Tineri români din trei ţări au învăţat să facă ţesături de Gorj

Într-un număr anterior am scris mai amănunţit despre experienţele avute în minunata Tabără de tineret de la Tismana, unde tineri din Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina au avut bucuria de a se cunoaşte şi lega prietenii. Celor cărora merită să le adresăm mii de mulţumiri şi gândurile cele mai frumoase pentru clipele minunate petrecute în tabăra intitulată „Matrice culturală şi spirituală românească” sunt organizatorii: Institutul Cultural Român Bucureşti, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor, Mitropolia Olteniei şi colaboratorii acestora, precum şi Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria prin care au fost solicitaţi participanţii din Ungaria la această întâlnire.



Tabăra de la Tismana, o experienţă de neuitat

Este greu să fii obiectiv atunci când vorbeşti despre ce înseamnă copilăria, fiindcă trecutul fiecăruia se aseamănă cu unele trăiri ale prezentului. Felicit coordonatorii care s-au implicat în organizarea activităţilor şi evenimentelor de la Tabăra Tismana, unde alături de tinerii pe care i-am însoţit am avut o săptămână completă: vreme frumoasă, copii frumoşi, activităţi frumoase. Tabăra a fost o experienţă deosebită, am avut ocazia să vedem locuri minunate, să cunoaştem şi să legăm prietenii cu fraţii români din Ucraina şi din Republica Moldova. Iar ceea ce încununează toată atmosfera de la Tismana este frumuseţea naturală a locului unde este tabăra amplasată, la poalele Mănăstirii Tismana, „cea mai veche şi mai măreaţă dintre mănăstirile de peste Olt” (cum a numit-o Grigore Alexandrescu), „măreţ cuib al Basarabilor” (cum a socotit-o George Cosbuc), „o lume de închipuiri, de basme” (cum a desluşit-o Alexandru Vlahuţă), „fără seamăn nici în această ţară, nici în alta, prin frumuseţea locului şi a aşezării… (cum a descris-o celebrul călător Paul de Alep).
Pe lângă toate frumuseţile naturale şi spirituale ale locului, organizatorii au introdus în programul taberei şi câteva zile de artă cu meşteri populari, Filomena Tiştere, şi sora sa Claudia Drăghescu, specialiste în ţesături populare, ţesutul covoarelor, una din principalele ramuri ale artei populare din spaţiul românesc.




Dragostea pentru tradiţie le uneşte

Multe localnice din zona Tismana au învăţat de mici să ţese lână şi să realizeze minunate covoare olteneşti, să lucreze pânză de in, pânză topită din care fac ii sau alte materiale. Unele dintre aceste doamne lucrează de mai bine de jumătate de secol, altele duc tradiţia de la mame, bunici, dar pe toate le uneşte dragostea pentru frumos şi pentru artă, cum au învăţat şi artista Filomena Tiştere şi sora ei Claudia Drăghescu, din Sohodol de Tismana, judeţul Gorj. Filomena, instructor şi la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu, este prezentă la marile târguri de artă populară din ţară şi de peste hotare cu frumoasele covoare ţesute de ea şi sora sa Claudia. De aceea, în prima zi de activităţi meşteşugăreşti de la Tabăra Tismana, Filomena a sosit exact de la un târg din Israel. Ele au învăţat să ţese de la mama lor. Au participat la nenumărate târguri de turism în ţară şi în străinătate, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, la Astra Sibiu, în Madrid, Viena, Berlin, şi au mai multe expoziţii personale. De fiecare dată, aduc cu ele şi un gherghef (cadru de lemn sau de metal pe care se întinde o țesătură pentru a fi brodată sau firele de urzeală pentru țeserea covoarelor), pentru ca vizitatorii să poată vedea cu ochii lor cum se lucrează, astfel şi la Tabăra Tismana doamnele ne-au adus gherghefuri şi ne-au stat două zile la dispoziţie pentru a ne introduce în arta ţesutului.



