Într-un număr anterior am scris mai
amănunţit despre experienţele avute în minunata Tabără de tineret de la
Tismana, unde tineri din Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina au avut bucuria
de a se cunoaşte şi lega prietenii. Celor cărora merită să le adresăm mii de
mulţumiri şi gândurile cele mai frumoase pentru clipele minunate petrecute în
tabăra intitulată „Matrice culturală şi spirituală românească” sunt
organizatorii: Institutul Cultural Român Bucureşti, prin Direcţia Români din
Afara Graniţelor, Mitropolia Olteniei şi colaboratorii acestora, precum şi
Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria prin care au fost solicitaţi
participanţii din Ungaria la această întâlnire.
Tabăra de la Tismana, o experienţă de neuitat
Este greu să fii obiectiv atunci când vorbeşti
despre ce înseamnă copilăria, fiindcă trecutul fiecăruia se aseamănă cu unele
trăiri ale prezentului. Felicit coordonatorii care s-au implicat în organizarea
activităţilor şi evenimentelor de la Tabăra Tismana, unde alături de tinerii pe
care i-am însoţit am avut o săptămână completă: vreme frumoasă, copii frumoşi,
activităţi frumoase. Tabăra a fost o experienţă deosebită, am avut ocazia să
vedem locuri minunate, să cunoaştem şi să legăm prietenii cu fraţii români din
Ucraina şi din Republica Moldova. Iar ceea ce încununează toată atmosfera de la
Tismana este frumuseţea naturală a locului unde este tabăra amplasată, la
poalele Mănăstirii Tismana, „cea mai veche şi mai măreaţă dintre mănăstirile de
peste Olt” (cum a numit-o Grigore Alexandrescu), „măreţ cuib al Basarabilor” (cum
a socotit-o George Cosbuc), „o lume de închipuiri, de basme” (cum a desluşit-o
Alexandru Vlahuţă), „fără seamăn nici în această ţară, nici în alta, prin
frumuseţea locului şi a aşezării… (cum a descris-o celebrul călător Paul de
Alep).
Pe lângă toate frumuseţile naturale şi
spirituale ale locului, organizatorii au introdus în programul taberei şi
câteva zile de artă cu meşteri populari, Filomena Tiştere, şi sora sa Claudia
Drăghescu, specialiste în ţesături populare, ţesutul covoarelor, una din
principalele ramuri ale artei populare din spaţiul românesc.
Dragostea pentru tradiţie le uneşte
Multe localnice din zona Tismana au învăţat de
mici să ţese lână şi să realizeze minunate covoare olteneşti, să lucreze pânză
de in, pânză topită din care fac ii sau alte materiale. Unele dintre aceste
doamne lucrează de mai bine de jumătate de secol, altele duc tradiţia de la
mame, bunici, dar pe toate le uneşte dragostea pentru frumos şi pentru artă,
cum au învăţat şi artista Filomena Tiştere şi sora ei Claudia Drăghescu, din
Sohodol de Tismana, judeţul Gorj. Filomena, instructor şi la Şcoala Populară de
Artă din Târgu Jiu, este prezentă la marile târguri de artă populară din ţară
şi de peste hotare cu frumoasele covoare ţesute de ea şi sora sa Claudia. De
aceea, în prima zi de activităţi meşteşugăreşti de la Tabăra Tismana, Filomena
a sosit exact de la un târg din Israel. Ele au învăţat să ţese de la mama lor.
Au participat la nenumărate târguri de turism în ţară şi în străinătate, la
Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, la Astra Sibiu, în Madrid, Viena, Berlin,
şi au mai multe expoziţii personale. De fiecare dată, aduc cu ele şi un
gherghef (cadru de lemn sau de metal
pe care se întinde o țesătură pentru a fi brodată sau firele de urzeală pentru țeserea
covoarelor), pentru ca vizitatorii să poată vedea cu ochii lor cum se
lucrează, astfel şi la Tabăra Tismana doamnele ne-au adus gherghefuri şi ne-au
stat două zile la dispoziţie pentru a ne introduce în arta ţesutului.
Simboluri olteneşti şi arta
ţesutului…
Despre acestea am stat de vorbă cu doamna
Claudia Drăghescu, care ţese de la o vârstă fragedă a copilăriei. Tristă să
vadă cum în satul ei lumea încet, dar sigur, nu mai ştie să facă nimic ca pe
vremuri, doamna Claudia încearcă să readucă în satul Sohodol de Tismana arta
tradiţională a copilăriei sale. Covoarele sunt făcute după catastife vechi cu
motive tradiţionale de demult. Desigur că ele îşi pun amprenta de creator şi
mai adaugă pene, frunze, culori, dar le iese de minune.
