Ziua Culturii Româneşti din Ungaria, între tradiţie, dezinteres şi dezamăgire

Mai multe imagini aici
Centrul Cultural Românesc din Jula a găzduit, pe 8 octombrie, tradiţionala Zi Culturală a Românilor din Ungaria, în centrul căreia au stat cântecele şi dansurile populare. La manifestarea organizată de Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria au dansat elevii Liceului „N. Bălcescu" din Jula, membrii ansamblului Centrului de Documentare al AŢRU de la Jula, tineri din Chitighaz, din Bichişciaba, de la „Doina Bihorului" şi Păstrătorii de Tradiţii din Aletea, au cântat corul copiilor de la şcoala românească din Bătania, soliştii Grigore Poiendan din Micherechi, Gheorghe Gros din Chitighaz, Gheorghe Bagy şi Petru Sabău din Aletea. Elevii de la Trupa de Teatru Amator au jucat „Comedia nu există" de Dumitru Solomon.
În afară de piesa de teatru a liceenilor şi mini-concertul copiilor de la şcoala românească din Bătania, evenimentul s-a concentrat în primul rând pe tradiţiile folclorice ale românilor de aici, aşa cum spunea şi în cuvântul său de deschidere preşedintele AŢRU, Tiberiu Juhasz. Toţi cei ce au evoluat pe scenă, de la mic la mare, de la tânăr la mai puţin tânăr, au prezentat spectacole bine pregătite, au dat dovadă de profesionalism în ceea ce fac, dar, din păcate, au fost văzuţi de prea puţină lume. Una dintre vechile probleme ale acestei manifestări, care se organizează de aproape 20 de ani, este lipsa publicului. Spre finalul manifestării, în afară de oficialităţile invitate, doar foarte puţini au fost curioşi să vadă însufleţita şi autentica reprezentaţie a dansatorilor din Aletea.
Ca să nu se transforme într-o festivitate de paradă şi care doar trebuie bifată, la ediţiile viitoare, organizatorii ar trebui să ia în calcul o schimbare temeinică în conţinutul acestei zile, deoarece cultura noastră nu este doar folclorul. Şi ca să facem o critică constructivă, această sărbătoare a culturii româneşti din Ungaria, în opinia noastră, ar putea cuprinde lansări de cărţi, expoziţii de artă sau expoziţii documentare, concerte, filme româneşti, etc, sau, de ce nu, distincţiile fondate de AŢRU („Pentru românii din Ungaria” şi „Pentru învăţământul românilor din Ungaria”) să fie înmânate la această sărbătoare, acordând o seriozitate şi o pondere mai mare acestor premii care se înmânează de obicei la o simplă şedinţă a AŢRU. Dar pentru ca să avem o „zi a culturii noastre” bogată şi variată, liderii responsabili ai comunităţii noastre (nu doar cei din autoguvernări, ci şi asociaţiile cu profil cultural) ar trebui cât mai urgent să analizeze situaţia tot mai jalnică a vieţii noastre culturale.
Eva Şimon

Comentarii