Simboluri olteneşti şi arta ţesutului…

Despre acestea am stat de vorbă cu doamna Claudia Drăghescu, care ţese de la o vârstă fragedă a copilăriei. Tristă să vadă cum în satul ei lumea încet, dar sigur, nu mai ştie să facă nimic ca pe vremuri, doamna Claudia încearcă să readucă în satul Sohodol de Tismana arta tradiţională a copilăriei sale. Covoarele sunt făcute după catastife vechi cu motive tradiţionale de demult. Desigur că ele îşi pun amprenta de creator şi mai adaugă pene, frunze, culori, dar le iese de minune.
– Mi-a plăcut arta populară încă din copilărie. Toată viaţa m-am învârtit în jurul ei. Pot spune că m-am născut cu războiul de ţesut în casă. De învăţat, am învăţat la început să ţes la războiul pe orizontală. Când am crescut mai mare, eram, după mama, prima din casă care lucra la război. Am făcut mai apoi croitorie, pentru că aici în zonă la noi acestea au fost principalele îndeletniciri din care se trăia binişor, dar până la urmă am rămas la războiul de ţesut. Problema este că, după noi, nu ştiu dacă va mai fi cineva care să lucreze covoare. Femeile mai în vârstă lucrează şi azi, dar de exemplu eu am 43 de ani, sora mea 40, iar după noi, nu mai sunt tineri interesaţi. Am iniţiat nişte copii la cercurile de artă populară pe care le ţin la noi în sat, dar nu prea văd să mai dorească cineva să stea zile întregi la războiul de ţesut. Adevărul este, dacă ştii să lucrezi repede şi bine, se câştigă… dar nu exagerat de mult. La noi acasă mama lucra pentru casă, nu pentru vânzare, dar am ţesut foarte mult, am moştenit de la ea un adevărat tezaur. Copiii de azi sunt mult mai săraci din acest punct de vedere. Am întâlnit la cursurile pe care le ţin de-a lungul timpului, fete care nu mai ştiu nici să bage aţa în ac. Ei descoperă acum ceea ce în familie la ei nu au văzut şi nu se mai practică.
În arta oltenească precum şi în arta meşterilor populari de la Sohodol, apar motive florale, motive geometrice, motive avimorfe, pomul vieţii, simbol al vieţii în continuă evoluţie, el reprezintă perpetuarea şi regenerarea. Doamnele au adus şi la tabără o expoziţie de carpete şi covoare cu motive vesele cu flori realizate din lână pe urzeală de bumbac, covoare cu pomul vieţii, simbol al renaşterii şi al continuităţii vieţii, realizate din lână.


O lună de muncă la un covor

Covoarele tradiţionale sunt realizate cu multă migală şi într-un timp îndelungat. Mâinile se mişcă automat pe gherghef, ca şi când ar cânta la pian după o partitură întipărită în memorie. Meşterii Filomema şi Claudia au o experienţă îndelungată şi nu au nevoie de vreo schemă pentru a realiza modelele complicate specifice zonei.
– Le-am ţesut de atâtea ori încât au devenit automatisme. Noi ştim cum vin toate modelele olteneşti, ca şi cum ar fi pe schiţă. Dacă ni se cere un anumit model, atunci avem nevoie de schiţă, ne explică doamna Claudia.
– Un covor tradiţional este realizat din lână şi bumbac. Rezistă cel puţin o jumătate de secol dacă este păstrat în condiţii bune şi se respectă anumite reguli de spălare, sau doamne fereşte nu dă moliile în el. Modelele florale se lucrează cu dificultate. Mai nou lucrăm la război vertical, se lucrează doar din mână şi modele le facem mai mult pe sec, asta înseamnă că lucrăm mai mult din imaginaţie, fără model. Doar lucrătoarele care au cel puţin un an de experienţă sunt capabile să ţese un covor, pentru că un singur fir care nu este pus bine poate să strice totul. La un covor de şase metri lucrează două femei timp de o lună de zile, a mai spus doamna Claudia care zâmbeşte când este întrebată de un bilanţ al covoarelor realizate până acum.
Ne povesteşte că, de-a lungul vieţii, din mâinile ei au ieşit sute de covoare.
– La un covor de patru-cinci metri se munceşte o lună, timp de mai mult de opt ore pe zi.
Covoarele realizate în atelierul său ajung apoi la târguri din ţară şi din străinătate. Materia primă folosită este lâna sau bumbacul. La final se finisează, se calcă cu tifonul umed pe ambele feţe, după care acestea iau calea târgurilor pentru a-şi căuta o gazdă iubitoare de frumos.

A.B.

Comentarii