Desfigurarea
politicii din anii ’50–60 din Ungaria a condus la probleme asemănătoare şi în
rândul naţionalităţilor din ţară. Revoluţia Ungară din 1956, din perioada
guvernării lui Nagy Imre, a influenţat în mod divers aceste comunităţi. Cele
patru naţionalităţi: germanii, sârbii, slovacii şi românii au reacţionat foarte
diferit la mişcările pornite în toamna anului ’56.
Aspiraţii
Printre revoluţionarii din Budapesta care tânjeau pentru un trai şi viitor
mai bun, dorinţă care de fapt reprezenta voinţa tuturor cetăţenilor asupriţi de
dictatura comunistă, se aflau nu doar unguri ci şi tineri de alte
naţionalităţi. Revoluţia nu a avut un aparte scop al naţionalităţilor, însă
speranţa libertăţii a atras şi atenţia acestor grupuri etnice din Ungaria.
Unele naţionalităţi se retrăgeau de la orice fel de activitate revoluţionară şi
se aşezaseră pe o poziţie de aşteptare, iar altele aleseseră asimilaţia cu
poporul majoritar. În timp ce tinerii revoluţionari luptau pentru libertate în
străzile Budapestei, naţionalităţile îşi aşezau pe hârtie programul
aspiraţiilor lor.
Până când germanii se fereau de activităţi, slovacii cereau desfiinţarea
predării în mod obligatoriu a limbii slovace în şcoli, sârbii, prin publicarea
apelului intitulat „Ce vrea naţionalitatea sârbă din Ungaria”, cereau
remedierea persecuţiilor recent trecute şi alegerea în mod democratic a unei
conduceri în fruntea uniunii lor, care să−şi manifeste activitatea bazată pe
organizaţiile locale.
În acelaşi timp, românii erau nemulţumiţi cu revista editată de Uniunea
Democratică a Românilor din Ungaria, intitulată Libertatea Noastră, şi au pregătit publicarea unui ziar nou cu
titlul Gazeta Română, care a
recunoscut preoţii ca şi conducători spirituali, preoţi care până atunci erau
desconsideraţi, şi au considerat importantă intelectualitatea pentru menţinerea
identităţii naţionale care era pe-atunci cam subţirică.
Către cititorii
noştri
Acest titlu îl poartă editorialul „Comitetului de Redacţie al Gazetei
Române”, care apare în felul următor: O
naţiune trăieşte prin limbă, a spus marele poet maghiar, Kölcsey Ferenc.
Adevărul acesta şi pentru noi e valabil. Pentru românii din Ungaria cultivarea
limbii materne nu e numai o necesitate, ci chiar o datorie.
Iată de ce trebuie să ţinem la
gazeta noastră, al cărei scop principal este tocmai popularizarea şi
răspândirea limbii în rândurile populaţiei de naţionalitate română din ţară.
„Gazeta Română” şi-a propus să se
deosebească cu totul de fosta gazetă „Libertatea Noastră”. Să informeze mai
conştiincios şi mai cinstit tabăra cititorilor. Să publice ştirile şi
evenimentele cele mai interesante din ţară şi străinătate, şi natural
localităţile cu populaţie română din ţara noastră. Noul Comitet redacţional va
da o importanţă deosebită limbajului în care va fi scrisă „Gazeta”. Vom scrie
pe înţelesul tuturor într-o limbă neaoş românească evitând maghiarismele, dar
şi expresiile necunoscute de majoritatea poporului de aici.
Ştirile şi articolele pe care le vom
publica vor avea scopul să contribuie la ridicarea culturală a poporului, şi a
apăra interesele, iar nu a minţi şi înşela. Natural munca noastră numai atunci
va da roadele aşteptate dacă vom fi ajutaţi de toţi oamenii de bună credinţă
din ţară: pedagogi, plugari, meşteşugari, preoţi, funcţionari, cu un cuvânt
toţi aceia care constituie naţionalitatea română din Ungaria şi privesc cu
bucurie răspândirea limbii noastre. Sperăm că vor fi mulţi cei care înţeleg
chemarea noastră.
Gazeta Română a apărut la 7 decembrie 1956, la Jula, acesta fiind primul şi
ultimul număr al revistei, care de fapt nu avea o atitudine revoluţionară
împotriva conducerii Ungariei, ci autorii ei au vrut să-şi exprime nemulţumirea
faţă de mentalitatea „Libertăţii Noastre”, organ al Uniunii Democratice a
Românilor din Ungaria.
Naţionalităţile
au rămas devotate
Desfigurarea politicii din anii ’50–’60 a condus la probleme asemănătoare
şi în rândul naţionalităţilor, prin care s−a ajuns la scăderea şi regresarea
acestor grupuri. Istoricii maghiari susţin că după victoria trupelor sovietice
în Ungaria, guvernul lui Kádár János, care se numea Guvernul maghiar
revoluţionar muncitoresc-ţărănesc, nu a condamnat naţionalităţile pentru
comportamentul lor din timpul revoluţiei, însă naţionalităţile intimidate au
văzut de bine să-şi exprime devotamentul faţă de partid în timpul terorii după
stingerea revoluţiei.
Evenimentele după revoluţie au avut şi o victimă din rândul românilor din
Ungaria. Elisabeta Maniu a fost acuzată cu abuzul portarmelor, a fost
condamnată la moarte şi a fost împuşcată pe 2 februarie 1957, la Bichişciaba.
Deoarece activitatea ei nu avea legături cu cerinţele românilor din Ungaria –
vroia doar să se împotrivească trupelor sovietice – comunitatea românească nu a
semnalat să fi fost interesată în această cauză.
Revoluţia şi contra-revoluţia au avut efectele lor asupra conducerii
naţionalităţilor, conducătorii uniunilor de naţionalitate fiind schimbaţi.
Conducătorul Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria a devenit Petru
Silaghi. Revistele acestora nu au fost publicate timp de un an, abia în toamna
anului 1957 au apărut cu nume noi: Neue Zeitung (german), Narodne Novine
(sârb), Ludove Noviny (slovac) şi Foaia Noastră.
(*Articol reluat dintr-un număr mai
vechi al Foii româneşti, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la evenimentele
Revoluţiei Maghiare din 1956. Autor: Rita Pătcaş)
Comentarii
Trimiteți un comentariu