21 oct. 2016

OPINIE - Iluzii pierdute: presa românească din Ungaria

Fiecare întâlnire cu jurnaliștii comunității românești din Ungaria confirmă excepționala lor strădanie de a nu dezerta, de a nu părăsi baricada identității românești și profesia însăși, în vremuri tulburi și condiții dificile de supraviețuire. La numărătoare aproape că ajung degetele de la o mână: doi oameni la Foaia românească, doi la emisiunea în limba română de la Radio Seghedin și doi la MTV Seghedin. Comunitatea așezată în jurul orașelor Seghedin și Jula, cu o extensie în capitală, a scăzut numeric, iar căsătoriile mixte au stimulat pierderea limbii române încă din familie. Profesorul Cornel Munteanu, autor al unor lucrări relevante despre presa și literatura românilor din Ungaria, atrăgea atenția că peste cincizeci de ani se va ști doar din cărți că a existat presă de limbă română pe aceste meleaguri. Totuși publicațiile și emisiunile dedicate românilor continuă, cu finanțări greoaie de la Departamentul pentru relația cu românii de pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe din România și de la statul ungar.
În ianuarie 2016, Foaia românească a împlinit 65 de ani, longevitate fabuloasă, despre care Eva Iova-Şimon, redactor-șef și sufletul revistei, spunea că este „o adevărată minune” la întâlnirea cu universitarii participanți la conferința internațională „Mass-media în post-comunism. Moștenire, evoluție, tendințe”, organizată de Universitatea din Oradea. „Ziua de naștere a Foii românești, 15 ianuarie, ne amintește la fiecare început de an de acest drept al nostru, al românilor din Ungaria, de a citi și a ne informa în limba română, dar și de strânsa noastră legătură cu cultura românească… Mulțumim, domnule Eminescu!”, sublinia editorialul aniversar. Săptămânalul ține stindardul românismului fără să blameze majoritatea, dar mizând, mai cu seamă în ultimele decenii, pe adevăr și spirit critic. Apariția în anul 2000 a unei publicații paralele de limbă română, Cronica, a produs înjumătățirea sumei alocate de statul ungar, relevând fracturile din comunitate. La Seghedin apare o revistă bilingvă cu profil academic cu titlul Conviețuirea/Együttélés, animată de profesorul Gheorghe Petrușan, căruia comunitatea românească îi datorează imens.
Noile tehnologii au facilitat difuzarea presei, a emisiunilor de radio și televiziune, iar asta înseamnă deschidere, însă, paradoxal, comunitatea continuă să rămână întoarsă spre ea însăși. (…) Dincolo de misiunea culturală pe care și-au asumat-o, jurnaliștii de expresie română au de înfruntat și condițiile generale ale deteriorării libertății presei: „Ne cântărim fiecare cuvânt de frică să nu deranjăm prea mult”, scria Eva Iova-Șimon în editorialul din 14 octombrie 2016.
Ceea ce trebuie de remarcat, ca un fenomen media specific, este transformarea jurnaliștilor în promotori culturali, în conștiințe și voci ale comunității. Ei au devenit, prin forța împrejurărilor, atât cronicari ai clipei, ai prezentului, cât și cronicarii vremurilor trecute, în măsura în care tot ei, împreună cu câțiva profesori și cercetători grupați în jurul Catedrei de română a Universității din Seghedin sau în jurul puținelor instituții culturale proprii, recuperează istoria, resuscită memoria locului. Cu fonduri și efective diminuate, cu ore de emisie restrânse, ei au rămas neclintiți. Iată de ce trebuie elogiați Eva Iova-Şimon și Anca Butar de la Foaia Românească, Iulia Kaupert și Adam Bauer, realizatorii emisiunii O voce românească de la Radio, Tiberiu Boca și Ștefan Crâsta de la televiziunea ungară unde realizează emisiunea Ecranul nostru.
Brînduşa Armanca

Articol apărut în revista „22” (revista22.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...