Premiu de merit "Bene Merenti" pentru învăţământul românesc

Catedra de limba română a Universităţii din Seghedin, împreună cu Autoguvernarea Românilor din Seghedin şi Autoguvernarea Românească a Judeţului Ciongrad organizează sâmbătă, 29 octombrie, la ora 14.00, o festivitate de decernare a distincţiei „Bene Merenti”. Distincţia este instituită la iniţiativa Catedrei de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Seghedin, cu sprijinul celor două autoguvernări, pentru a fi decernată unui profesor, absolvent al Catedrei, cu activitate didactică şi educaţională meritorie în învăţământul românesc din Ungaria.

Comentarii