Fiecare întâlnire cu jurnaliștii comunității românești
din Ungaria confirmă excepționala lor strădanie de a nu dezerta, de a nu părăsi
baricada identității românești și profesia însăși, în vremuri tulburi și condiții
dificile de supraviețuire. La numărătoare aproape că ajung degetele de la o
mână: doi oameni la Foaia românească, doi la emisiunea
în limba română de la Radio Seghedin și doi la MTV Seghedin. Comunitatea așezată
în jurul orașelor Seghedin și Jula, cu o extensie în capitală, a scăzut
numeric, iar căsătoriile mixte au stimulat pierderea limbii române încă din
familie. Profesorul Cornel Munteanu,
autor al unor lucrări relevante despre presa și literatura românilor din
Ungaria, atrăgea atenția că peste cincizeci de ani se va ști doar din cărți că
a existat presă de limbă română pe aceste meleaguri. Totuși publicațiile și
emisiunile dedicate românilor continuă, cu finanțări greoaie de la
Departamentul pentru relația cu românii de pretutindeni al Ministerului
Afacerilor Externe din România și de la statul ungar.
În ianuarie 2016, Foaia românească a
împlinit 65 de ani, longevitate fabuloasă, despre care Eva Iova-Şimon, redactor-șef și sufletul revistei, spunea că este „o adevărată
minune” la întâlnirea cu universitarii participanți la conferința
internațională „Mass-media în post-comunism. Moștenire,
evoluție, tendințe”, organizată de Universitatea din Oradea. „Ziua de naștere a Foii românești, 15 ianuarie, ne amintește la
fiecare început de an de acest drept al nostru, al românilor din Ungaria, de a
citi și a ne informa în limba română, dar și de strânsa noastră legătură cu
cultura românească… Mulțumim, domnule Eminescu!”, sublinia
editorialul aniversar. Săptămânalul ține stindardul românismului fără să
blameze majoritatea, dar mizând, mai cu seamă în ultimele decenii, pe adevăr și
spirit critic. Apariția în anul 2000 a unei publicații paralele de limbă
română, Cronica, a produs înjumătățirea sumei alocate de statul
ungar, relevând fracturile din comunitate. La Seghedin apare o revistă bilingvă
cu profil academic cu titlul Conviețuirea/Együttélés,
animată de profesorul Gheorghe Petrușan,
căruia comunitatea românească îi datorează imens.
Noile tehnologii au facilitat difuzarea presei, a
emisiunilor de radio și televiziune, iar asta înseamnă deschidere, însă,
paradoxal, comunitatea continuă să rămână întoarsă spre ea însăși. (…) Dincolo
de misiunea culturală pe care și-au asumat-o, jurnaliștii de expresie română au
de înfruntat și condițiile generale ale deteriorării libertății presei: „Ne cântărim fiecare cuvânt de frică să nu deranjăm prea mult”,
scria Eva Iova-Șimon în editorialul din 14 octombrie 2016.
Ceea ce trebuie de remarcat, ca un fenomen media
specific, este transformarea jurnaliștilor în promotori culturali, în conștiințe
și voci ale comunității. Ei au devenit, prin forța împrejurărilor, atât
cronicari ai clipei, ai prezentului, cât și cronicarii vremurilor trecute, în
măsura în care tot ei, împreună cu câțiva profesori și cercetători grupați în
jurul Catedrei de română a Universității din Seghedin sau în jurul puținelor
instituții culturale proprii, recuperează istoria, resuscită memoria locului.
Cu fonduri și efective diminuate, cu ore de emisie restrânse, ei au rămas
neclintiți. Iată de ce trebuie elogiați Eva Iova-Şimon și Anca Butar de la Foaia Românească, Iulia Kaupert și Adam Bauer, realizatorii emisiunii O voce românească de
la Radio, Tiberiu Boca și Ștefan Crâsta de la televiziunea ungară
unde realizează emisiunea Ecranul nostru.
Brînduşa Armanca
Articol apărut în revista „22”
(revista22.ro)
Comentarii
Trimiteți un comentariu