– Mi-a plăcut arta populară încă din
copilărie. Toată viaţa m-am învârtit în jurul ei. Pot spune că m-am născut cu
războiul de ţesut în casă. De învăţat, am învăţat la început să ţes la războiul
pe orizontală. Când am crescut mai mare, eram, după mama, prima din casă care
lucra la război. Am făcut mai apoi croitorie, pentru că aici în zonă la noi
acestea au fost principalele îndeletniciri din care se trăia binişor, dar până
la urmă am rămas la războiul de ţesut. Problema este că, după noi, nu ştiu dacă
va mai fi cineva care să lucreze covoare. Femeile mai în vârstă lucrează şi
azi, dar de exemplu eu am 43 de ani, sora mea 40, iar după noi, nu mai sunt
tineri interesaţi. Am iniţiat nişte copii la cercurile de artă populară pe care
le ţin la noi în sat, dar nu prea văd să mai dorească cineva să stea zile
întregi la războiul de ţesut. Adevărul este, dacă ştii să lucrezi repede şi
bine, se câştigă… dar nu exagerat de mult. La noi acasă mama lucra pentru casă,
nu pentru vânzare, dar am ţesut foarte mult, am moştenit de la ea un adevărat
tezaur. Copiii de azi sunt mult mai săraci din acest punct de vedere. Am
întâlnit la cursurile pe care le ţin de-a lungul timpului, fete care nu mai
ştiu nici să bage aţa în ac. Ei descoperă acum ceea ce în familie la ei nu au
văzut şi nu se mai practică.
În arta oltenească precum şi în arta
meşterilor populari de la Sohodol, apar motive florale, motive geometrice,
motive avimorfe, pomul vieţii, simbol al vieţii în continuă evoluţie, el reprezintă
perpetuarea şi regenerarea. Doamnele au adus şi la tabără o expoziţie de
carpete şi covoare cu motive vesele cu flori realizate din lână pe urzeală de
bumbac, covoare cu pomul vieţii, simbol al renaşterii şi al continuităţii
vieţii, realizate din lână.
O lună de muncă la un covor
Covoarele tradiţionale sunt realizate cu multă
migală şi într-un timp îndelungat. Mâinile se mişcă automat pe gherghef, ca şi
când ar cânta la pian după o partitură întipărită în memorie. Meşterii Filomema
şi Claudia au o experienţă îndelungată şi nu au nevoie de vreo schemă pentru a
realiza modelele complicate specifice zonei.
– Le-am ţesut de atâtea ori încât au devenit
automatisme. Noi ştim cum vin toate modelele olteneşti, ca şi cum ar fi pe
schiţă. Dacă ni se cere un anumit model, atunci avem nevoie de schiţă, ne
explică doamna Claudia.
– Un covor tradiţional este realizat din lână
şi bumbac. Rezistă cel puţin o jumătate de secol dacă este păstrat în condiţii
bune şi se respectă anumite reguli de spălare, sau doamne fereşte nu dă moliile
în el. Modelele florale se lucrează cu dificultate. Mai nou lucrăm la război
vertical, se lucrează doar din mână şi modele le facem mai mult pe sec, asta
înseamnă că lucrăm mai mult din imaginaţie, fără model. Doar lucrătoarele care
au cel puţin un an de experienţă sunt capabile să ţese un covor, pentru că un
singur fir care nu este pus bine poate să strice totul. La un covor de şase
metri lucrează două femei timp de o lună de zile, a mai spus doamna Claudia
care zâmbeşte când este întrebată de un bilanţ al covoarelor realizate până
acum.
Ne povesteşte că, de-a lungul vieţii, din
mâinile ei au ieşit sute de covoare.
– La un covor de patru-cinci metri se munceşte
o lună, timp de mai mult de opt ore pe zi.
Covoarele realizate în atelierul său ajung
apoi la târguri din ţară şi din străinătate. Materia primă folosită este lâna
sau bumbacul. La final se finisează, se calcă cu tifonul umed pe ambele feţe,
după care acestea iau calea târgurilor pentru a-şi căuta o gazdă iubitoare de
frumos.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu