O reţetă tradiţională din Chitighaz - Cum să băga cureti în hărdău?

Una dintre lecturile mele preferate, în materie de carte de bucate, este volumul de peste o mie de pagini a lui Radu Anton Roman, „Bucate, vinuri, obiceiuri româneşti”. Cartea nu este o simplă colecţie de reţete, deoarece cuprinde şi descrierea obiceiurilor culinare din diferitele zone ale României, întregite cu poveşti străvechi şi vorbe de suflet. Răsfoind deunăzi acest volum, la pagina 94, dau de un articol scris în grai cu titlul „Cum să băga cureti în hărdău?”, o reţetă tradiţională din Chitighaz, culeasă şi publicată de Lucia Borza (n.1928–m.2016) în nr. 17/2 din anul 1996 al revistei de etnografie şi folclor „Izvorul”. M-a uns la suflet să citesc despre o tradiţie culinară de la românii din Ungaria cuprinsă într-un volum foarte însemnat în literatura gastronomică din România. Deoarece suntem tocmai în perioada când se pune varza la butoi, adică „curetiul în hărdău”, redăm mai jos această reţetă culeasă la Chitighaz şi povestită de Floarea Santău (n.1905–m.1989).



– Ş-atunce cînd să băga curetiu-n hărdău iera aşe ca cînd te gătai să tai porcu. Să strînje curetiu, îl tăgăşei mîndru dă frunză, numa care iera tistaş, albu ca neaua (…)
Apu întinde măsăriţa asta care zîc că iera la pită, întinde măsăriţa ceie colo pă pătuţ. La tătă casa iera pacele vremuri, zîce pătuţ cătă iel, inde nu iera aşternut. Acolo punei tăte căpăţînele, acolo mîndru, le aleje, că noa, asta a fi bună dă umplut, care iera mîndră, rotundă. Care iera mai turtită, aceie o tăie cu jilăuu sara, ş-ap-oatunce ne strînjem şi băgam curetiu. Tăţ cocenii dă la cureti îi mîncau pruncii. Pune coşara ce dă paie jos, uă covata iera mai cu cinste, pune covata, apu cum şide pă scauăn, aiice îi pune ceva albi, lua jilăuu, apu tăie. Şi noi nu ne putem împărţi, care sîntem mai tistaş pă picioare să călcăm curetiu. Ş-apu atîta trăbuie să-l chelci pînă ieşe moare.
– Nu trăbuie sărat curetiu?
– Dară nu. Ţipa pă fund la hărdău o brîncă dă boabe dă cucuruz, ş-ap-oapoi pune cureti mînînţăl, apu ţîpa frunză d-aşte dă „babérlevél)”, piperi, cît-o brîncă dă sare, piparcă usturoaie, ap-oatunce pune-on rînd dă căpăţîni, apu iară ţîpa mînînţăl, şi iară păstăi el piperi, şi sare, şi „babérlevél”.
Iera care ţîpa şi chimimog.
Ap-oatunce,c are iera acolo-n hărdău, tă roată, tă roată, tă călca, tă călca pînă (…). Atîta trăbuie să-l chelce pînă făce spumă, şi ieşe moare.
Ş-apoi pune păi el doajile cele ş-ave şi şitău cu care-l strînje. Ş-ap-oapoi astupa c-o măsăriţă hărdăuu, şi-l lăsa pînă să acre la cald, lîngă şpohert. Ş-apu cînd iera acru îl scote în cămară.
Beiem pă moare dă cureti. Îl spăla, că tă’ la doauă zîle, şi-n tătă zî, trăbuie să-l spele cînd să acre.
Cum îl spăla?
– Ap-oatunce cînd îl spăla, îl dăstrînje, ş-ap-oatunci să lăsa moare jos, şi rămîne d-asupra pă scînduri spume ceie şi urîţalea ceie. Aceie tăt’ o strînje, cu apă caldă cu spălătoare, şterje hărdăuu roată, şi luua scîndurile, şi le spăla tăte bine, cu apă caldă, şi le şterje, şi le pune napoi pă cureti, şi iară-l strînje, şi iară ieşe atunce moare ceie curată.

Informatoare: Floarea Santău, Chitighaz (născ. 1905)

Culegere de Lucia Borza

Comentarii