, formația având în compoziție doi muzicieni deosebiţi și anume pe Alex Turner din trupa Arctic Monkeys, respectiv pe Miles Kane, acesta din urmă fiind prezent și la festivalul Sziget în urmă cu câţiva ani. Cei doi băieți s-au inspirat din muzica britanică ai anilor 1960 şi 1970, ei reușind să susțină un concert de înalt profesionalism și având și elemente comice. Cu toate că în stilul lor pot fi considerați muzicieni serioși și geniali, ei nu comit greșeala de a se lua mult prea în serios, astfel reușesc să dea o imagine benefică apariției pe scenă.
Cel mai recent album al lor – pe care l-am așteptat de 8 ani – pentru mulți fani înseamnă o decepție. Eu cred totuși că este un disc cu greutate în domeniu. Cu prestația pe care au avut-o la festivalul de anul acesta consider că au reușit cel mai bun spectacol, fiind un excelent final de săptămână.
Ultima zi s-a încheiat cu un show impresionant pus scenă de Hardwell, utilizând nu mai puțin de 50 de aruncătoare de flăcări, 16 serpentine, 17 proiectoare laser. Trebuie știut că Hardwell este unul dintre cei mai importanți propagandiști ai muzicii electronice, obținând premii ca DJ activând ca producător şi muzician, fiind în același timp conducător al unei edituri care este cotat în DJ MagTop 100 pe locul al doilea.
Festivalul Sziget a depășit așteptările organizatorilor în privința numărului de vizitatori. A fost înregistrat un număr record de 496 mii spectatori. Au fost mai multe zile în care perimetrul festivalului s-a umplut până la refuz. În aceste zile au apărut pe scenă Rihanna, Muse, SIA.
Gerendai Károly, organizatorul principal a afirmat că din punct de vedere al numărului de spectatori, festivalul tinde să devină mai echilibrat. Dacă în urmă cu câțiva ani numărul vizitatorilor creştea mai ales în weekend sau în zilele când apărea un interpret de anvergură mondială, acum acest număr tinde să devină aproape constant, cu excepția primei zile, în care vizitatorii se instalează în tabără.
Putem spune că a sosit la Sziget „jumătatea lumii”. Din cele în jur de 200 țări au fost găzduiți vizitatori din 102 țări de pe mapamond cu ocazia celei mai mari atracții turistice din țară. Acești musafiri au sosi din țări din Nigeria până în Vietnam, de la Katar până la Giblaltar, de la insulele Marshall până în Libia, din China până în Coasta de Fildeș.
Desigur nici scena mare n-a găzduit numai muzicieni. Zilnic, la orele 7 seara, așa numitele „special partys” au reușit să atragă atenția participanţilor la festival și în altă direcție decât muzica. Astfel s-au desfășurat „Tapsrúd Party” „Zászló Party”, „Color Party”, „Pom-pom Party”, „Konfetti Party” și „Szélfogó Party”.
În cele câteva zile ale festivalului nu s-au semnat nici încălcări ale legii, nici accidente mai grave, cu toate că zilnic s-au adunat aproape 100.000 de oameni.
Sziget a fost și rămâne – de aproape un sfert de veac – insula păcii și a iubirii.

Gheorghe Berényi

Comentarii